Jianu Liviu-Florian

Frumoasă poezie. Mă impresionează în mod deosebit titlul șocant, întâlnirea \"epică\" cu rabinul, și finalul. Ai ajuns deja la maturitatea poetică. Îți doresc zbor cât mai amplu...

Poezia este simplă, dar plină de o calmă muzicalitate, și de un gingaș spirit confesiv. Este o poezie de iubire calmă și suavă, care îmi place. Mult succes în continuare, pe calea sincerității și sensibilității.

Edgar Alan Poe: \"Principiul poetic este în chip strict și simplu aspirația omului către o frumusețe superioară, manifestarea principiului este întotdeauna de găsit într-o stimulare înălțătoare a sufletului...\"; ce părere ai?

Fii fără grijă!vei muri! știi ce reconfortant sună în ziua atât de stresantă de azi, în care nu știi dacă mâine vei mai avea serviciu, casă, haine, hrană? Este o poezie plină de optimism, și îți multumesc pentru ea, dragă Bogdan. Te rog insistent să scrii...Scrii bine. Foarte bine.

Mi-a plăcut în mod deosebit versul: \"Înot in ochii tăi adânci.\" La mai mare...

Mi-au plăcut în mod deosebit: \"Privește-mă
Noaptea
Să prind viață
Să-mi trăiesc efemeritatea.\" Poți mai mult.Încearcă mai mult, rămânând tu însăți...

Foarte frumoasa poezie: am remarcat \"stau de vorba cu tine de o mie de ani\", \"ti-am respirat sufletul\", \"ti-am invaluit visul din vis\". Finalul scade o idee, dar este bine.

Mi-a plăcut în mod deosebit: \"pași afundați
În uitarea de neant.\" Poți mai mult. Încearcă să compui imaginile poetice, să le elaborezi mai mult, fără a renunța la \"tine\". Fii sinceră cu foaia de hârtie. Îți mulțumesc.

Dragul meu, citind poezia ta am oscilat adeseori: m-am întrebat cum poate să-și urască cineva iubirea sa, pentru ca inteligența, atât de machiavelică, vai, am înțeles de ce o poate urî. Am trecut apoi peste aversiunea mea Bachică (zeului vinului ), și am trecut și peste ea. Am ajuns apoi la strofa:
\"eu m-am nascut in ura,
si-n ura am sa mor,
asa doar ca sa fac
in ciuda tuturor.\"
și m-am îngrozit cum poate cineva să urască atât de mult, uitând că nu cu mult timp în urmă eu însumi uram totul, și în primul rând, pe mine. Cu ultima strofă, dragul meu, nu știu dacă ai sau nu dreptate, ceea ce știu este că suntem, ca oameni, o specie condamnată la autodevorare. Eu mi-am găsit salvarea - după, vai, câte suferințe, în Iisus Hristos. A fost singurul om pe care, citindu-i viața în Noul Testament, nu am putut să îl urăsc, dimpotrivă, am încercat să îl depășesc, invidios, și am clacat, neputincios. Îți mulțumesc pentru aceasta poezie atât de dramatică, care mi-a prilejuit câteva momente de introspecție. Nu știu ce profesie ți s-ar potrivi: este prea devreme pentru această întrebare. Dar ție, care urăști minciuna, cred că ți s-ar potrivi cunoașterea vieții lui Iisus Hristos, care spunea despre sine că este: \"Calea, Adevărul și Viața\". Numai bine, dragul meu. Continuă să scrii. Scrisul te ajută să te regăsești pe tine. Să te echilibrezi. Să fii sincer cu tine, și cu cei din jur. Peste timp, recitește ce ai scris, dacă ai uitat ce ți-ai spus, sau ai simțit. Va fi o probă a sincerității față de tine însuți...un sfat: bautura te va tine departe de adevar, si te va afunda in minciuna. Latinul se înșela când spunea: \"in vino, veritas!\" (în vin este adevărul). În vin este numai uitarea.

Am remarcat strofa:\"Recită-mi un vers,
Să mă poarte
Printre frunzele vii,
Printre frunzele moarte.\"
Întreaga poezie îmi place în mod deosebit.Mulțumesc pentru lectură, și aprofundează imaginile poetice mai mult. Ai talent !

Surpriza este mare, citind poezia ta: un Adam care se închină femeii - stâncă nu poate fi decât un Prometeu care, înlănțuit de stâncă, trăiește satisfacția împărtășirii focului omenirii, în pofida zeilor. Originale mi se par atât ideea, cât și prometeismul susținerii. Mulțumesc.

