Lacrima nimicului...

Mulțumesc pentru aprecierea poetică și pentru steluță. E ciudat, în unii oameni zace și tinerețea, și copilăria și bătrânețea. De la bătrânețe poți culege înțelepciune, altfel sunt foarte tânără, nu mă simt bătrână decât atunci când găndesc, prea mult.

Mulțumesc.

PS: O să mai exersez pe acest gen de scriere, sper... Îmi doresc să îl stăpânesc foarte bine.

E un gen rar, pe care de exemplu eu nu l-am testat în cărțile mele, de aceea sper să mai pot scrie, în gen. O să fac exerciții stilistice. Dacă cumva am scăpări, se sesizează Ștefan, dar nu cred că am. Chiar, îi cer părerea, dacă este prin zonă Ștefan Petrea.

Eu scriu de obicei 11/10 vers endecasilabic, ce e mai sus e o încercare pe vers rar, cu o silabă în plus 12/11. E un vers mai înțepat, pe când cel de 11/10 e mai moale... E greu să pui o silabă în plus, toată cunoștința despre versul endecasilabic se mută pe silaba de 12, care e mai pretențioasă... Sper ca Ștefan să îmi dea verificarea, dacă am încercat să scriu în metrul de 12, nu în cel de 11, ca de obicei. Poate, derutează o silabă suplimentară?

e ok..
Sincer, aş da şi eu o steluţă...

Mulțumesc Ștefan...

Sună cumva solemn. Plus că tu ai mers pe rimă îmbrățișată, deci mai greu.

În V8 fără virgulă după bărci.

Văd bărci, cum aleargă pe marea pustie
Cu mâna prin hățul, mă tragă, m-alerg

Și poate ar fi mai bine hățuri în loc de hățul. Mie așa îmi sună.

Împiedic și marea, mi-lovesc în picior
Pe orice-mi rămâne rugat pe din Domuri.

Poate ar fi mai bine așa:
Iar marea o-mpiedic și lovesc în picior
Orice îmi rămâne rugat de prin Domuri
Deși nu prea înțeleg la ce se referă.

Prin tipul rimei și prin imagistica mai bogată, plus autoreflexie, cred că poezia ta are grad mai mare de dificultate.

Da, scot virgula.

La ”hățul” eu subînțeleg un ”care” anume, hățul ”dacă mă trage, m-alerg”

Îmi place mai mult varianta mea la ”Împiedic și marea”, mi se pare că acel ”și” al tău aglomerează cumva ritmul...

Da, și mie mi s-a părut greu de scris, poate mai fac încercări pe măsură de 12, dacă mă hotărăsc și poate am chef... E mai greu puțin, așa e, cu rima îmbrățișată, dar nu imposibil. Te-aș sfătui să încerci și tu, e greu până începi...

Eu, în general, scriu amplu, noroc că mă descâlcesc câțiva cititori foarte prețioși, din cei care mă iubesc, în scris, în rest sunt și cârcoteli că scriu prea complicat, indescifrabil sau vag (când eu scriu chiar amplu și deschis).

Iar când sunt metafore prea multe, poezia după cum știm e construită preponderent pe bază metaforică, dar ori Leonard ori altcineva, Claudiu Toșa, spun că poezia e deslânată sau delirium și dicteu, ceea ce nu e, ci e perfect pe bază de metaforă amplă, însă mă deranjează, mult, pentru că mi se cumva subminează gândirea profund metaforizantă, alonja pe poezie, încât aproape nu mai îmi vine să scriu nimic și mă țin departe de poezie. Fac în schimb altceva.

Dar, oare poezia nu înseamnă metaforă, un lanț al semnificațiilor, atunci dacă eu o folosesc, stilistic, de ce nu se practică descifrarea pe bază metaforică, pentru că ce scriu e poate prea complex. Sunt prea amplă, prea lată în așezarea metaforică.

Cred că e foarte utilă autocritica, poate este un fel de noimă să scrii pe o bază mai simplă, dar și complex, să le alternezi.


Îți foarte mulțumesc Amanda că ai trecut, părerile tale sunt scumpe și le apreciez mult.