Jianu Liviu-Florian
Verificat@jianu-liviu-florian
Născut la 19 aprilie 1961, în Craiova. Elev al Școlii Trișcu din Craiova, și al liceului “Nicolae Bălcescu”. A absolvit Facultatea de Electrotehnică din Craiova, secția Automatizări și Calculatoare, promoția 1986, media 9.99, poziția a 7-a pe țară. Parașutist militar brevetat. Membru al “Societății Scriitorilor Olteni”, din mai 2000. Membru…
Pe textul:
„Mi-a murit țara" de Jianu Liviu-Florian
CONCURS NAȚIONAL
DE LITERATURÃ ȘI ARTÃ \"AMBASADOR\"
Trustul de Presă \"Ambasador, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Mureș și Asociația Artiștilor Plastici Mureș organizează prima ediție a Concursului Național de Poezie, proză scurtă și pictură, cu tema IISUS. La Concurs pot participa creatori din întreaga țară, indiferent de vârstă, membri și nemembri ai uniunilor de creație. Pentru fiecare secțiune vor fi acordate câte trei premii și trei mențiuni, în sumă de 1.250 lei. Vor mai fi acordate premii și diplome ale unor instituții mureșene de cultură. Textele premiate vor fi publicate în revista \"Ambasador\". Cei interesați vor trimite maximum cinci poeme , 1-2 proze scurte, iar pictorii câte o singură lucrare, indiferent de tehnică. Lucrările vor purta un motto, care se va regăsi și pe un plic închis, cuprinzând date despre autor. Lucrările vor fi trimise pe adresa Trustul de Presă \"Ambasador\", str. Piața Victoriei Bl. F. 23, et. I, Târgu-Mureș, județul Mureș, până la data de 21 mai 2007.
Informații suplimentare la tel. 0265-31.17.77. (N.B.)
NICOLAE BÃCIUȚ
Cu respect,
Jianu Liviu-Florian
Pe textul:
„Înălțarea Domnului" de Jianu Liviu-Florian
Deșertăciunii mele, Doamne, să nu-i spui,
Că nu-i de trebuință nimănui,
Că numai rupe din iubirea ta
Mai mult ca pâinea cea de fiecare zi, și dragostea –
Să nu îi spui că are chip de câine,
Doar latră, mușcă, pentru ziua cea de azi, și mâine –
Să nu îi spui că-și apără în haită dreptul ei,
De a se bucura de toate câte-n viață poți să iei –
Să nu îi spui că suflet nu mai are de pe când
A învățat mai mult - ca să îl uite mai curând pe cel plăpând –
A învățat mai mult - să fugă de nevoi și sărăcie,
Nu să slujească celui nevoiaș, ci să Îți ceară tot mai multe, Ție –
Să nu îi spui că mai presus de Tine, chiar, se pune,
Că nu mai are Dumnezeu, nici taine, nici prisos, nici rugăciune,
Să nu îi spui că nu mai e demult copil,
Ci suflet împietrit de tragi-comic figurant de vodevil -
Să nu îi spui: dă-i doar un colț în veșnicie
Țărână în Împărăția Ta, să fie…
Pe textul:
„… Mă-ntorc către mine" de Traian Calin Uba
RecomandatPe textul:
„Îți cânt azi de dor, iubito" de Daniel Puia-Dumitrescu
Sângele își taie făgaș prin răspăr, prin răspântii de reci bolovani.
Moldova, Ardealul și Țara Românească sunt cele trei degete cu care
Poporul român iși face cruce, trei degete cu care-a mângâiat,
Trei degete care nu au copită, ci numai pori din pielea celuilalt,
Sădiți să devină fereastră cioplită.
Apără, Dumnezeule, poporul român și taie-ți lacrima în patru
Să fie inimă mereu și mereu. Apără poporul român!
Lasă-l să te slujească, egalule, și slujește-l!
Pe plutele inimii și ale apei facerii saci cu grâne cărăm pentru
Foamea izbăvirii în devenire, pentru psalmodia cărnii-mbătrânind.
