Istoc Virgil

Declară mândru un țânțar: „Eu am valoare și renume Și nu mă dau - să fie clar! - Pe nici un armăsar din lume!”

L-am văzut prin târg mereu, Cum umbla în jos și-n sus, Întrebând cu mult tupeu: -Nu aveți o poantă-n plus?

E-un om de-a dreptul fericit, Cum sunt puțini în lumea asta, Fi\'ndcă iubește și-i iubit Și n-a aflat încă nevasta!

Olarul, meșter, ca-n descânt, Minuni iți face din pământ. Vecinul meu,bătu-l-ar sfântul, Te face una cu pământul!

I-a dăruit mama natură Vecinei o frumoasă gură, Și-acum pe ea pune temei. Să vezi ce e la gura ei!!

Cum te-nșeli,halal de tine! Făcuși un pustiu de bine Și-l tot vânturi,pe cât știu, Ca pe-un bine în pustiu!

Mi-am pierdut niște poeme, Un amic, pe soacra sa. Mai târziu sau mai devreme, Pierdem toți câte ceva.

Ai ajuns acum pe val! Eu zic să gândești la rece Ca să nu te-neci la mal... Ce e val, ca valul trece!...

Tace el, ca peștele, Vorba – mii de sfinți!- Tu i-o scoți cu cleștele Numai printre dinți!

O spun la cei ce vor s-audă, Să nu viseze în zadar: Azi lumea este foarte crudă! Deci am s-o țin un pic pe jar!

Cum ei sâmbetele-mi poartă, Aproape c-aș vrea să-i sap, Dar ei sunt loviți de soartă Mai ales cu... leuca-n cap!

El purtarea nu și-o schimbă, Că foloase îi aduce: Tot trăgându-ne de limbă, Ușurel de nas ne duce!

Naivă, cum arar găsești Și-ndrăgostită, fără veste, A vrut o viață de povești Și a ajuns doar de poveste!

E robust, dubii nu-ncap, După cum se ține tare: I-a intrat prostia-n cap, Și nici capul nu îl doare!

N-ascund un gând de fariseu Și vreau să-mi înțelegi ideea: Poți să te-ncrezi în dumnezeu, Dar ușa să o-nchizi cu cheia!

Dupa-atâta chin și jale, N-am mai înghițit amarul: Mi-a sărit norocu-n cale, Și vecinului, muștarul!

Atâta preț pe tot ce spune Și pe valoarea-i dânsul pune, De mă întreb și eu mirat: E o podoabă de bărbat ?!?

Un om deștept, care-i prudent, Făcând la cei din jur apel, De sfatul lor ascult-atent Și face tot cum știe el!

Vă spun, cu inima curată, Mirarea mea, de bună seamă: Deși o știu de \"încuiată\", Ies vorbele de...mamă, mamă!

Al lui necaz nu îl discut - Or face-o alții, că-s destui-, Dar eu mă mir că a căzut: El prea era la locul lui!

Profit de timp așa cum pot - Ca om sărman și cu nevoi - Îmi duc nevasta peste tot, Dar vine singură-napoi!

Când văd cum este răsfățat Și lăudat, pe unde trece, Mă-ntreb cu ciudă:-I dezghețat, Că el gândește doar la rece?!