Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Miere

3 min lectură·
Mediu
Speranța este ca un fel de linguriță cu miere
Pe care ți-o dau, dacă ești răcit sau dacă pe afară plouă prea tare
Cu stropi mari și foarte reci, de ”boala-Decembrie”
Îmi par niște boabe de strugure
Sunt numai boabele ploii
Ești bolnav, azi,
Nu-i nimic, muncesc eu – în ochi ai numai boli de iubire care se vindecă
Doar dacă mierea din linguriță e bună și dulce, ca o îmbrățișare
Demonstrativă
Când câinele este agitat și mârâie, incitat de la faptul că
Pe întuneric instinctele sunt în ascuțire...
Este întuneric afară.
Dar, în casă, lumina lunii e albă.
Ascultă-mă, buha nu e în copaci ca să ne sperie singurătatea
Patul tău e chiar lângă
Bolești
Iar eu îți dau miere, cu lingurița, și ești atât de cuminte
Ceaiul îmi iese întotdeauna foarte fierbinte
Singurătatea mea este molcomă cu multe piersici, în ea, și îmi plac peștii vii
Circulă după semnul prioritate de dreapta în rest carnea ți se așează pe pântec
Ce ai pe pântec? Carne am. Colăcei de carne de porc, iar tu ești vegană cu pește.
Vegană... Cu pește... Ce interesant...
Nu mănânci carne ca să nu ți se așeze pe burtă.
E un fel de ”aud soarele când își rotește din gene, chiar mâine”,
Așa mă rotesc eu, ca o lună rotundă și mă îngraș foarte mult de la tine
Căci de când te-ai mutat la mine, gătesc ca o apucată
Să mănânci tot, îmi zici, ci numai să mă ții în tine ca pe o proră
Femeile subțirele nu mănâncă, de fapt, mai niciodată
Da, își cumpără pește și spanac, saboți și poșete, cizme lungi ca să te strângă în piele.
Pielea mea este pielea ta.
Dacă mi te încolăcești tu.
Îți plac covoarele pufoase și ștrampii încâlciți în unghia roșie
Ce faci.
Nu mănânc pentru că nici salcâmii nu au pofte, iar eu sunt silfidă
Apuc însă să îmi îmbâcsesc lacrimile cu fericire
Pentru că dacă ești prea fericit intră bursuci prin tine și te strâng foarte tare
Sau un fel de păduri umbroase. Îți stau unele prin piept încrâncenate, te strânge creanga și te străpunge,
Dacă mă iubești tu...
Și îmi clădesc materie peste tot, în afară de trupul meu ca un templu subțire
Mă strâng, mă apuci... Nu ești pe nicăieri.
Noroc că nu mănânc tot
Nu am chef
Și
Și...
Aceasta este numai o imaginare
Nici salcâmii nu au chef să gătească ai văzut tu salcâmii flămânzi
Da, mănânc piersici.
Buhă, ce faci... Stai.... Stai și tu, ce să faci... Nu lucrezi...
Căci eu poate de mult sunt răcită și îmi servesc singură lingurița de miere
Ca un salcâm, cu crengile înspre sine, strânse, și cu o albină mare și albă care nu mai îmi dă pace.
091116
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
456
Citire
3 min
Versuri
50
Actualizat

Cum sa citezi

Iulia Elize. “Miere.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/iulia-elize/poezie/14184621/miere

