Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

pe mine ma va naste un barbat

Poemian rhapsody / Cartea Donei

2 min lectură·
Mediu
pe mine mă va naște un bărbat







ființa are cod de literă

ce fagocitează misterul revelat.

o femeie se poate ascunde

între colții fiarei

ca un fragment de papirus,

bărbatul aflorează în neant






ne aflăm în dimineața de după moartea

violentă a imaginii noastre

despre arta discursului:

să ajungi în punctul de unde

nu se poate tinde la infinit

e ca și cum ai atinge limita

rămînînd pe ecuatorul ei








mă gîndesc la tine ca la acel rabin

cu care mă întîlneam în fiecare zi

pe podul de peste Bistrița.

eu aveam un coș plin cu zmeură

proaspăt culeasă – el avea un coș

cu zmeură proaspăt culeasă.

el gusta, totuși, din fructele mele roșii

și se minuna: ale tale sînt mai bune,

zicea rabinul în fiecare zi,

dar nu sînt mai bune, totuși,

decît ce am eu,

iar eu am pacea, eu am cerul,

eu am cuvintele, îmi spunea rabbi,

în timp ce dispărea punctual

în apa învolburată

de zborul păstrăvilor










rîul mă poartă în acel pîntec de sidef

ca pe un patio în așteptarea perlei.

și știu cum e sa fii înfiptă în privirea celui viu:

pe mine mă va naște un bărbat,

într-o zi, la sfîrșitul veacului,

cînd războiul se va fi terminat





în \"Poemian rhapsody\"
(Poemian rhapsody)
p. 142 - 143.



***
Blog Angela Furtuna
013.177
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
219
Citire
2 min
Versuri
41
Actualizat

Cum sa citezi

angela furtuna. “pe mine ma va naste un barbat.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/angela-furtuna/poezie/102335/pe-mine-ma-va-naste-un-barbat

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@jianu-liviu-florianJLJianu Liviu-Florian
Frumoasă poezie. Mă impresionează în mod deosebit titlul șocant, întâlnirea \"epică\" cu rabinul, și finalul. Ai ajuns deja la maturitatea poetică. Îți doresc zbor cât mai amplu...
0