Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Nuntă de (noaptea) vals...

2 min lectură·
Mediu
Mă îmbogățisem cu o mângăiere
Tandră, pe frunte
Zumzăia telefonul de încarnări dintr-un bărbat nenăscut vreodată
Unde ești pentru că și eu sunt imperfectă
Defectele mele se amestecă cu ale tale și beau vin, toate, în mijloc de noapte
Nu știu dacă ți-am spus
Noaptea
Când scriu am ochi de viezure un pumnal îmi șade-ntre coaste
Apoi, încerc să îl scot
Lumina se stinge, se aprind candelabrele în aceste momente magnifice
Doamnelor și domnilor
Vals mut
Între atâția torturați de mâinile dumneavoastră numai ea speră și crede
Și acum?
Intră tortul pe ușă? Intră el? El are batista murdară de rujul alteia?
Nu-i nimic, abia ce ne-am născut cu toții
Și vom fi maturi pe la friptură
De dimineață, cei doi să își bea cafeaua, dar separat
Magic timp ca în John Fowles
Lumea este plină de gândaci și de gângănii care se înmulțesc în fuliminatul dulap
Plin de levănțică, perfectă, luminoasă violet...
Nu-i așa, la tv, se fac vechimi din punctele negre se desemnează câte ceva sub nu știu ce energie
Iar noi suntem enoriași energofagi
Ce spune preotul din capătul mulțimii de oameni?
Când ești bătrân, semeni cu un dulap plin de levănțică, sunt și viemi...
Și apoi?
Vine tortul pe ușă?
Vine o nemurire lată din infinit și îi cuprinde pe amândoi
Ea stă cu tocul foarte lung în maladivă mașina lui
Iar el nu spune nimic
Și atunci? Ce va fi la sfârșitul acestei prodigioase întruniri?
Porțile lumii se închid și de deschid, sacadat, miroase a tort cu nuci cu portocale cu frișcă
Crăciunul este mai înalt decât orice
Liniște
În decembrie, ninge...
Domnule preot
Liniște, în decembrie ninge... Lazarus...
Dar femeia aceea nu spunea din dulapul ei aproape nimic.
Ce este în spatele pietrei?
A ieșit din spatele pietrei Iisus ca să predice
Pe cine căutați, Doamne?
Aveți sandale în picioare, treceți ca boarea...
Mi se pare că dulci cântări se aud din șirul de pietre sparte de atâta dulce muzică, dacă El trece.
01851
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
329
Citire
2 min
Versuri
43
Actualizat

Cum sa citezi

Iulia Elize. “Nuntă de (noaptea) vals....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/iulia-elize/poezie/14181861/nunta-de-noaptea-vals

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@leonard-ancutaLA
Leonard Ancuta
iar e nevoie de bai de atentie, nu? revine problema, cred.
0