Iuliana Serban

Primul \"mai\" sugereaza o repetitie, iar al doilea... ideea de implozie, DUPA ce si-a trait maximul, neputandu-se extinde in cautarea unui \"a fi\" mai cuprinzator... a unui alt fel de infinit...
Daca vrei, e povestea unei singuratati...

... sa te trezesti intr-un camp de maci si respiratia lor sa-si intrepatrunda ecoul intre adevarurile tale nerostite...

dar ce rar poti vedea acel altceva... Si cu ce incapatanare ne adancim in acelasi...

Pt alooper21: adevarul, ca realitate filozofica, nu ma intereseaza, decat de dragul argumentatiei. Ma intereseaza reflectarea lui in constiinta umana, aceasta reflectare fiind singurul generator de motivatii si valori.
Pt Hermann: imi pare rau ca de regula oamenii au senzatia ca stiu atat de multe despre ei si despre lucrurile din imediata lor apropiere incat considera perimat sa-si mai puna intrebari asupra lor sau sa-si reevalueze sistemul de referinta. In ce priveste nelamurirea ta, nu era vorba de a merita \"sa ai acces\" la cultura. Ma refeream la transformarea pe plan uman care ar trebui s-o declanseze in tine un act de cultura. Eu nu sunt adepta ideii de a face arta pentru arta. Ii detest atat pe snobii care consuma arta doar pentru ca \"da bine\" cat si pe cei care o produc din aceleasi considerente, ca exercitiu de stil si accesoriu de personalitate. Urasc artificialul si consider cultura tot ceea ce are in vedere si ca unic scop o evolutie umana, atat una la nivel individual, cat si una la nivel colectiv. Daca ai fi criminal, evident ca ai avea dreptul sa privesti un tablou de Van Gogh, dar atata timp cat te uiti la el ca la un perete mazgalit, fara sa intelegi nimic, e egal cu zero. Am pus problema meritului fiindca de foarte multe ori primim fara a ne simti datori sa dam la randul nostru ceva. In ce priveste cultura, atunci cand genereaza o transformare pozitiva in tine, mi se pare normal sa faci in asa fel incat cel putin sa respecti, daca nu sa incerci sa generezi la randul tau acceasi transformare in ceilalti, in modul tau propriu. E singurul mod, cred, prin care-i poti rasplati pe cei care ti-au dat atat de mult, nelasandu-i sa lupte singuri.
Antuna, n-ai inteles ce vreau sa spun..., sincera sa fiu nici nu stiu daca are vreun rost sa explic. Astept cu interes sa ne delectezi cu texte originale, pline de \"scantei\" si provocari intelectuale si poate atunci mai \"vorbim\"...

Daca tu ai gasit vreo solutie, oricare, care poate da o garantie a evitarii unor viitoare astfel de conflicte nefondate, dupa parerea mea, as fi foarte interesata sa mi-o comunici si mie... fiindca eu n-o vad... Cel putin nu chiar acum...

Cel mai frumos este ca, intregind cercul, vei descoperi ca esti doar un centru care tanjeste sa devina univers...
Mi-a placut foarte mult.

Pentru fiecare gand
o lume...

Ti-am citit toate poeziile... mi-au placut mult... Spun foarte mult dincolo de cuvinte.

Foarte frumoasa si profunda... aproape ca te pierzi in ea...

Frumos... Să-l înveți să priveasca...

Indiferenta nu poate fi inceput pentru nimic. Iar tu stii asta...

PS: stiu...

Draga Julietta, desi nu mi s-a intamplat niciodata, pare foarte simplu. E mai usor sa te minti in virtual, in fata monitorului. Acolo poti sa vezi totul cum vrei, sa-ti imaginezi orice... Realitatea, mai devreme sau mai tarziu, te izbeste, te face sa deschizi ochii.
Folosesti prea usor cuvantul \"iubire\"... pentru orice senzatie comuna pe care imaginatia ta o asaza acolo unde vrea... Nu stii nimic despre gigel atunci cand vorbesti pe mirc, decat ce vrea el sa-ti arate si ceea ce vrei tu sa vezi...
Apoi... iti pierzi cam usor sufletul... doar dintr-un \"buna, ce faci\", nu crezi?

Da... dar universul nu este rigid, se transforma in sine insusi. Nu poti sa mergi in linie dreapta catre un punct in miscare, mai ales atunci cand nu stii legea de miscare. Si... daca punctul devine sfera, cum spunea cineva, \"cu centrul pretutindeni\", linia dreapta isi cam pierde semnificatia...
E bine cand e dinspre pasiune inspre actine, mai rau e cand e dinspre pasiune spre reactii necontrolate, haotice.

Cu ochii inchisi? S-ar putea sa cazi de pe punte fara sa-ti dai seama...

nea criticu\', curgerea, nu apa, este linistita... Cel putin asa inteleg eu...
In rest... textul e slabut, imaginile banale...

Simplu si deosebit de frumos... Imi place sa cred ca exista oameni care redescopera zborul in ingeri...

Stii, cred intr-adevar ca poezia este un strigat disperat al unei lumi sau al unui sambure de adevar care zace in interiorul nostru si pe simtim nevoia sa-l aducem in afara. Scriem atunci cand contradictiile cu realitatea devin prea mari, cand acel sambure se simte amenintat... cand ne e frica sa nu murim un pic... este un fel de autoconservare, un mod de a respira prin tine insuti... In scurtele stari de fericire omul se simte in armonie cu tot, n-are motiv sa strige... fericirea se propaga prin ea insasi, n-are nevoie de alte mijloace. Fericirea este egoista din punctul de vedere din care o vezi tu, dar lucrurile nu sunt totusi radicale. Da, probabil ca exista atatea fericiri si atatea moduri de a simti fericirea cati oameni exista... si, da, cred ca poti gasi uneori fericirea si in tristete. Eu sunt fericita cand scriu. De fapt e o stare amestecata de fericire si de tristete. Sunt trista fiindca mi-as dori ca acea lume sa prinda viata, sa o aduc in realitate... si fericita sa descopar de fiecare data lucruri noi, despre mine, despre lume si ceilalti, fericita de a-mi crea pe aceasta cale o punte de legatura..., de a-mi intersecta lumea cu ceilalti... Sunt fericita de fiecare data cand citesc si descopar ceva extraordinar in oameni... e ca si cum am trai o experienta comuna...

A-ti fi dor este un sentiment profund fata de ceva foarte intim legat de tine, despre care stii cumva ca \"face parte\" din tine, dar isi pierde la un moment dat conturul... Nu cred sa existe dor decat de ceva mai mult... In nici un caz de ceva care anuleaza sau neaga si ceea ce ti-a mai ramas... aia inseamna renuntare...

Interesant...
Totusi, \"redevine\" presupune o devenire anterioara...

De regula norocul ni-l facem noi... Te cam autovictimizezi...