Bat clopote întoarse, ceaunele flămânzilor de țară,
Bat clopote întoarse, bat clopote de cutremură magii,
Cristelnița lui Eminescu bate-ntoarsă în catedrala Albei
Și din ea se-aude o mână cum scrie, un trup cum crește,
Un dangăt cum se face secol și-ncetinește
De parcă ar urca pe-o predestinare în spate cu o cruce mare!\"
Cu respect,
Jianu Liviu-Florian
Pe textul:
„Rugă pentru poporul român" de Darie Ducan
Da, Doamne, în acte ești viu, dar în fapt
De viu, ești de mult răstignit și-ngropat,
Și-aștepți în pământ până ce-Ți va răzbate
Prin lut, buletinul de identitate –
Atunci vom vedea cum la nume, prenume,
Chiar numele nostru-i trecut, din greșeală,
Și-avem lângă Tine, pe cruce, anume,
Și locul de veci, și osânda de gală:
O viață ca sufletul nostru de goală…
Pe textul:
„Domnul Tudor Vianu" de Traian Calin Uba
RecomandatFrunză galbenă de toamnă,
Viața mea, aidoma,
Ca nervurile de doamnă,
Asfințite, va cădea –
Viața noastră, frunză blândă,
Doar respiră, și adie,
Este veșnică osândă,
Ce de sine, nici nu știe –
Doar se bucură de soare,
Doar bea viață din lumină,
Doar se-ngroapă în visare,
Putrezind apoi în tină –
Fă-mă, Doamne, frunză vie,
Cum e frunza cea de toamnă,
Ce nici numele nu-Ți știe,
Cade doar, căzând, să-Ți fie
De onoare, calmă doamnă…
Pe textul:
„Sau o credință…" de Traian Calin Uba
CONCURS NAȚIONAL
DE LITERATURÃ ȘI ARTÃ \"AMBASADOR\"
Trustul de Presă \"Ambasador, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Mureș și Asociația Artiștilor Plastici Mureș organizează prima ediție a Concursului Național de Poezie, proză scurtă și pictură, cu tema IISUS. La Concurs pot participa creatori din întreaga țară, indiferent de vârstă, membri și nemembri ai uniunilor de creație. Pentru fiecare secțiune vor fi acordate câte trei premii și trei mențiuni, în sumă de 1.250 lei. Vor mai fi acordate premii și diplome ale unor instituții mureșene de cultură. Textele premiate vor fi publicate în revista \"Ambasador\". Cei interesați vor trimite maximum cinci poeme , 1-2 proze scurte, iar pictorii câte o singură lucrare, indiferent de tehnică. Lucrările vor purta un motto, care se va regăsi și pe un plic închis, cuprinzând date despre autor. Lucrările vor fi trimise pe adresa Trustul de Presă \"Ambasador\", str. Piața Victoriei Bl. F. 23, et. I, Târgu-Mureș, județul Mureș, până la data de 21 mai 2007.
Informații suplimentare la tel. 0265-31.17.77. (N.B.)
NICOLAE BÃCIUȚ
Pe textul:
„Focul viu" de Tudor Ioan Bogdan
De îmbunătățitÎn loc de numele meu, sus,
Așază-l, frate, pe Iisus.
Vorbește-i Lui, ca unui frate,
El cere doar: Sinceritate -
Nu forme goale, nu tipare,
Nu lacrimă care nu doare -
Privește-n tine, și în lume,
Și sincer fii, în ce-i vei spune -
Cu-atât măcar, suntem datori -
Să nu mințim în trei culori -
Să nu mințim în rogvaiv -
Să nu-L tocim, ca lait-motiv -
Prin inimă, să trecem, tot -
Și pe Irod, și pe idiot -
Să curățim cu limba noastră,
Întreaga vremilor năpastă.
Eu nu-ți vorbesc din liturghie,
N-am stat la ea, și cine-o știe?
Din imn de slavă, și tropare,
Nu îți aduc mărgăritare -
Ți-aș vorbi, doar, în filigram,
Dintr-o viață de țăran -
Țăran am fost, și am plecat
În veșnicie, de la sat -
Și veșnicia e sălcie
Pe lângă satul din chindie -
Cu cât mă duc, mă-ntorc în sat,
Mai frate codrului curat -
Mai frate mândrelor livezi,
Mai frate blândelor cirezi -
Cu cât mă duc, vin inapoi,
Printre ciobani, pășuni, și oi -
Vin inapoi în lumi de vis,
Ca să contemplu ce-am ucis .
