Iulia Elize

Cristina dragă, te rog, studiază Tehnica de conversiune (conversia) din adjectiv în parte cu semnificație substantivală, nu sunt iritată, stai liniștită, că nu e cazul, aici, cum să fiu, dar tu mă faci mereu să revin și să mă explic. Eu doar apăr niște adevăruri gramaticale, pe o chestie pe care normal tu nu ar trebui să bați în piuă și la never-end, pentru că tu te legi, din păcate, pe un subiect care, de fapt, ar trebui lămurit după tehnica gramaticală. Ți-am mai spus, am preferat acea sintagmă pentru înlesnirea de limbaj, iar valoarea substantivală e certă, lingvistic, dinspre tehnica de conversiune, certificată de gramatica limbii române.

Iar toată însăilarea, din Biblie, cu privire la Pomii (cei doi) foarte mari ai Paradisulului, e, desigur, un mit, are valoare de mit. Ca de pildă Adam și Eva, povestea lor mitică întâmplată în Paradis, sau, de pildă, Geneaza creștină, sunt mari mituri Creștin-Iudaice. Asta e, dacă tu zici că religia nu prea are multă treabă cu miturile, te rog mai insistă și pe această chestiune, pe lângă lecturile acelea pe mariginea cărora studiezi tu de obicei, cu acribie. Care cred, lecturi, sunt ample și îți fac foartă multă cinste, bucurându-te foarte mult tu de ele.

Da, ai avut dreptate mitic, NORMAL că ab initio Mitic are valoare certă de adjectiv, dar după cum se înțelege foarte clar, eu l-am folosit cu o valoare derivată, substantivală. Studiază conversiunea (tehnica de derivare prin articulare). In extenso, nu am greșit.

Să ne citim atunci, cum ne citim noi de obicei! Și cum vrei tu! Cu tot respectul pentru munca ta, Cristina! O să încerc să trec mai des! (În caz că pot și am timp...)

Toate cele bune!

Sper ca data viitoare să comantez mai mult pe poeziile tale, Cristina, decât să tot revin, explicându-mi comentariile...

Spor la scris, sper să mai aud lucruri foarte bune dinspre tine!

”mitic2 sm vz mitică2
mitic1, ~ă a [At: PANN, E. I, IX/1 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr mythique] 1 Care aparține unui mit Si: fabulos, legendar. 2 Referitor la mit.”

Fără supărare, Cristina, dar m-am exprimat așa, preferând să scurtez, în exprimare, ”colecția religioasă de mituri iudaică și creștină” ba chiar și arabă, de ce nu... poate e un mit și arab, de asta nu sunt foarte sigură... (o să mai studiez.)

Numai bine, să ne citim și cu alte ocazii!

Cristina, e mai ales, în mitica religioasă, ”Pomul vieții” Dumnezeu avea doi pomi, în grădina Paradisului, Pomul Cunoașterii Binelui și răului și Pomul vieții.

Dar probabil, mistica asociază câteodată și înspre copac. Am și eu niște inserții cu privire la copac, de pildă, dar în mitica religioasă iudaică și creștină este vorba de cei doi Pomi Sfinți ai lui Dumnezeu, din grădina Paradisului.

Desigur, și însemnul luminos! ...În caz că se poate accesa cartea, on-line, așteptăm vești!!

Felicitări pentru această realizare! Poeziile sunt frumoase, meritau scoase la lumină! La steaua mea pentru o mai mare luminozitate și întru bucuria autorului, cu privire la carte!

Felicitări!! Mult succes!!!!

E totul ok, de la mine! Mi-am dar seama că uneori textele mele sunt prea grele și ar fi mult de descâlcit, pe un text greu. Nu a fost deloc, niciodată, altfel decât ok! O părere, un feedback e un plus mare pentru autor, asta știi și tu! Ca autori, e un fel de oglindă și un fel de barometru. Poate e un poem prea amplu, chiar e. ”Descâlcitu-s-a, odată...!!!” Adică, trebuie să îl mai descâlcesc, după cum văd... Sau poate să scriu mai puțin amplu.


Mult bine și te mai aștept!!!