Comentarii (9)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@cont-sters-2743Ș
șters
Interesant cum ai centrat acest text, cu delicatețe, în jurul linguriței cu miere. Ca tehnică, îmi aduce aminte de odele lui Neruda, de exemplu Oda cepei. Remarc, în special "Singurătatea mea este molcomă cu multe piersici, în ea, și îmi plac peștii vii / Circulă după semnul prioritate de dreapta în rest carnea ți se așează pe pântec" Sau " Pentru că dacă ești prea fericit intră bursuci prin tine și te strâng foarte tare / Sau un fel de păduri umbroase. Îți stau unele prin piept încrâncenate, te strânge creanga și te străpunge" Și mai sunt încă multe imagini frumoase, emoționante, pline de sensibilitate și iubire. M-ai surprins cu acest text, chiar dacă poemul tău în proză nu e ceva cu care mă identific dpdv al construcției, eu preferând să mai elimin din elementele de legătură. Însă faptul că textul m-a emoționat, e tot ce contează până la urmă.
0
@iulia-elizeIE
Iulia Elize
E un poem la care țin, în general mi-e drag tot spectrul de poezie proprie, pentru că sunt subiectivă, nu obiectivă, poezia este un tărâm subiectiv, nu obiectiv, fiind metaforic și simțit, sensibilitate iscată din simțire, așa că îți mulțumesc dacă s-a perceput... Mai treci!
0
@papadopol-elenaPE
Papadopol Elena
Am citit textul cu plăcere; sunteți iubitoare de ficțiune și toate imaginile artistice create cheamă la lectură nu doar cititorii, care caută fantezia, ci și poezia. Textul îmbină starea de relaxare cu visul, prin anumite cuvinte, ce oferă o explozie de inocență. Pentru mine, fragmentul lecturat a fost ca o porție de... ingeniozitate.
0
@iulia-elizeIE
Iulia Elize
Da, este vorba Elena Papadopol și de ingeniozitate. Eu tot am invitat colegii care nu au publicat să nu se (mai) ferească de hârtie, pentru că progresul vine prin trecerea la o altă etapă, de cert ”plus”, după fiecare carte publicată. După fiecare carte publicată se acumulează și experiență, și rodul concret. Și se poate plusa pe alte proiecte suplimentare, iarăși cu plus de palmares. E un fel de seriozitate căpătată în timp, mulțumesc frumos pentru trecere și opinia care mă motivează.

Spor la lucru! Mult succes! :)
0
@cont-sters-2743Ș
șters
doamnei Papadopol cu comentarii pe textele celorlalți. Părerile ei au greutate, nu degeaba a fost evidențiată pentru critica pe care o face de prof. univ. dr. Maria-Ana Tupan în revista Contemporanul. Și o rog să se aplece pe textele multora, dacă timpul îi permite. La mine nu e cazul, am trecut deja prin filtrul ei critic. Far site-ul așa trebuie să crească, prin comentarii constructive pe texte.
0
@iulia-elizeIE
Iulia Elize
Bine că am aflat. Este o onoare și pentru mine prezența dânsei.

Mulțumesc mult Elena Papadopol, mulțumesc Ionuț Caragea.

Cum m-am cam retras de lumea literară, după ce am publicat în câteva locuri de revistă, și eu, plus nu mai frecventez mediile FB sau alte medii similare, mă bucur că aici îmi dau încredere în mine oameni de mare calitate. M-am retras pentru că nu mai aveam timp să scriu, așa că m-am axat pe cărțile mele, cu prioritate. Dar bine că nu am părăsit poezie.ro. Mai treceți, cu mult drag vă mai aștept...
0
@cont-sters-2743Ș
șters
şi mă bucur că te implici pe acest site, lăsând comentarii constructive. Că nu este vorba doar despre ceea ce primim noi, cei care postpm, ci şi de ce le oferim celorlalţi..., mai ales celor care caută să-şi îmbunătăţeacă scrisul...
0
@cont-sters-55051
Cont șters
mi-a prins bine ” Lingurița de miere`”
La Mulți Ani dragă Poetă!
0
@iulia-elizeIE
Iulia Elize
MULȚUMESC, MARIA! La mulți ani!!! Mulțumesc pentru încrederea pe care mi-ai acordat-o apropiindu-te de munca mea literară, cum pentru anul viitor pregătesc surprize asemănătoare... Nu zic nimic. LA MULȚI ANI!!!! SĂ FII FERICITĂ ȘI SPOR LA SCRIS, AȘTEPT NOI CĂRȚI MARIA MITEA!
0