Iulia Elize

”Doar demiurgul îi pricepe lege”

Ștefan, tu ai zice așa ceva în mod natural... ”legea”, poate


Încearcă să fii mai natural în exprimare, când scrii... Îi las și pe alți colegi să se exprime, nu mă mai îmbia pe mine, pentru că de aici trebuie să deprinzi singur, nu te poți baza pe colegii tăi mereu să te upgradeze literar... Aceea, de la tine trebuie să vină, nu să te educe colegii să scrii. Măcar să ne plătești, dacă tot ne-am străduit...

Adică, nu le pui în (prea) multe poezii... Cumpătat.

Dacă vrei poți păstra unele forme de gerunziu feminine, dar încearcă să le folosești mai rar, Eminescu le folosea mai rar și în versuri lungi...

”nefiindă” - este o formă desuetă, încearcă să nu mai feminizezi gerunziile

”acolo, în oglidă” - acolo nu are ce căuta într-un vers elegant

valul cerul - trebuie înlocuit pentru că este redundantă alăturarea, nu dă bine

Pe mare - valul cerul - îl colindă” - trebuie să te gândești și să reformulezi

Pe ban de luntre - Pe-un ban de luntre

În rest e bine...

Mă refeream că tu în general ai ”ancore istorice”, care îți susțin ideile poetice... Le-am remarcat de multe ori, citindu-ți poeziile. Poate timpul nu îmi permite să parcurg atât de mult, poetic, și îmi pare rău.

Dacă de o bună bucată de vreme, poeziile tale sunt (Cumva) dedicate mie, având în vedere numele pe care le port, lisabeth, kiri (pe care îl am prin textele de proză, parcă) sau liza (leisa) îți mulțumesc din suflet...

Dacă cumva am făcut o boacănă, permițându-mi mult, te rog să mă ierți...

Lăsând la o parte lucrurile foarte importante pe care ți le-am spus, având în vedere numărul de poezii, părerea mea este că scrii foarte bine, cu ancore istorice, pe care mi le doresc și eu să le capăt, mai aprofundat.

Cu apreciere, cu stimă, Iulia

Dragă Ionuț Caragea, citatele sunt periculoase, eu asta remarc. Sunt agresive. Dacă tu le menții, treaba ta... Eu asta am remarcat, plus contextul marin de ambele părți, și doar atât vă zic, să vă mai reveniți... ”marea te vrea, jos dictatura!” asta am reținut din poemul lui Ștefan, care de fapt este un fake. Dacă lui îi place să vadă oameni blagosloviți cu sare, să îi cunoască până în ziua lor de naștere, să își mai imagineze unele cu marea încă o dată sau cu cuțitele, dacă sunt citate vechi, ”un creion ascuțit înfipt drept în inimă”, dar ce să mai repet, numai bălării... Sunt citate, pardon. Tu le-ai pus, dar sunt citate, sunt publicate. Scrieți, de fapt și de drept, ce vreți, treaba voastră...

Da, se aseamănă cu poemul comentat al lui Ionuț ”un vis ca o mare adâncă”, culmea e că eu am scris un poem despre evadare, în mare, după care a apărut și poemul lui Ionuț Caragea și poemul de sus... Nu domnule, destinul ”nu e un cuțit”, așa cum am spus și în poemul în proză că săgeata lui cupid se termină nu cu o săgeată, ci cu o inimă, și mă opresc aici. Mi-ar plăcea să nu se mai fure teme de pe la mine și să existe comentarii care mai de care, ca acela de sus și ca poezia lui ”Ștefan Ciobanu”, chiar dacă vorbiți despre Dumnezeu, și nu despre opera mea...

Atâta timp, cât Caragea spune că destinul este un creion ascuțit înfipt drept în inimă și ca o sabie cu două tăișuri, dl Caragea este sadic...

Eu m-am retras de pe un site, care complilează ideile de la alții și le bagă în texte sadice... Nu vă doresc cumpătare, pentru că nu sunteți în stare, sunteți numai în stare să extrapolați pe teme și apoi să faceți poezii proaste la kilogram despre creioane înfipte în inimă. Pe acest site, având în vedere că și eu sunt ”o singuratică”, mă consider nu numai parodiată ci și amenințată... Exagerați domnilor. ”marea te vrea/jos dictatura!” sau ce să zic, sunteți ca apa cu sânge, în ea, dacă amenințați cu tot felul prostimea: ”Eu cunosc omul până la ziua lui de naștere,
pentru că fiecare om are o zi de naștere tainică
alta decât cea fizică.
o zi de naștere pe care doar propria mamă o cunoaște.
o zi sărată.”

Cine sunteți de fapt, ce sectă... Cum vă permiteți să spuneți că ”Singurătatea vine cu un cuțit și străpunge geneza...”

Chestia este că divagați religios, după poemele mele, și asta se vede.