Și eu am avut, Emilian, o Emilie, dar numai ca poveste, e un fel de legătură de nume, între doi purtători cu nume similar, dar mai mult e legat, totul, de un personaj de carte, la care m-am referit mai sus, tocmai terminând lucrul dacă vrei să spui așa - cu acel roman, și cu povestea lui Emilian Păun, erou principal și păstor de oi, într-o stână. Era acolo un Emilian Păun, m-a marcat, scriu la cartea aceea de un an și ceva, mai serios din noiembrie 2019, și cumva am preluat, câutând, în jurul meu, personaje... Aducându-mi aminte de ce se întâmplase, pe parcursul cărții aceleia... Rămânând, încă, legată de carte. Și având laitmotive (de carte) în minte.

Textul e complex, chiar e, după cum s-a văzut,
”tata îl chemase, el, în persoană, acasă, la noi, pe omul acela Vindecător”
e un fel de paralelă între Slujbașul roman și Vindecător, care va aduce înapoi fetița, din călătoria mortuară, cu un gest al mâinilor.

Este, de fapt, textul (notația) de subsol ”talita cumi”, poate nu se înțelege, sunt două paralele între Iisus și slujitorul (slujbașul) bogat, salvându-i Iisus fetița, dar și faptul că bogatul (fata lui) va trece dincolo, poate, ca prin gămălia unui ceva foarte mic, o fantă printr-un ac, de care ne vorbește pilda cea veche ”Mai degrabă ar intra cămila, prin gămălia acului, decât bogatul în Împărăția lui Dumnezeu. dar întru Dumnezeu totul este posibil.” Dar că fata se va întoarce înapoi.

Poate trebuia să păstrez un ton mai clasic, așa e, privind înapoi spre timpurile dominației romane, spre timpul ”talitei” și al drumurilor etern prăfuite, dar cumva am încercat o combinație de timpuri (dar și cu o intruziune mai nefirească (sau poate nu!) de anotimp, pentru locurile acelea) și asta pentru că, de multe ori, despre moarte îți vine să vorbești și să imaginezi paradoxal, nu ai cum să o încadrezi în tipare... ci doar să îți imaginezi și cumva să clădești absurdul. Să intercalezi și să absurdizezi însăși tema absurdului, cât de tare... E și asta un fel de tehnică întru paradoxal! Moartea e cel mai paradoxal subiect, după părerea mea...

Spun, în altă ordine a ideilor, te urmărisem și eu pe tine, tot urmăresc de fapt site-ul, citesc, dar am simțit să tac, cu privire la personala ta ultimă. Am mai trecut, și eu, pe la tine, dar acum mult timp. Am vrut să spun și eu, drum bun lui Radu, de la el am mai furat, cum și alții, meserie, învățând cu privire la poezia clasică, citindu-i poezia și sonetele, de pe un alt site, undeva sub ștacheta ”maestrul intergalactic” Rudi, dacă știi... Culmea e că mi-a folosit mult, asta, învățăciunea mea fără nicio lecție personal predată, iar lui Radu nu am apucat să îi zic asta... Am bănuit că personala ta avea cumva tangență, dacă am greșit te rog să mă scuzi.

Cam atât. În afară de imensele mulțumiri, cu privire la textul meu... cam lung și cam bun de șlefuit, încă. Eu mai tot timpul șlefuiesc, mai ales pe textele foarte mari. Te mai aștept, promit să mai trec și eu, urmându-ți exemplul frumos.


Toate cele bune! Și mult spor la scris! Mult gând bun!


Iulia E.

Un poem foarte blând, cu o măsură blândă și numai potrivită a cuvintelor, remarc curgerea într-un stil care azi ar părea poate perimat, dar numai necunoscătorilor. Poate nu e ok atâta cerbicie, în cuvânt, trebuie să ne întoarcem câteodată și spre blândețea și finețea discursului. Ci este, frumusețe și ce trebuie, într-un poem, și un tot. Sunt toate nuanțele și finețurile unei poezii foarte frumoase. Un gen de poezie care, mie una, îmi lipsea, de pe site. Când, toată lumea pare să se îndrepte spre o ascuțime a ideilor și a stilurilor poetice, în detrimentul frumuseții autentice și foarte curate. Aceasta înseamnă doar că mai aștept texte de acest gen și că bineînțeles, pentru acesta, las însemnul meu cu stea.

