Unui epigramist

iar când toate par că-s spuse
și nimicul prinse rost
se trezi epigramistul
că s-a dus
când nici n-a fost

Poante-ți dau cât nu poți duce
Mai banale, mai subtile,
Dar cu versuri cam caduce
Epigramele-s debile!

Domnule Iștoc,
În opinia mea, catrenul postat de dumneavoastră are prozodia destul de bună și chiar dacă poanta nu este grozavă (mie mi se pare chiar slăbuță) el are marele merit de a-l fi \"stârnit\" pe domnul Ion-Mircea Popovici.
Domnule Popovici,
Mi-a plăcut catrenul dumneavoastră! Construit în stil aforistic, el redă o întreagă filozofie despre epigramă și condiția epigramistului, conținând tâlcuri foarte interesante (chiar dacă eu cred că, în general, în epigramă \"prind rost\" și lucruri importante, nu numai \"nimicuri\"). În altă ordine de idei este păcat, pentru ritmul impecabil și pentru cum sună în ansamblu, că nu ați găsit și o rimă între versurile 1 și 3. Oricum, catrenul dumneavoastră are, în opinia mea, o logică, o construcție și un farmec deosebite.
Încerc și eu o palidă continuare, folosind tema și motivele dumneavoastră, aduse la situația concretă, cu câteva înțepături adresate \"amfitrionului\".

iar când toate par că-s spuse
și nimicul prinse rost
se trezi epigramistul
că s-a dus când nici n-a fost
(Ioan-Mircea Popovici)

S-au spus de toate, foarte multe,
Nimicul prinse rost și la Iștoc,
Dar omul nu vrea să asculte
De nimeni; nu se lasă dus deloc!

Cornel Rodean

De cum scriu vreo epigramă,
Mulți îmi fac pe loc reclamă
Și-i aud cum prind sa spună:
...Asta-i bună!

Nene Virgile,

Deși n-am aptitudini de detectiv, am impresia ca majoritatea ”amicilor” care te critică nu circulă cu transportul în comun, pentru că altminteri te-ar fi acuzat de plagiat, întrucât versul al doilea al catrenului este auzit de mulți ani în colindele echipelor de urători bucureșteni. Diferă ce-i drept ținta căutării.

Săpunit, bine frecat,
Primenit, trecut prin clor,
Mulți mă dau ca și plecat
Să fac sluj în fața lor!