Iulia Elize

”Ninsese mult, Luana Anghelos, iar dumneata aveai numai bundița ta roșie, făcută din petale” Vezi că e prezentarea și pe site, poți citi fragmente.

În rest, sonetele sunt poezie mai simplă.

”Căci, și tu poți...” (Err)

Poți să intri, la mine pe site, am ”Trilogia Luanei” cele trei cărți de poezie albă, le găsești tu, ”Ninsese mult, Luana Anghelos, iar dumneata aveai numai bubdița ta roșie, făcută din petale”, ”Ieri noapte, Luana Anghelos, zăpada a fost mult prea albă” și ”Frumusețea femeii desculțe”, sunt trei cărți care legate sunt ceea ce am eu mai bun. Am mai scos o Trilogie, ”Trilogia femeii din noapte”, dar sunt trei cărți pe care nu le am pe site, de ”Cărțile Luanei” sunt mai mândră, dacă le achiziționezi cumva și nu îți plac, toate trei și legarea lor, eu personal mă ofer să îți dau toți banii înapoi.

Altceva, ce să îți spun, pe acest site sunt numai sonete, cam în ultimul timp, pentru că asta scriu acum, pe lângă celelalte cărți de câțiva ani, care îmi sunt în lucru.

Cel mai ok de pe la mine, în versul clasic, e ”Teatrul liric”, în două volume, adică stil Eminescu (Scrisorile, cele 5) și Shakespeare, și acolo îți dau toți banii, dar nu are cum să nu îți placă, deși e vers mai pretențios și greu. În rest, mai sunt baladele, Ediție completă, de recomandat însă dacă ești mai la început cu poezia clasică.

Îmi pare rău că nu mai scriu albă, eu cu două Trilogii sunt oarecum mulțumită. Mai sunt și alte cărți, romane, baladele, eu mereu scriu când am timp, pentru că numai scrisul mă salvează câteodată de la cam nisiposul destin.

Nu o băga în seamă pe Eugenia, oamenii inteligenți zic câteodată și baliverne, din prea mult tumult verbal, tu greșești că prea le iei în serios, în loc să scrii și tu câteva cărți de care să nu îți fie rușine. Că și tu poți, crede-mă...

Ideea că sunt oameni, și eu am avut prin viață prieteni ”care îți cunosc situația” zic ei, și care cred că nu e de bine - să faci ceva în plus. Dar descurajările concrete, chiar dacă ți se pare persoana foarte ok și de mare respect, nu se iau în seamă, căci nici ei, prietenii, nu știu ce fac, cînd descurajează... Nu știu că greșesc, nu își dau seama.

Eu de exemplu, nu e cazul la tine, că ești un poet bun, dar eu când mai dau sfaturi la oameni care scriu prost, nu ca noi, mai mereu spun să continue și că fac bine să scrie în continuare, chiar dacă îi cert pe un vers alb prost și îi mai corijez, dar și îi mai și laud și îi încurajez, ca să nu stric, ceva... Pe la atelier, adică.

În rest, evoluăm toți, și eu scriu binișor, poate la fel ca tine poezia albă, pe nivel, sau câteodată mai jos, decât tine, deși la clasică te bat oricând, dar asta nu înseamnă că la albă nu mă bați tu, de multe ori, sau scriu și eu bine albă, după atâția ani, și că e evident că poți progresa, și tu, înspre clasică, de exemplu, foarte mult, dacă ai chef mult și pui mușchi să te dezvolți, pe subiect...

Dragoș, eu am învățat că sfaturile, nu oamenii, se împart în două mari categorii: ”sfaturi de bine” și ”sfaturi de rău”, alea care îți fac rău, adică, doamne ferește. Așadar, iei una bucată conștiință și verifici, fără supărare. Le ai pe alea de bine, dacă vrei le aplici, dacă nu, nu, în general îndrumările mici, bune, sunt de bine, în rest mă abțin. Oricum pe alea mari, nu le poți aplica, gen 1000000 de reușință pe toate planurile, mai ales alea ”imposibile”, că nu îți iese și îți pierzi vremea. Deci, iei una bucată conștiință și discerni: care sfaturi sunt de bine și care de rău. Nu oamenii, dublez observația, că poate ei nu au nicio vină, ci sfaturile, genul lor. Le aplici numai pe acelea de bine, de restul te ferești. Și dacă doamne ferește sfaturile de rău sunt date de oameni de rău, atunci fugi cât îți dai picioarele, sau te arunci în primul hău, numai să pleci, din situație. Dar în rest, sfaturile și vorbele de bine pot fi aplicate. Nicio descurajare însă nu se ia în serios, asta vorbind de pățania nu Eugenia, care sigur nu a avut nicio chestie să te influențeze pe tine, greșeala a fost a ta că ai luat-o de bună. Deci unde e descurajare, nu bagi în seamă, niciodată, și eu am pățit de la prieteni, am înghițit în sec, și după aici chiar nu am mai băgat în seamă, cu tot efortul, pe conjunctură. Alea de descurajare, sunt toate proaste (sfaturile), indiferent de cine ar fi sursa... Pe care trebuie să o înțelegi și să o și ierți (dacă nu a fost cu intenție).