Suneteți duși cu pluta...

Ți-am citit ultimele 3-4 sonete, s-a produs, după umila mea părere, un salt evident calitativ, după părerea mea ești (sau vei fi) în curând foarte pregătit să îți revizuiești absolut toate cele 122x50 de sonete sau poate cu câteva mai puține, câte ai în pagină, să te pui când ești pregătit și să mai revizuiești din ele... Apoi, îți doresc să le și publici (pe toate, așa revizuite) pentru că merită...

Steluța


Mi s-a dublat comentariul. Nu prea pățesc...

E un fel de discurs sincopat, tu deobicei scrii sincopat sau sacadat, în idei multiple, care duc tot la aceleași concluzii. Este o poezie deșteaptă, deși un oarecare pesimism răzbate, este cred omul care gândește și o cărei linie dreaptă se reflectă spre înainte, însă numai printr-un oarecare labirint.

Pentru eleganța transpunerii în pagină, deșteaptă și fără încâlceli, dată fiind complexitatea ideilor adunate, frânte, din cauza autorului, nu din nepricepere, care nu se împing pe context (scurt) unele în celelalte, las stea...

Numai bine și spor mult la scris! :)

La mulți ani!!!

Un poem frumos construit, ca un fel de presupus înec în mare cu supraviețuirea prin dor și durere, revenirea la un loc bun, terrian, ”dar rămâne perla din sine”, ca dovadă și ca realitate.

Frumos! Steluță! Și eu câteodată am aceeași obsedantă stare de splin, poate salvarea de splin vine din sine...

În rest, „Lăsați orice speranță, voi care intrați!” (Dante Aligheri), nu mai bine rămânem noi cu noi? Uneori? STEA CUM ZICEAM!

”Rătăcitor”, de Adrian Păunescu

”Și rătăcesc, din nou, fără speranță,
de nu ar fi acasă steaua ta,
iubirea mea, alerg din casă-n casă,
probabil, lângă una, voi cădea.

Era atâta toamnă pretutindeni,
c-aș fi putut, bătrân, să mă retrag
și să adorm păzit atent de tine
și să-nțeleg că încă-ți mai sunt drag.

Dar, hăituit de propria-mi simțire
și de senzația că sunt bătrân,
nu mai ajung, iubita mea, acasă,
să-mi sprijin moartea pe un stog de fân.

Și te iubesc, aproape fără șansă,
și toamna face zdrențe osul meu,
prin ceața, care nu se mai sfârșește,
înaintez spre risipire, greu.

Pustiul vârstei, tragică ruină,
mă izgonește dintre înțelepți
și nu știu unde merg, în orice clipă,
și nu știu dacă tu mă mai aștepți.

Voiam să-ți spun atât, în toiul nopții,
orice s-ar întâmpla nedeslușit,
să știi că-n rătăciri mi-ai fost criteriul,
să știi că, în dezastru, te-am iubit.

E toamnă cât războaiele și vine
un ultim cataclism pe continent,
și te iubesc, sub prăbușirea vârstei,
și toamna-și strigă semnul iminent.

Sunt casele gătite pentru toamnă,
așa cum nu e casa mea și-a ta,
eu rătăcesc, mereu, din poartă-n poartă,
probabil, lângă una, voi cădea.”

Poate în toți este mitul nereușinței și al zădărniciei de inimă... E un fel de Titanic, dar el este doar imaginea pentru nereușită, felul lui Adrian Păunescu, care mie îmi place mult...

În fiecare este un drum și o speranță/speră și nesperă. Toate sunt la fel, ce să se schimbe între noi...

Iulian, mulțumesc și ție... Mai treci... Observă mai cu fidelitate situațiile de simbol, creșterea poetică înseamnă și atenție la detalii, dar și în mod universal, dar și apoi din nou convergență.

Observă simbolurile, când sunt de observat. Dacă te încurci, focusează... Ca sub un microscop, mărești și micșorezi imaginea, dacă ai fi făcut așa ai fi perceput din prima sensul cu ”pingeaua”. Pingeaua tot pingea este.

Te mai aștept.

Cel mai mult îi mulțumesc lui Ștefan Petrea, care ia pulsul site-ului, cum se vede din mod terț, în rest dacă am greșit, eu una îmi fac mea culpa.

”Îs-femeie și stăpână, strămut arca
Din loturi de-adâncimi să-mi stea transportul
Prea des plutind, în lavă, tot efortul
Sub gene, văd, ce-apucă mânătarca...”


E vorba de un nou ”Noe”, în poem, dar posibil efortul lui Noe este inutil... Pentru că ceva negativ se interpune... O lavă care poate înghite tot, sau acea ”mânătarcă”, ce este un simbol mai negativ... ”Noe” este simbolul binelui universal, de care cei buni se agață...