Pe textul:
„Curaj" de Tudor Ioan Bogdan
De îmbunătățitCONCURS NAȚIONAL
DE LITERATURÃ ȘI ARTÃ \"AMBASADOR\"
Trustul de Presă \"Ambasador, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Mureș și Asociația Artiștilor Plastici Mureș organizează prima ediție a Concursului Național de Poezie, proză scurtă și pictură, cu tema IISUS. La Concurs pot participa creatori din întreaga țară, indiferent de vârstă, membri și nemembri ai uniunilor de creație. Pentru fiecare secțiune vor fi acordate câte trei premii și trei mențiuni, în sumă de 1.250 lei. Vor mai fi acordate premii și diplome ale unor instituții mureșene de cultură. Textele premiate vor fi publicate în revista \"Ambasador\". Cei interesați vor trimite maximum cinci poeme , 1-2 proze scurte, iar pictorii câte o singură lucrare, indiferent de tehnică. Lucrările vor purta un motto, care se va regăsi și pe un plic închis, cuprinzând date despre autor. Lucrările vor fi trimise pe adresa Trustul de Presă \"Ambasador\", str. Piața Victoriei Bl. F. 23, et. I, Târgu-Mureș, județul Mureș, până la data de 21 mai 2007.
Informații suplimentare la tel. 0265-31.17.77. (N.B.)
NICOLAE BÃCIUȚ
Cu respect,
Jianu Liviu-Florian
Pe textul:
„Ruga de Pasti..." de Dumitru Florin Saygo
Pe textul:
„Avertisment" de Dara Blu
Când un coleg e ascultat, pe scena mare,
De-o oarecare, adunată, adunare –
Buna purtare - sau doar bunul simț - îți spune
Să faci fotografii de-a dreapta lui, și glume …
Lectie de politete
Cand un coleg e ascultat, pe scena mare,
De-o oarecare, adunata, adunare –
Buna purtare - sau doar bunul simt - iti spune,
Sa faci fotografii de-a dreapta lui, si glume …
21 mai 2012
Pe textul:
„"Marga și Dobrițoiu au fost delegați să însoțească pe președinte la Chicago ca să înțeleagă partenerii noștri internaționali că există OAMENI SERIOȘI în România" " de Constantin Iurascu Tataia
Antologiei cea de seamă,
De-i vreți succesul – epocal,
La fiecare epigramă
Juriul să dea… și bon fiscal…
Pe textul:
„Antologia de epigrame 2" de Sorin Olariu
Așa se-ntâmplă-n lumea mare,
Cu scriitorii, vreau să zic:
Cu cât maestrul e mai mare,
Cu-atâta nu-nțelegi nimic...
Pe textul:
„Unui poet mediocru" de Vali Slavu
Român fără avut,
Salariul e-o lumină:
Dar cine l-a văzut?
Pe textul:
„La salariul care-a răsărit..." de Laurentiu Ghita
Mai înainte de căsătorie,
Și după, ține bine minte, frate,
Să îi închizi mereu pe jumătate...
Pe textul:
„Epigrame cu și despre femei" de Sorin Olariu
În neamul nostru eminent,
Noi ne cinstim în veci străbunii,
Dar mai cu seamă, în prezent,
Și fără stră, și b… pe unii…
Pe textul:
„Înaintașii noștri" de Constantin Colonescu
Între salata a la Russe,
Și roșia varză de Bruxelles,
Românul, votul lui de miel,
Îl dă tot Domnului Iisus…
Pe textul:
„După alegerile PE" de Sorin Olariu
RecomandatAm ales pentru PE
Fel de fel de fel de fel,
Căci și Europa e
Cum e varza de Bruxelles...
Pe textul:
„După alegerile PE" de Sorin Olariu
RecomandatLa noi, aici, , la asiguratori,
Dacă nu mori la cât ai scris în carte,
Ori nu mai iei nimica până mori,
Ori pierzi ce ai fi luat, până la moarte…
Pe textul:
„Pensiile în SUA" de Elena Malec