Întotdeauna mi-a părut criptat modul tău de a scrie, ceea ce se aseamănă de cum e și pe la mine, adică amplu în imagini. E greu de descifrat, e mai greu pe un text lung, dar dacă uneori tinzi să îl așezi pe orizontală, lucrurile ”scapără” și capătă poate un fel de lumină deosebită, după intenția poetică.

Mi-a plăcut, are un fel de cheia sol, a inimii. Dar inima este foarte complexă, dincolo de colbul de aur poate unde se așază toate tristețile...

Să ne ridicăm inima din colbul vieții și să fim fericiți.

Un gând pentru bunicuțele pământului (și bunicile) care mai sunt sau care nu mai sunt și despre care merită să se scrie, mult.

E un poem pe care o să îl revăd, rămân datoare și eu cu un poem despre bunica, apoi, mai trec, trec de fiecare dată cu aceeași emoție, culegând rod optic.

Da, și mie mi-a plăcut. Că tot e și Dragoș pe aici. Mi-e dragă poezia aceasta, pentru că și eu am o prietenă, cu gemeni, băiat și fată, undeva prin Câmpeni, și o iubesc pe fetica aceasta foarte mult, pentru copilașii ei...

Cred că după ce ai copii, concluzia este chiar cea a poeziei de mai sus.

Mulțumesc, Maria Elena! O să mă străduiesc, și cu privire la sonete! O carte e gata când o isprăvești, când e gata și corectura ultimei pagini... La fel cu oricare proiect, care încântă inima.

Tămâioara e o floare atât de frumoasă, are un nume special... Acum, în această secundă, îmi pare chiar inefabilă.

Mulțumesc mult.

Domnule Micăuș, se pare că ochii mei nu văzuseră evidentul, adică chilia. E un mediu prea subtil pentru mine, deși am avut un roman în lucru care se numea ”Natalia este dincolo de chilie” și care acum este redenumit (lucrez la el, încă, sper să îl termin.)

Chilia este legată de călugări, cum călugării sunt legați de chilie, așa că observația mea ar fi trebuit legată de ”atenție sporită” și de grijă, cu privire la tema ghicitorii, de o mai mare obiectivitate.

Multe salutări, spor la frumoasele ghicitori și mai trec, cu drag!!! Observația era acolo, însă era totuși subtilă!!!!

Nu se vede din textul ghicitorii, și ”chilia”.... Chiar nu se vede. Clar. Iar explicațiile din text sunt făcute numai să ajute răspunsul, nu să îl multiplice. Și să includă ”chilia”, care din text, nu e.

Așadar fiind prima care am dat răspunsul ”călugărul” care este sinonim cu ”ascet” și ”pustnic”, eu zic că fiind prima cu răspunsul, după mine am câștigat eu!

Desigur, nu sunt războinică, dar contest...

Felicitări câștigătorului, dar nu eu... Dar poate zic și eu, bine, ca Loredana...

Salutări, domnule Miclăuș, sper că glumele mele nu deranjează astăzi pe nimeni, totuși.

Da, aceasta este și părerea mea... Și e trist, prea multă suferință în lume, chiar și printre tineri, care în mod normal ar trebui să fie cei mai fericiți... În goana după bani, uităm și să iubim.

călugăria... (unii sunt ocupați, nu dorm.) poate în câteva... minute suntem șpan, sunt șpan.

Ciupercile sunt prin păduri. Așa că dacă pomenesc pădurea și codrul, sunt numai un environment.

Noapte bună! :)

Plănuiesc, de fapt, să îmi adun sonetele într-o carte, mi s-au cam adunat... Jumătate îmi e aproape gata și o să lucrez, din nou.

Chiar, de ce trebuie să îmi explic eu toate poeziile. Dacă (trebuie) rozele sunt aka Timișoara, pentru că acolo de fapt sunt trandafiri, toată lumea știe că Timișoara este orașul rozelor. În rest, Lioara, un nume românesc, cu sens.

