Jurnal
Dans l`esprit Levant
1 min lectură·
Mediu
sunt cercuri arcuindu-se în priviri limpide
ca și cum ea ar avea câte o pupilă pentru fiecare
nou născut care a supt-o
dizolvându-i în lapte visarea acvilină
de mamă.
cei doi gemeni stau încă ghemuiți
lângă nuca pântecului ei
cald
așteptând ca ea să nască încă doi pui de lup frați
doar Remus aruncându-și suspinul cu gust de lapte în
țâța lupoaicei
începe să facă roata spre marginea surogat
a universului unde
se rup încă
oase de iarbă tuturor lupilor îmblânziți în
tăcere
lupoaica își agață mereu labele în umbrele Romei
unde
în lanțuri de leandru i-am
aruncat un semn
al trecerii mele pe acolo;
Roma tace romantic. doar eu scurg de lumină aripile
porumbeilor
din piața înflorată
de biserici.
001.873
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Iulia Elize
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 120
- Citire
- 1 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Iulia Elize. “Dans l`esprit Levant.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/iulia-elize/jurnal/209785/dans-lesprit-levantComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