Pe străzi, zăpada stă să-nghită portul
Căldura mea și mieii, dar simt barca...
Mi-e inima-mi sub piept, ca și Petrarca
Îmi fac din mine lavițe și-s tortul.


Zăpada care stă să înghită tot e tot un semn al ”nereușitei” (care se simte în jur, prin zăpada ce înghite portul), rămâne doar femeia sau alter-ego-ul care iubește la maxim (Vezi Petrarca și Laura) ”îmi fac din mine lavițe și-s ”tortul”” - iubirea e eșuată însă și personajul e doar un ”tort”, la care trag toți (mai ales iulian de pe site).


Căci lumea-i agitarea pe sub stele
O lună amărâtă chiar tu ești
Te dai la undiți și încerci pingele

Ca-n însoriri să mi te dai la pești.
Nu-mi muște viitorul pescari, iele
Hey, Prometeu, ferește-te de clești.

Efortul este inutil: ”Lumea-i agitare pe sub stele/ești ca o lună amărâtă/ sau un pește care te dai la undiți, îți pui pingele inutile”.

Prometeu tot a Noe aduce, e un fel de eșec tip Prometeu, după zăpada care cucerește portul... Dacă nu putem fi Prometeu, visarea lui, atunci probabil că e inutil să gândim și să scriem... Dacă oricum Prometeii sunt puși la zid... Prometeu este un simbol drag mie de-asta l-am folosit, este dacă vreți un visător incurabil și un simbol al tragerii de viață, care se pierde. Ba chiar este pus la zid.

Ești parcă și Petrarca, ești un îndrăgostit inutil, acum pricepi Ionuț ce am vrut să spun? E un poem filosofic multilateral, de fapt... ”Cleștii, cleștele”, duce la suferința și la plata lui Prometeu.

Dacă mi se reproșează că scriu prost, atunci eu pentru Ionuț Caragea trebuie să explic tot.

Fiecare trăsătură este prezentă prin poem ”aventura”, prin Noe, ”dragostea”, prin Petrarca, suferința și eșecul prin ”Prometeu”.

Iulian, era eu ”îmi pun pingele”, adică ”e mai cu moț”, sunt mai cu moț, după cum vezi, așadar ”îmi pun pingele”, de fapt ce tot vrei să spui??? Te rog, revizuiește-ți gândurile, înainte de a posta nonsesual. Îmi pare rău, mereu se găsește comentariul ”pe după mine”, ca să joc cum are chef unul și altul... Așa e pe site, dacă ceva sau cineva este bun, apar atitudini de acest tip, îmi pare rău, probabil nu știu pentru cine scriu, pentru detractori sau invidioși, nu-i așa... Sau cum să scriu să fiu înțeleasă și lăsată să scriu.

Lucrați și voi, dacă doriți, oameni buni, eu de exemplu scot trei cărți și am și serviciu, plus mereu am muncă extra, în rest nu pricep ce tot spuneți.

Munciți și aveți parte... Dar nu vorbind mai în doi peri și inventând expresii facile sensual sau de fapt ce vreți, ce se vrea...

Iulian, vezi că e cuvânt, nu expresie, cum îți place ție s-o tot întorci, asupra mea.


pingea, pingelesubstantiv feminin
1. Bucată de talpă folosită pentru a înlocui partea anterioară a tălpilor uzate (uneori și tocurile).

Mai bine vezi, Iulian, de atelier, mai lăsați-mă în bruș, eu am treabă. Vă rog frumos, nu mai inventați vrute și nevrute, lăsați acest poem în pace, am văzut că lui Ionuț i-a fost drag să îl demonteze, eu nu am timp numai ca să fiu bruscată, cu te miri ce comentarii care nu vă fac cinste...

Îmi pare rău, de fapt, că am și răspuns, nu mai inventați vă rog.

Sunt prea ocupată ca să răspund la toate atacurile și invențiile. Iulian, sper că m-am făcut înțeleasă, toți avem treburi pe cap, e mai mult decât un site de poezie, sunt responsabilități și treburi cotidiene.

Nu aveți cumva și voi cărți pe cap, planuri de făcut etc.???

3 lei în pușculiță

Lasă critica literară în pace. Eu nu îmi trimit volumele criticilor literari, pentru că nu știu cum se face. În rest, cărțile mele sunt disponibile deocamdată pe Lulu.com și sunt cumpărată internațional pe 41 de cărți.

Lasă critica literară în pace, nu introduce suplimentar subiecte de discuție numai ca să chițibușești pe interior nișat pe un topic neintrodus până acum...

Glumesc, puțin, dar lasă critica literară în pace, că nu e cazul!

Sper să nu mai revii, dar ataci din nou, pui Critica literară în față. Lasă timpul ce-i al timpului, mai bine scrie, decât să introduci subiecte noi de discuție, unde să tot polologhim.