Este numai un poem de dragoste, nu săriți, parcă, pe mine. Nu mă căsătoresc, prin Timiș. :)

Mulțumesc pentru deosebita trecere. Vă mai aștept, sper să nu mă mai puneți să îmi explic chiar fiecare sonet, pentru că nu îmi stă în fire.

Mulțumesc și vă mai aștept.

Mi-a plăcut, poate toți suntem un fel de crisalidă, atunci când ne naștem. Poate de la naștere, începe adevărata epopee, ca un fel de drum dinspre crisalidă înspre fluture. Crisalida este importantă, pentru că ne definește nașterea și ne apropie înspre rădăcina a toate, dar e important și drumul, pentru că noi ne transformăm și pentru că ”facem”. Și la sfârșit ce rămâne? Poate se nasc din nou crisalide, apoi drumul lor? Și atunci ce contează? Poate nimic, poate nimic, totul e vânare de vânt, dar nu e așa, poate chiar totul contează așa cum e el exact (și cu regretele a cele care nu au fost tocmai cum le-am vrut noi). Oricum regretele se disipă, poate ce mai contează este a ceea ce am făcut noi, așezați în situație și în regrete, drept în ele. Poate doar faptele noastre și poezia a ceea ce suntem, să conteze. Așadar, să fim, să fim, nu-i așa... Dacă putem să lucrăm ceva, inclusiv în noi înșine, în prezent, prin fiecare zi.

Pentru crisalidă și simplitatea frumuseții, pentru fluturele tău, las steluță. Poate totul va fi mai explicabil, mâine...

De ce tocmai eu??? Să apar?

Avem pe aici o firmă, prin Sebeș, Kronospan, acum m-am dumirit, de la răspunsul și de la ghicitoarea de foarte mai sus. Nu sunt tehnicistă și nici ”strungăriță„ nu sunt, să fi știut...

Ar trebui să citim mai mult.

Tu exagerezi cu scrisul, când mai ai timp și de citit și de profesorat, Dragoș. Aș vrea și eu 40 de ore, ca ale tale, poate apuc și eu (câte ceva, sufizantt!!))

Poate eu aș mai dezvolta poezia, e un discurs scurt care merită augmentat. Mi se pare că ideea poeziei este vizbilă numai pe jumătate, nu este dezvoltat suficient, eu aș mai lucra, Mi se pare că ideile sunt numai semi-înfățișate, iar sugestia, dispre poem, ceea ce suferă el, este numai insuficienta transmitere de idei...

Încercați să scrieți ”mai lat”, tot în același registru, dar mai lat, mai oarecum ”complet”, poetic. (sic!) Poezia, orice poezie trebuie să își fie suficientă, sieși.

Trebuie să se vadă concluzional, tot, poezia trebuie să fie completă, ca sugestie poetică. Și aceasta nu se vede total.

Mi-a plăcut, e un oarecare rafinament în alegerea de a te lăsa vulnerabil, în fața femeii iubite, dar și de a o păcăli, pentru tonul cald și apropiat de cele lumești, cele cotidiene și bune, pentru amănuntele pline de căldura domestică, fermecate, las steluță.

Ea e meritată (steluța) pentru frunzărirea amănuntelor, în prima parte a poeziei, care dă bine prin poem, crează un accent de familiaritate și casnic. Tonul e cum trebuie, optică foarte directă și clară, masculină. E frumos. Apoi, cumva se termină mai meditativ, ceea ce e ok, mi se pare, într-un poem scurt.

Cu drag, am trecut... :)

Mi-a plăcut, e un text nițel mai dulce față de ce scrii tu de obicei, poate asta îmi place de multe ori în poezia ta, anume că scrii (și) sensibil, cu sufletul. Dacă bărbatul e bărbat, atunci și el trebuie că are un suflet în piept cu care să iubească, sincer, o femeie, el vibrează. Sensibilitatea aceasta vine bine poeziei tale, este ca o mireasmă de floare parcă una carnivoră, dar specială, dar totuși imaginea plantei (floarea) e acolo, într-un parc, într-o grădină botanică. Eu, pentru genul ăsta de poezie, cu sensibilitate prin ea, și pentru discursul amplu și de calitate las stea...

E foarte ok gruparea de mai sus, din punct de vedere simbolic, al sintagmelor gen filosofie. Eu de-aici , în locul dvs., aș lua fiecare concept și l-aș dezvolta, mult, poate ar ieși ceva foarte interesant.

L-aș amplifica de măsura 3X, amplificând fiecare bucată, cu simbolistică specifică. Ar ieși un material bun.

Sunt foarte bine accentuate toate ideile, dar sunt prea scurte...

Mai trec, cu drag! :):)