Ti voglio bene, basta principessa

Draga mea, deși sunt, cu tine, în secolul 17, mă simt obosit Ce bine era dacă eram în secolul 1... Pentru că, draga mea, e lemn mult în pădure, iar eu sunt obosit... Am obosit, draga mea, să car lemnul ăsta cu carul cu tractorul și cu spatele... Sunt obosit... Ce face micuțul Ioan? Hai să vii la tati, Ioane, dar Maria și Gabriela? Ce fac? Dar copilul din pântec, draga mea, haidem amândoi mai aproape Da, îmi ascund cuvintele, pentru că te iubesc mult Iar tu, oricum mă înțelegi și nu m-ai înțelege... Când sunt supărat... Pentru că, draga mea, e lemn mult în pădure, iar eu sunt obosit... Am un singur spate, da, așa e, nu ceri foarte mult... Numai un cartof și ceva Lapte pentru fiert Am obosit, draga mea, să car lemnul ăsta cu carul și cu tractorul și cu spatele... Sunt obosit... E un sistem foarte paradoxal și obosit... Pe bunica ta o chema Irina, nu a muncit da niciodată Iar eu sunt fericit și obosit... Draga mea... Câți copii avem? Deja patru sau...? Noi suntem copiii noștri cei patru sau cinci și te iubesc mult draga mea Da, va veni și al patrulea, e la tine în pântec, Acasă sunt foarte ferit, dar și puțin obosit... Mâncarea e bună, tai tu lemnele, mâine? Ești șoadă Acum eu sunt obosit... Pendulul... De unde l-ai căpătat? De la copilul cel mare? Silvian? Aș bea puțină apă pentru că avem niște copii frumoși te iubesc mult draga mea... Să nu mai muncesc mult, da, știu... Dar când mă întorc acasă, cum să îți spun... Da, o să mă fac lăptar, și o să aduc laptele pe la uși, e mai ușor, da... Matei? Silvian? Draga mea te iubesc mult Dar sunt prea obosit, azi. Mă fac furnică ta, și pe tine tot furnică te fac. Nu plânge draga mea, că eu numai glumesc și copiii noștri nu vor fi niciodată furnici Că îi iubești tu, draga mea; Numai băieții, da, vor avea familii iar fetele se vor mărita Vor avea câte patru copii fiecare Da mă culc pe pântecul tău Mai fericit decât mine și mai obosit nu e nimeni Cu un fel de bărbat ca mine fiecare dintre ele da Aha Da Așa e Lăptar de mâine Nu îți spun Dar îmi place să muncesc, draga mea... Acasă e bine, e bine, e bine... E ca un fluviu care mă mângâie foarte încet pe sub frunte Draga mea, ce se aude la tine în pântec? E șoapta? Nu îți mai vorbesc, da. * Îmi pare rău că mi se aud lacrimile dar mă chemi tu printre ele ca sub un pled pentru copii o să te găsesc... sunt fluturi peste tot, peste flori, ne așteaptă vântul și adierea pădurilor... da, îmi place acest film. Cine ești? Draga mea? Cine ești? Mai fericit decât mine și mai obosit nu e nimeni Cu un fel de bărbat, ca mine, fiecare dintre ele, da Aha Da Așa e Lăptar de mâine Nu mă mai lași Nu îți spun Dar îmi place să muncesc, draga mea... Nu mai muncesc dacă zici tu, așa e, O să îți iei copiii după tine și da te duci tu... * (Paradoxuri.)