Sari la conținutul principal
Poezie.ro
@iulia-elizeIE
Iulia Elize
@iulia-elize
Poezie

Numai liniște

2 min lectură·
Mediu
Ea se numea Miri
Mihai îi spunea așa, în fiecare scrisoare,
plănuia să îi fie mireasă,
se gândea, serios,
naibii,
de ce, naibii, îi lipsește verigheta aceea,
e aur prea verde, e miros de pădure,
poate nimic nu contează în această lume dezechilibrată
în fapt, îți iei
tatăl
îți așază baticul pe cap
devii dintr-odată femeie, te duci înspre lanuri cu maci
să uiți de dragoste, că există,
dumnezeu este lanul cu maci, și îngerii pleacă,
se face liniște este liniște în lanul de veci
un clopot ascultă
cum macul se leagănă
cine culege pe cine? femeia? sau roșul din floare culege?
se leagănă
leagăn se leagănă
culeasă e liniștea...
cineva plânge la picioarele mele,
cred, e un mac foarte roșu,
este focul în care, deodată, s-a prefăcut umbra aprinsă a macului,
și pe aici este
multă liniște...
îngerii, ei să se întoarcă,
îngerii,
îngerii,
căci femeia cu batic nu este dată pierzării, dar nici dragostei,
să se ducă, odată, cu ei,
departe de Rai.
tatăl ei i-a așezat baticul peste părul ei lins, ca să o poarte,
în tren, și pe la izvoarele Devei,
șerpii ascultă, cum pieptenele dragostei i se prelinge din păr, și se scurge,
ce batic,
și ce liniște,
atât de multă liniște,
în macii
care au dat să se-aprindă, în lanuri, și pe ogoare ca aurul,
și în părul ei frumos, numai liniște.
Îmi faci un sandviș roșu de dragoste? niște cireșe, niște broboane de sânge?
o cafea mai roșie decât dragostea? copii roșii, cu eșarfe strânse cu degetul? boți-le-ar bolțile
de eșarfe stricate!
stopul de vin, pe care l-au cules, anul trecut, graurii?
spune-mi, unde e?
numai o taină să nu fie nedezlegată,
îl crești dintr-un nor,
sau
de sub talpa piciorului tău furios,
spune-mi, o casă roșie, cu mansardă?
ploaie, să fie?
orele să îmi fie mai roșii decât primăvara,
și mormântul în care mi-am pus baticul, să fie foarte, foarte roșu.
pentru că
în tatăl meu roșu, și la pieptul lui, mi-am ascuns, astăzi, plânsul.
Adineauri se jucau copiii, neostoiți, pe lângă fântână...
și niciun zgomot, acolo
dar nici liniște...
Să îmi faci o cascadă în liniște, dincolo de muntele acela,
niciun strigăt nu o să răzbată în munte,
ecouri și liniște,
dangăte,
în natura aceea,
și apoi...
044
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
376
Citire
2 min
Versuri
65
Actualizat

Cum sa citezi

Iulia Elize. “Numai liniște.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/iulia-elize/poezie/14140871/numai-liniste

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@teodor-dumeTD
Distincție acordată
Teodor Dume
o reliefare atentă a stărilor unei vieți bine punctate între cele două capete.Un ritual a întregirii ființei,și nu numai!.
E de citat întregul
dar arhivez în suflet și în gând
"Să îmi faci o cascadă în liniște, dincolo de muntele acela,
niciun strigăt nu o să răzbată în munte,
ecouri și liniște,
dangăte,
în natura aceea,
și apoi..."

e o sensibilitate aici care doare...
Sioncere aprecieri, Iulia!
luminez
0
@iulia-elizeIE
Iulia Elize
Mulțumesc mult, Teodor Dume, pentru însemn, stea, și pentru sincerele și frumoasele cuvinte, care au răzbătut până la mine. Poate totul este un joc, viața, ancora cu care se leagă ea de pământ. Ancorarea și semnificația ei subtilă, viul, și nu vidul. Unul este darul vieții. Vidul înseamnă zero, iar dragostea vieții, imboldul vital, în sistem binar, cifra 1. Câteodată matematica înseamnă și începtul unui sistem de semnificație!

Întotdeauna m-am gândit, ori am avut, imaginea unei perdele de apă, în spatele ei, muntele, piatra. Și ca o retragere, dincolo de perdea... Împrejur, ecoul, ecouri, dar și liniștea. Nu știu de ce am păstrat imaginea aceasta... Poate pentru că este foarte deosebită, plastic.

Natura este un dat de frumusețe și de aer foarte curat. Și poate apa, șuvoiul ei, este ochiul naturii cel plin de lacrimi apoase vitale, apa ca dătătoare a vieții.


Mulțumesc frumos și redacției pentru evidențiere, m-a bucurat mult!
0
@serban-georgescuSG
Distincție acordată
serban georgescu✓
Vorba lui Celan: ”... stă pe vine la hotar / și pe bleu stins jură iar ...”

Inima de copil a fost aruncată printre oameni, ca într-un cuptor cu microunde.

Acum se întărește.

Vorba aia: ”Tu, capul meu, cu goana ta albastră / De ce mă faci să sufăr fără rost?”

se înoată în foarte mult roșu în poezia aceasta

ceea ce mă face să cred că este chiar Poezie

și plecăciune
0
@iulia-elizeIE
Iulia Elize
Mulțumesc, Șerban, pentru lectură și empatizare cu poezia! Un gând bun, poetic, de bleu, și despre poeți, numai de bine! ...Așa am auzit, că în țara poeților se scrie și se empatizează! (În general, când se pătrund anumite direcții poetice, scriitorul are o anumită confirmare, care este necesară)

0