sine qua non sagitarius

Construcția "se întorc înapoi" este pleonastică. Mai există un dezacord gramatical în sintagma "de doisprezece căderi" (corect, "de douăsprezece căderi").

”Ele cresc foarte gri, dar se întorc înapoi.”

Se pot întoarce și într-o parte! ”Întoarce-te înapoi” e mai sugestiv câteodată decât întoarce-te (care poate fi și ”spre mine”, ”Spre tine” sau ”într-o parte”)

Douăsprezece căderi - las doisprezece pentru că altfel îmi pierd sensul și iasă poemul prea vetust, e un numeral cardinal simplu. Am pus și semn, îl las acolo, e un fel de licență nevrută.

Mulțumesc pentru aplecarea pe acest text și pentru observații, necesare, mereu am nevoie de ele care să evoluez, ca să pot simți mai bine poezia... Mulțumesc mult pentru trecere și de păreri... Vă mai aștept!!! Poate și cu păreri sensuale, sper?

Cu mult drag,

De fapt, acel doisprezece se referea la vârstă... Nu îl pot schimba. E cu un vers/ mai multe mai sus, de-asta pusesem semnul, e un fel de sens alambicat care duce spre noima expresiei, pusesem semnul... Îl las așa, foarte subiectiv, cred că e mai bine...

Dacă aveți timp, adăugați și păreri pe text, aici sau mereu, nu numai păreri gramaticale, pentru că fiecare scriitor așteaptă nuanța aprecierilor, părerilor, pe text. E un pic bizar să primim numai păreri gramaticale...


Mulțumesc frumos! :) Vă așteptăm ca mereu!!!

am un defect – citesc un text și imediat mă apuc să vizualizez. Metaforele astea au un aer de diagnostic clinic dintr-un viitor distopic, unde medicina și poezia fac front comun. Deci avem un pacient cu o structura osoasă de plostiren (oasele xe spumă oricum o dai, tot a osteoporoză miros) și cap de piatră - dexi oarecum mai potrivit pentru a fi expus lânga Antipa, la Muzeul de geologie decât pentru un consult neurologic. Dar, dincolo de amuzament, textul are și o valoare literară. E un joc cu simboluri și imagini abstracte, care, chiar dacă par lipsite de logică imediată, îți lasă impresia că ai participat la un vis liric. Așa că, dacă poți să-ți lași pragmatismul la ușă și să accepți că nu totul trebuie să aibă sens concret, textul chiar poate să-ți ofere o călătorie interesantă.

Chiar mă gândeam să îl șterg, Mihail, pentru că nici mie nu îmi (mai) place. Dar dacă zici că e totuși interesant, îl las... E mai metaforic, de-aia pare mai ciudățel, noroc că e interesant.

L-am refăcut, poate eram prea evazivă, sper că, acum, este mai bine poezia...

Mulțumesc pentru trecere, Mihail.

Recunosc ca am vrut sa dau stea. Mai ales pentru partea asta (modificata):

În sinea mea, sunt o femeie de spumă
Am oasele din spumă de mare iar capul îmi este o piatră de hotar și o piatră de pescăruși
Sunt o femeie din spumă și din briză făcută
Din pânză de voal galben care mă acoperă, mâine, ca pe o preoteasă.

Sunt eu, Lorelei, o frântură de întrebare cu privire la dumneata
Pescarii își întind undițele în fața mea, însă eu privesc la tablouri.
Mă întreb dacă îți place prăjitura cu vișine

Ba chiar am copiat textul separat in notepad in incercarea de a-ti oferi o versiune mai sanatoasa, stripuita de balast si batut de campi. Il strici insa atat de rau incat ma dezarmezi si imi pierd rabdarea. Nu stiu cine te incurajeaza sa scrii asa, dar iti face un mare deserviciu. In cazul in care tu insati esti cea care te incurajeaza atunci situatia e mai complicata.

Pacat, pentru ca textele tale au deseori imagini frumoase, te pierzi insa in explicatii si detalii inutile, sa nu mai spun ca freci timpurile la foc automat (ba prezent, ba trecut, ba viitor, etc) si zbori de la una la alta intr-o veselie. Zici ca scrii ba pe iarba, ba pe chetamina, ba pe heroina la folie.

Te rog nu imi spune ca asta e stilul si ca ai scris nu stiu cate carti. Sunt multi care indiferent de cat se scarpina in crestet tot nu se vor trezi cu par mai mult.

Sunt prea complexă pentru tine, iar tu apreciezi sau ”vezi”numai textele simple.

Stimată colegă, infantilismul cu care îi întâmpini pe care cei care îndrăznesc să critice produsul puseelor tale hormonale e de-a dreptul delicios. Mulțumesc.

pe cei care