Istoc Virgil

M-ați criticat neîncetat Că bat pe loc pasul, un-doi, Și eu, de fapt, n-am căutat Decât să țin pasul cu voi!

Ziceau de el, fără-ncetare, C-ar fi deștept nevoie mare. Și-am constatat și eu aseară, C-a deșteptat întreaga scară!

Efortul tău e consistent, Și te implici cu mult temei, Căci ești un tip perseverent. Rămâne doar să știi ce vrei!

Mă sapă-ntruna,-ncet, încet, Pătruns de gândul lui șiret Că gestul său va prinde vine Și se va înalța pe sine.

Nevasta lui, precum se știe, La blănuri face alergie; Se-mbolnăvește biata Ană, Când vede-n jur femei în blană!

I-am dibuit ascunsu-i dar Sub firea sa colerică: Bat mulți la ușa ei,că doar Nu-i ușa de biserică!

Chiar că nu pricep deloc! Și, uimit peste masură, Vin și-ntreb: Torni gaz pe foc, Când tu ești o uscătură?!

Vreme de vreo șapte ani Am fost tare fericit; Am avut noroc și bani... Și-apoi m-am căsătorit!

Admirându-l cum se ține, Multă lume-n jur susține Că deloc nu-i sade rău Prostiei în capul său!

Le-a fost dat la toți să vadă Cât de mult ții la soție, Cum o lași frumos să șadă Mereu în...bucătărie!

Clipind nevinovat din gene, Întreabă-un puști pe-un tip posac: \"Fata bătrână ce e, nene? E văduva unui burlac?\"

Tare curajos e Rică! Tip ca el un altul nu-i. De nimic nu-i este frică, Pe cât de nevasta lui!

iar se dezghioacă timpu-n sărbătoare, nuntind în noi lumină și fior, dintr-o colindă îngeri curg a zare spre lumea largă, înfrățiți în dor. pământu-ntreg se-adună-ntr-o urare cu viers de inimi

Privind în urma lui, tăcut, Își spuse, arborându-și anii: \"Ce viață insipid-aș fi avut, De n-ar fi existat dușmanii!\"

Bucuros sunt c-am scăpat De fete; le-am măritat. Să vezi insă bucurie Când mai scap si de soție!

Am spus mereu și-n orice loc, Și nimeni nu tagaduiește: Când prostul are mult noroc, Cred că norocul se prostește!

La orice plăcere Să nu fii opac. Iubind în tăcere, Vei fi tot burlac.

Tachinându-mă mereu Că-n sfârșit mă-nsor și eu, Zic, cuprins de geniul rău: \"Și ce, e norocul tău?\"

Chiar de cum s-a însurat- Parcă nu-i lucru curat-, Suferă cu ochii-avan: Nu mai vede nici un ban!

Cu un mers nițel cam șleampăt Înspre bunăstarea țării, Am ajuns și noi la capăt. Da,la capătul...răbdării!

Dubii multe nu încap Și-ți spun,fără să te perii: Când ți-aprinzi paiele-n cap, În zadar chemi pompierii!

Oricât ai fi prins de nevoi, S-asculți de-acest învăț străvechi: Să-ți faci mereu prieteni noi Și să nu-i uiți pe-aceia vechi!