O mica enigmă aceasta poezie a ta pentru mine, care se refuză obsesiv decriptării. Să fie mica Romă persoana iubită? Mărturisesc că poezia mi se pare o realizare în sine prin însăși cheia ei, atît de enigmatică pentru mine. Ai putea să îmi răspunzi, decriptând-o?

Citind \"Scrisori nescrise\" am trăit cu sentimentul că ai o sensibilitate deosebită, densă, și o intuiție poetică care îți depășesc pe moment, chiar posibilitățile limbajului poetic. Mi-au plăcut în mod deosebit versurile:
\"descătușând cercuri prin laturi efemere
izbindu-mi craniul de jalnicii pereți.\"
Cu incredere și \"Per aspera ad astra\" ( Pe drum aspru către stele ), continuă ! Ai talent încă nu îndeajuns cultivat ! Ai sensibilitate ! Mulțumesc pentru lectura.

Remarcabile: \"coada singurătății\", \"sta-voi tăcerii pe vine\", și finalul. O abilitate matură a construcției poetice. Vânt bun în pupa!

Interesant joc al observațiilor și ideilor inspirate din reflexia unor obiecte în oglindă. Mi-au plăcut: adevărul face ca adevărul să fie o iluzie - îți mărturisesc că am ajuns foarte târziu și după multă suferință la Iisus Hristos, și, citindu-i viața, am ajuns la concluzia că el este Calea, Adevărul și Viața...deci, adevărul este Iisus. \"În oglindă, telefonul are o singură măsură - linia\"; în general mi-au plăcut toate conotațiile din \"spate\" ale observatorului, precum și gingășia și nota diafană a observațiilor din front. Limbaj plin de poezie și prospețime. Aprofundează în continuare genul- poemul are nuanța unui reportaj liric.

Poezia începe foarte bine, grav, meditativ, dar după două versuri cade în desuetitudine, prin imperativul: Am terminat !, care imperativ mi se pare de evitat în construcțiile poetice. Din nou, cea de-a doua strofă are susținere, până la versul final - Stingându-se încet...ușor, ușor... - care dă o notă de lejeritate, de comoditate, de lirism de începător. Am înțeles că nu ai urmărit efecte speciale, în beneficiul sincerității: este foarte bine. Dar și sinceritatea are nivele de trăire, intensități ale comunicării, ale transmiterii unor stări sufletești și idei. Îți doresc mult succes pe drumul frumos care te așteaptă în poezie.

Foarte interesantă filozofia care răzbate dincolo de vers, și am urmărit cu sufletul la gură ceea ce a urmat citatului din Iisus: pentru a avea credință, trebuie să -ți strunești indivia și trufia, să câștigi smerenia, să elimini îndoiala. Greu, foarte greu de eliminat îndoiala. Și Marcu se ruga: \"Cred, Doamne, ajută necredinței mele!\"; și Petru s-a lepădat de trei ori de Iisus. Finalul mi se pare cu totul inedit, dar riscant: să mă citesc în spațiul unui vers, foarte bine, adică să mă spovedesc în primul rând conștiinței mele. Dar a crede în mine, și a deveni prin credința în mine stăpânul întregului univers, mi se pare luciferic. Oricum, foarte interesantă ideatica poeziei, susținerea, am citit-o cu interes și cu dragoste. Felicitari. Cred că era interesantă o poezie sau un șirag de poezii - sonete - care să sublinieze în ce constă credința cât bobul de muștar pe care trebuie să o avem. Eu, unul, mă gândesc la faptele credinței. Aș vrea să îți cer o părere: pentru iubirea aproapelui, Iisus oferă o pildă cu omul bătut de tâlhari. Cum îi arătăm însă lui Dumnezeu că îl iubim mai presus de orice? Știi vreo pildă pe care o oferă Iisus?

Imagini construite cu migală.Mi-au plăcut I-real și Cinema-scop-cadru.

fericită răsturnare de idee. Îți mulțumesc pentru lectură.
un joc poetic plin de imagini frumoase, dar și năstrușnic pe alocuri.

Îmi place să cred că Sfântul Graal, cupa în care a fost strâns sângele lui Iisus, este prezent, în sfântul potir,în biserică, la fiecare Sfânta Liturghie. Acolo suntem cu toții chemați ca să ne împărtășim, fii după dar ai lui Dumnezeu, din trupul și sângele bunului Domn, și Făcătorului etern, al acestei Lumi. El ne-a răscumpărat cu sângele său, pentru a face aici, pe pământ, Bine. Și Binele nu este bine - după spusa părintelui arhimandrit Cleopa Ilie - dacă nu se face bine. Frumos eseu; dacă îmi dai voie să îl mai citez încă odată pe părintele Cleopa, \"Mânca-te-ar Raiul!\".