Numai cel
pentru care cunoașterea
este o re-cunoaștere
va putea gusta
mierea și fierea
înțelegerii
și
nu va mai gîndi
cu îndoială
și îndoielnic
cît timp cugetul
în inimă
va
Cumva
mărginit
de ne-mărginire
simt cum dintr-odată
mă cuprinde \"ceva\"
care se conține pe sine
drept răstimp
drept
răstimpul dinainte
cînd o anume Prezență
mă va pătrunde
așa cum în
Uneori moartea
pare începutul
unui ultim vis
...în lumea asta
în care s-a murit
în numele iubirii
...în lumea asta
în care s-a iubit
în numele morții
poate
de aceea acum
între ce-a
Contemplînd
vei avea senzația
că ești
concomitent în tot
și conținînd totul
și asta
pentru că atunci
nu exiști
atunci
Ești!
pentru că a exista
înseamnă să fii conștient
numai de
Liniștea lăuntrică
anticipează
timpul acela
prin care nu eu trec
el se petrece prin mine
(precum un ecou
spre originea sa)
de fapt
numai acel timp
m-ar putea ajuta
să intuiesc cum va
Uneori
mă încearcă senzația
că viața mea
(în parte inventată)
am mai trăit-o
cu mult înainte
de-a fi trăit
de ea
poate
din cauza asta
acum sînt conștient
de acea dorință
care
Contemplarea
uneori înseamnă
a pătrunde dincolo
de orice început
de orice sfîrșit
înseamnă
a trăi cumva
altfel ne-trăitul
ce însuflețește
visul
dar
și acea dorință
care
Privindu-ți privirea
simți că de fapt
absența din tine
nu este totuna
cu absența ta
simți
că oroarea
de propria absență
este totuna
cu dorul de ea
iar alteori
cu dorul de clipa
cînd
Viața
este de fapt
o continuă intenție
ce conjură trupul
cu sufletul
iar sufletul
cu acel gînd
care uneori intră
în rezonanță
cu lumina
cu atîta lumină
pe cît întuneric
\"Cît de nemuritori sîntem astăzi\"
și cît de muritori în rest
în restul zilelor
cînd pentru suflet
trupul nu e decît
propria întrupare
cînd pentru trup
sufletul nu e decît
propria
Nu mai simt
în mine spasmul
inițial și inițiatic
cînd \"toate sau întrepătruns\"
și
mă simt covîrșit
de evidența faptului
că trăiesc ca și cum
aș re-trăi
a faptului
că în același
Acele ființe
hipnagogice
(nici ale visului
nici ale treziei)
au un același
prezent în lumina
pe care tu mereu
invers o cauți
în oglindă
(cînd de fapt
ea e deja în tine)
lumină
pe care
Suflet
în act
mișcare
ce se conține
pe sine
ca ne-mișcare
sau
în pofida
aparentei ne-mișcări
acel act(connubial)
s-ar putea spune
că este
perfecta mișcare
în sine
a
Uneori cuvintele
îmi dau o clipă
de echilibru
cît să-mi închipui
\"ceva\" prin care
să devin
diferit
de percepțiile mele
deosebit
de sentimentele mele
și unele și altele
sînt părți ale
Fiecare
are în sine
un echilibru născut
din contopirea
tuturor dezechilibrelor
ce sînt
tot atîtea gînduri
despre
acea obsesie
sau poate ficțiune
cumva erotică
(dar nu profanatoare)
în
Contemplarea
uneori face
din ieșirea din sine
și-ntoarcerea în sine
același act
atunci
mă simt ambiguu
și orientat
oarecum invers
față de \"matria\"
devenită materie
devenită
materia
Cît timp în tine
totul se petrece
cu o poftă
ne-roditoare
din tine va crește
una și aceeași
absență
chiar și atunci
cînd tu vei încerca
să metaforezi
connubial
...întru
acea
motto:
\"tîrziu acum e-n suflet\"
O. Elytis
Simți cum crește
lumina în tine
odată cu tine
dar împotriva ta
sau tu
împotriva ei
prin acele semne
ce preamăresc
ascunsul
și
Aceeași clipă
conținută
te conține
...iar calea
îți va fi oriunde
dacă toate vor sfîrși
de unde începe
\"inversul Tot\"
totuși
bine-cuvîntînd
se trezește înnăscutul
care nu e din
Te-ai născut
cu tot întunericul
și toată lumina
de care vei avea parte
în această viață
dar
încercînd
să te naști de tot
(nu din nou)
prin ceea ce faci
și prefaci
te împotrivești
și
Cu trupul locuit
și de viață
și de moarte
încerci să te întorci
în tine însuți
ca un înger
în cerul
speciei sale
vrei
să te întorci
în golul intuit
al connubiului
devenind -
Uneori
sufletul ar vrea
dinainte să simtă
ce-l așteaptă
în absența trupului
...pe care acum
îl oglindește
și-n același timp
îi este oglindă
oglinzi paralele
între care însuflețirea
și
Cînd totul
se va săvîrși
întru clipa lăuntrică
(clipă cît tot ce-ai trăit
lăuntrică pe cît de înaltă)
atunci
tot ce-ai iubit
și
tot ce-ai închipuit
se vor contopi
devenind
aceeași
Nimic nu pare
a fi cu putință
fără îndoiala
ce-nconjură
iubirea
cu ea însăși
fără nostalgia
care te înalță
spre \"dulcele haos\"
spre
simulacrul
acelei simultaneități
unde tu
