Reparație iubirii lui Arpád, azi, vizavi de Krania

Doamne, nu diplomați ne trebuie, ci rugi,

nu deschiderea altei blocade, ci murgi,

sirepi, roibi, pagi, catalani, exemplul

de-acum o mie și-o sută de ani al lui Arpád

Fie să prindă la inima valahă și Nimrod,

fiii săi de-acum o mie șase sute de ani,

Hunor și Magyar, să le știm cetele-n stepe,

aflarea între Tisza și Duno a "ostrovului"

Attila și "crăișorul Csaba" au întins mult

cuceririle, maghiarimea sărea când auzea

secuimea atacată, pământ cutremurat, foc,

codri aplecați de Sturm*, treji și-n moarte

"E în necaz săcuiul!" și se-mprăștiară

de tot dușmanii secuilor, sosind Csaba,

de oriunde ar fi ajuns, în Răsărit, în Sud,

se-ntorceau în Ardeal cetele mândre călare

Numai strămoșii românilor nu-i înțelegeau,

bulgarii, sârbii urau frumusețea iscată,

numai noi și alanii, numai noi și panonii,

numai noi și boemii, numai noi și moravii

Nu fuseseră prin Carpați decât fiare, zâne,

masculi nu, doar un cerb să-i alerge pe cai,

o "oștire întreagă de fete", "jucau legate

într-o cunună la piciorul unui sprinten izvor"

Eu, diacul Iri, consemnez după Elek Benedek,

nu poate fi mai mare desfătare de Sf. Paști,

decât să reparăm iubirea frățească stricată

lui Arpád părinte ce-a venit cândva la Duno

Nu înțeleg de ce ne credem mai breji, geți

decât ungurii, maghiarii, secuii, femeile

noastre ori ale panonilor au jucat cu ei

mult în istorie partide mai aprige decât noi

Pioși, de blândul Ștefan cel Sfânt la anul

1000 sunt încreștinați în alt rit, catolic,

resping pe husiți, pe Gheorghe Doja, turci,

ajung mari cruciați, iar noi ca ei câteodată

Domnul și papa din Roma, ba chiar germanii

numai pe ei i-au văzut, i-au plăcut, până la

Ludovic cel Mare, Ioan Huniad, Matiaș Crai,

au scos magnații dalmați din jugul Veneției

Matei Corvin n-a făcut vreun rău nimănui,

ci l-a temperat pe unchi-su, drept la zdup,

pe Vlad-Țepeș l-a prins, a cucerit Viena,

a fost uns chiar ca împărat de Habsburg

Noi, românii, ceilalți slavi din apropiere

nu pricepem nici gând astăzi că doar după

unguri și voia lor, care-i a Domnului Isus,

putem să ne luăm, să nu mai ajutăm Krania**

Note:

*Sturm (germ.)= furtună;

** Krania= un pământ netocmit până astăzi, din Răsăritul Europei, fără cârmuire stabilă, care a fost multă, foarte multă vreme al vechilor unguri, secui, maghiari, pământurile "schitice", după cum scrie la 1909 Benedek Elek, dar nu precizează nimic sigur, nedelimitând geografic ori cartografic locul precis, leagănul de formare timpurie al poporului ungurilor, secuilor, maghiarilor ardeleni și al limbii maghiare. Posibil, foarte posibil nu Sudul Basarabiei după istoriografii români (tărâm sărac, mlăștinos, neospitalier), ci toată stepa rusească de la Est de Nistru, adică teritoriul Ucrainei, până la Nipru. Maghiarii și secuii noștri, precum și ungurii din "ostrovul" danubian, pusta, zărită odinioară de Hunor și Magyar aveau acum un mileniu și jumătate obiceiuri scitice, viață seminomadă, precum îngroparea războinicilor cu caii de luptă, cu suita de slujitori credincioși, fiind și veritabilii urmași ai sciților, putând revendica în prezent Krania. Slavii răsăriteni, strămoșii rușilor, ai căzăcimii rusești și ai ucrainenilor au venit în urma celor de limbă fino-ugrică, după kashari. Așa ne învață puterea chezaro-crăiască, austro-ungară la anul 1909, așa grăiește Domnul Vestului, așa este, iar tot ce ar zice (dar nu zic mare lucru) occidentalii din prezent de la Bruxelles în altă privință este fie nimic, fie ceva fals din start. Ucrainenii și rușii, slavi de origine, chiar și de dincolo de Ural, sunt veniți în ultima mie de ani în Krania.