Felicitări sincere! Un poem de zile mari și de mare artă!

Mulțumesc mult, domnule Tomescu! Vă mai aștept, ca de fiecare dată, să treceți! E o carte la care țin, în mod deosebit, deși planuri ar mai exista, în acest domeniu, al literaturii...

Eu zic să ne mai revedem și cu alte ocazii literare! (De pildă, o să încerc să mai depun, aici, fragmente de proză, dar și poezii, și să fiu mai stoică.)


Cu respect, și cu multă considerație, Iulia Elize

Mult succes, atunci, Petru Teodor! Cu sau fără îmbrățișarea sugestiilor, care au fost emise, însă, cu inimă bună. Editurile, din câte știu, nu ar accepta capriciul de cratimă, înclocuirea ei, cu altceva, dar dacă autorul dorește, desigur, poate fi acceptat, în mod foarte limitat, ca licență poetică (numai ca excepție). Cu Editurile e mai greu, cu stasul general acceptat. Este el (statusul) generalizat. Adică, prin cărți, eu unua nu am văzut acest capriciu de redactare. În general, exprimarea și rigorile de limbaj (inclusiv cratima) sunt aproape un musai...

Felicitări pentru steluță, pentru alonja bine definită, pentru poemul bun! Mult spor! Și să te citim cu bine!


Iulia Elize

Mulțumesc din suflet editorilor, pentru recomandarea articolului!

Mi-a plăcut. O jumătate de femeie cu o jumătate de bărbat, probabil țin semn de întreg. Nu platonician, nici platonic, ci așa cum se nimerește. Pentru că așa e viața (reală.) Tragism și bucurii și înghețată cu de toate. (ce se plătește cinstit.)

Este despre cum s-a spus și în această poezie. La semn, pentru fragranța fidel autentică!! Și pentru parfumul, neîncărcat de inutilități... Pentru fidelitatea condeiului (peniței) *ce, molcom, grăia!

Te rog, pune liniuța de despărțire cum se cade, că e la reco!!!!

Un poem frumos, mi-a plăcut, aș revizui însă spre o descâlcire, a sa, întru bine, am notat, de fapt, mai jos:

”apoi el spune și ea se rupe de întreaga privire cu un zvâcnet către’un punct depărtat” - e greoi!

”și m-am prins cu tendoane de frânghii de orice ciot de lemn putrezit”

orice-ciot, de corectat - în rest frumos!

”și am lăsat marea să'mi spele picioarele, dar mâinile, mâinile tot pline de sare” foarte frumos, dar ilogic e puțin bivalent și redundant.

foarte frumos, mi-a plăcut, artistic e bine, recomand, însă, o aerisire, un discurs mai cursiv... și eu, de exemplu, mă mai las furată, câteodată, de câte un impuls de a scrie mai... frânt, cumva, în detrimentul cursivității. Încerc să mă corectez însă de fiecare dată. Să revizuiesc mereu și să mă corectez. Să nu las textul în pace, până îl metrizez. Ba chiar absurd, pot scrie, dar la cursivitate nu aș renunța, chiar și când mi se întâmplă să scriu un poem absurd, de pildă.

Mult spor! :) Cu mici corecții și ajustâri se poate scrie foarte bine!!!

Mulțumesc, Daniela! Pentru steluță, e galbenă și foarte drăguță, dar și pentru cuvintele foarte frumoase! Îți trimit cartea, cu tot dragul, e o carte amplă, de patru sute și ceva de pagini, am corectat ca zăluda, de două luni de zile, și parcă tot nu e destul... (Cred că mai am vreo două-trei greșeli. Dar textul e mare și mă iert.)

Dane, aș fi vrut să îți spun că, dacă vrei, îți expediez și ție cartea, să îmi lași, dacă dorești o adresă, pe e-mail. (Caut, de ce nu, și găsesc cititori valoroși și viitori scriitori de proză, care chiar se apucă, foarte serios de scris.)

