iscru adrian

Îngerul meu uneori pare un gînd ce pendulează între ascundere și absență ...alteori gîndul pare un Înger plutind între umbră și oglindire doar împreună (umbra și oglindirea) alcătuiesc

Adevărata lume n-o simți transparentă o presimți cînd ce-i firesc în urma ta devine ne-firesc deinaintea ta trans-lucidă o presimți dacă atunci gîndul întord asupra lui însuși devine o

Exiști în măsura în care devii conștient că exiști sau fiecare este în măsura în care își amintește chiar dacă simte altceva decît presimte și speră altceva decît disperă de

Nu știu cît de firesc (de ne-firesc) sau cît de ne-firesc (de firesc) se mai potrivesc sufletul în trup și trupul în suflet totuși mă rog cu tot trupul cu tot sufletul mă rog ca

Uită ca să-ți poți aminti cu deplină înminunare și mirare de ceea ce nu ești decît atunci cînd visezi sau în acel”ne-unde” (dintre niciunde și oriunde) vei fi umbra

Faptul de-a gîndi uneori seamănă cu o întoarcere asupra ta însăți te întorci pentru că vrei să surprinzi chipul de sub măștile eului sau să te convingi că nu-ți trăiești viața ca pe o

Privind în oglindă simțeam cum eu însumi mă contopesc cu eu însuni privindu-mi privirea simțeam că oglinda are proriul timp simțeam că de fapt oglinda are o dimensiune și în

motto: \"ne naștem spre moarte sau ne naștem spre viață\" Daniel Turcea Ne naștem între \"hazard și necesitate\" ne naștem în așteptarea adevăratei vieți sau ceea ce se

În mine simultan se-nfășoară un timp numai speranță și se desfășoară un timp numai disperare și toate astea pentru că încerc \"să cuprind cuprinderea ce mă cuprinde\" toate

Trăind - parcă în contratimp cu realitatea te bucuri intens de nimic și înveți să mori învățînd să trăiești sau poate astfel înveți să-ți trăești viața odată cu moartea ca să nu

Nu mai știu ce sînt și ce pot acum cînd cuvintele nu descriu decît absența prezentă acum cînd din mine lipsește ceva (lipsește fiindcă nu este numit) iar gîndul nu mai știe ce-ar putea

motto: \"Oamenii, în general, trăiesc numai în clipa nașterii, apoi mor toată viața\" Vasile Lovinescu Unii sînt adevărați o singură dată: născîndu-se alții sînt adevărați o

Te-ai născut ca să duci mai departe un anume dar care nu ți-a fost dat de tot și pînă la capăt in-de-finit capăt și invers consacrat de iubire de iubirea iubirii cînd precum în

Þi-ai risipit ființa prin mult prea multe ființări și născut a doua oară parcă nu mai erai același dar nici altul și la limita mediată a celor imediate simțeai

Păreai o ființă de-formată de propria oglindire (de lumina ei nici moartă/nici vie) sau nu erai decît o ființă in-formată de propria de-formare ...care în lumea asta (de oglindiri

Sufletul meu uneori este asemeni unei oglinzi ...unde sufletul tău s-ar putea re-cunoaște unde sufletul tău ar putea deveni mai viu decît este ...poate chiar mai mult decît trupul

Visătorului uneori somnu-i devine prea greu conjurat fiind de răsfrîngerile gîndurilor ce-l dezascund acuzîndu-l de pricini neînțelese poate unde le-a intuit înțelesul în oglinda

Trec prin tine (ca prin nimeni) clipă și ne-ființă în identitate dar trăind prin mediere (prin medierea celor imediate) închipuirea întoarce pe dos gîndul iar

Cu sufletul cumva rătăcit de ceea ce-l face cu adevărat suflet încerc să nu-mi neg dorințele și acele iluzii care sînt - sau devin "altfelul" meu cumva neîntreg încerc totuși să nu-mi

Era înfăptuirea mîinii care știe sau a mîinii care învață era trans-scriere sau meta-act devenit cuvinte poate chiar acele cuvinte prin care tu (cu toate ne-mplinirile

Vrei să-ți supraviețuiești numai ca să poți nega ceea ce ai fost: cînd de atîta bucurie ai devenit altul cînd de atîta durere ai devenit altfel căci toate astea repetîndu-se vor fi

Între sine și ne-cuprins cauți acea liniște care să te înalțe dincolo de tăcerea din singurătate tăcere uneori asemeni unei zbateri într-o imundă lacună conjurată de aceleași

Trăind între aparențe devin tot mai mult aparență ...iar ce-aș fi vrut să fiu devine umbră tot mai în urmă sau în lumea asta între ale cărei aproximări există o infinitate de