Cu toată prietenia din lume,

Iulia

Mulțumesc, Dan! E lucrul cel bunuț al mâinilor mele, de aceea sunt foarte fericită!!!! Cred că fiecare carte îți dă, la un moment dat impresia asta... Impresie, zic eu, că ar fi comună. (Mulți o trăiesc.)

Când o să postezi bucățica de proză? :)) ...Sunt extrem de obosită, acum, după tot acest efort, dar eu spun că a meritat...

Am găsit, aici, un poem cu o curgere puțin nostalgică, nu patetică, paleta celui care scrie este plină de amănunte și de realități aproape optice, care vin dinapoi, e o curgere cumpănită și albă a amintirilor. Mi-a plăcut modul cum ați selectat amănuntele, în poem. Adunarea fragranțelor, contorizarea lor, în a conferi amănunt, și nu de a încărca, prin poem. Până la urmă vârsta poeziei este despre apariția unor amintiri, despre care scriem, aglutinând amănute, găsindu-le, cu taină, pe fiecare, și o optică focusată pe amănunt și pe ceea ce trăim. Despre ce ne aducem aminte, ceea ce notăm. Poate sunt și anii, care trec, parfumul lor care ne rămâne, cumva, pe retină.

Nu știu dacă s-a văzut, dar scrisesem două comentarii, am observat că au fost trecute la off-topic, rog editorii să îmi dea șansa mă explic. Poate acest text nu e despre realitatea din România, dar aceasta nu înseamnă cu mulți nu o percepem. Acea lentoare, care influențează tot omul, și care ne dă, din păcate, și teme, mai triste, pe acest site. Sunt om, sunt scriitor, sunt om. E influența pățaniilor din jurul nostru, a experiențelor din jur, fără a încerca să mă pun în derizoriu.

Felicitări pentru poem, mult spor la scris, Domnule Morar Nucu! Sper că justificarea aceasta va fi percepută cum trebuie și că nu va mai ajunge în afara discuției, pentru că este necesară, justificându-mi nevoia de a fi revenit, în lipsa comentariilor pe care le înaintasem anterior.

Cu respect, Iulia ELIZE

Un semn anodin de lectură, m-au impresionat, în ultima vreme, textele tale, sunt pătrunse de emoție și aceasta a răzbătut. Poate, în subsol, câteodată un gând către mama nu e în zadar. Multora, mama este figura cea mai luminoasă. Ar trebui să fie asta ”tuturora”.

Felicitări pentru numărul mare de cititori! Până la urmă, scopul celui care scrie este să răzbată... Sper întru toate bune, cu tine, cu sufletul tău! Uneori în viață punțile și informațiile sunt încâlcite, poate, din păcate datul clipei nu ajută, atunci fiecare ne luăm după propria inimă... În general un om nu poate fi condus spre nimic, decât prin dragoste. Dar și de inimă... Inima face multe... Îți doresc să rămâi la fel de deosebită cum ești tu și să te ajute mereu inima, viața. Dar și omul.

În textele de proză, am observat o mai bună focusare, în genere și limbajul a fost mai exact ”în format”, adaptat, mai esteticizat, pentru că trebuie. Punctele de suspensie le-ai cam scos tu, la fel trebuie un pic de atenție față de majuscule, de a nu se folosi foarte des, în proză. Mici sfaturi, poate nu e musai să ții cont, dacă nu le găsești foarte utile. Și încă altceva, optica cu privire la proză eu spun că trebuie să fie mai voalată, uneori cel care scrie trebuie să rămână mai în spate, scriitorii în general nu se ”arată” foarte mult, prin exhibare, decât poate în textele de tip Jurnal. Unde chiar este vorba despre sentimentele și ”pățaniile” de viață. De pildă, eu încerc să scriu (în roman) obiectiv, și nu subiectiv. Prin faptă, nu prin sentimentele autorului.

Am trecut cu drag, Iulia

Mulțumesc, Răzvan, pentru trecere și însemnare! E doar un fel de imaginare despre o scrisoare, un fel de potecuță lirică imaginată acum mulți ani...

Te mai aștept și cu alte ocazii priincioase! Cu prietenie, Iulia E.