Irina Nechit

Probabil ai ochi foarte adânci dacă vezi atât de multe lucruri interesante de jur împrejur.
Mulțumesc pentru răspuns, pentru lămuriri. Cu prietenie, eu.

Ai o manieră misterioasă de a interpreta, de a deconstrui texte pentru a le construi sensuri noi, spectaculoase. Întotdeauna bucuroasă de prezența ta!

Simt o rătăcire a umbrelor sub lampa de neon care merită demult să-i fie consacrat un poem și iată că l-a obținut de la tine. Îmi place mult \"întunericul ce umblă prin sticla-îngândurată\", formularea e de nota zece. Obții și sprinteneală cu \"clic-clacul\" tău, însă nu sunt de acord să spui la urmă \"taci\". Se rupe melodia și sensul e prea evident, eu aș prefera unul ascuns. Mai citim.

Povestea aceasta despre Ea curge firesc și superb până la ultimele două versuri (\"așteptând/ să-mi calce pe inimă\") care sunt prea concrete, prea vizibil legate de inima care ar merita mai multă inventivitate pentru a fi evitată, căci oricum subînțelegem că ea este personajul principal în text. Mi-a plăcut mult rotirea în poziție îngenunchiată, e ceva original și foarte emotiv. te citesc constant.

o încercare de a auzi ce spun morții, dar ei \"vorbesc atât de încet\". Admir felul cum se reclădește \"eroul liric\" din umbre, din umezeală plină de vietăți. Stare imponderabilă în decor acvatic și nu mai căutăm azi nici o ieșire.

O poezie vizuală cu scenă, avanscenă, culise, umbre și lumini. M-a izbit sintagma \"când ușii i-a dat sângele\", apoi am citit electrizată povestea ta cu fapte diverse (ploaia apusul și răsăritul), cu întâmplări în jurul unui scaun șubred. Foarte puternic versul \"îmi era frică de ceașca lui\", cu tot ce rezultă din el. Mă întreb cum faci astfel de opere poetico-vizuale. Scrii despre niște fotografii, sau cauți poze potrivite pentru anumite versuri?
Felicitări!

Văd aici o epifanie a \"ochilor de seară\", o istorie a vocalei ce alunecă \"de pe coapsă în mormântul mamei\". Ești într-o stare de grație, îți urez putere pentru a continua la nesfârșit \"ceremonialul\" scrierii.

Am descifrat poemul pornind de la una din cheile lui: \"sărut de sine inventat\", mi-a plăcut mult \"rescriu bucăți din timpul\"... Textul invită la reflecție, la diverse interpretări, senzorialul e un alter-ego al verbului tău. Îmi pare cam clișeistică sintagma \"iubire ca altar\", iar titlul e ușor narcisiac. De fapt, eu îl ador pe Narcis.

Poem ca un tablou, ca un film, imagini vii, răsturnări de perspectivă, explorarea amintirilor, repunerea lor în actualitate. Mi-au plăcut mult versurile \"toate străzile se mișcau, picioarele erau lemne\", \"cu trenul meu greu ca o basculantă plină de necazuri\", \"colț de memorie plin de scaieți\". Felicitări!!!

Parodie la muzica mondenă - așa am perceput-o. Foarte haioase expresiile \"îmi vine să-i iau glanda cu toporul\", \"își asortează gotic difuzorul\", \"și-i zic vreo două\". E aici o delicatețe, o tiflă dată celor ce se pretind a fi melomani.

Refuz să cred. Poate că a închis doar ochii să viseze ceva, apoi să-i deschidă. Nu, nu am glas.

Text sonor, contemplarea se îmbină cu revolta în fața unor îngeri prea convenționali, transparenți, cuminți pe care ne-am obișnuim să-i ignorăm. Acest înger al Dariei nu poate fi ignorat, e altfel, e bizar, puternic, întemnițat în casă, între ziduri ale plictisului, acest mediu îl sufocă, îl sfâșie, el doar încearcă să supraviețuiască și pentru asta \"își spală singura cămașă albă și ascultă radioul\". Poate că e un nebun, un tânăr cu mintea pierdută pe care unii îl numesc înger. Poate e un înger adevărat, îmi place că autoarea nu precizează identitatea lui, ci-l descrie așa cum îl vede și cum îl surprinde în penumbra camerei, fiind ea înseși surprinsă de prezența lui care, oricum, e una protectoare, deși neliniștitoare. Narativul se întâlnește în text cu un lirism suav, îndurerat. Mi-au plăcut imaginile:
- îngerul rezolvă integrame/ citește reviste de modă/ clătește ligheanul
- își prinde pletele soioase cu o agrafă
- țintuiește cu privirea un punct fix de pe perete/ de parcă ar încerca să bată în cuie cuvintele
- rupe filă cu filă o carte de psihanaliză
- în rai bate vântul iar la Nistru e vreme de plajă Salut acest poem, îmi pare cam grăbit și expeditiv comentariul de mai sus. Cu prietenie, tamara.

Încântată și eu, bineînțeles.
Construiești inspirată orașe-fantomă, ne conduci pe cărări oculte, dar luminoase, faci observații precise asupra oamenilor și zidurilor, ești distrată, pierdută în mitologia \"locurilor\" pe care le descrii, însă rămâi totodată foarte trează, un somnambulism cu accente realiste. Mulțumesc pentru text, eu îl văd ca pe un poem.

M-a atras imediat titlul, iar când am deschis poemul, am zis Ah!
Am văzut cuvinte săpate în cristal, în apă vie, în ideea de mlaștină care s-a purificat, s-a limpezit, s-a unit cu lumina. Acuma scriu banalități, dar bineînțeles că am remarcat valoarea absolută a textului și imaginile foarte originale din el:
- liniștea ca \"un lanț de lăcuste transparente\"
- șuvițe de oameni trec printre degete (!!!)
- bărbat-tabu
- rup rădăcini inegale/ gestul meu rămâne în urmă/ca un sacrilegiu ș.a.m.d.
Singura ezitare o am față de cuvântul \"plată\" după \"indecență\", epitetul \"plată\" e cam tautologic în cazul de față, dar, mă rog, e doar o nuanță ce nu merită prea multă atenție. Important e că poemul strălucește, felicitări!

E foarte frumos \"să ne pregătim organele\", dar merită să vă gândiți la altă continuare - nu \"orgie mondială\" fiindcă organe și orgie fac o cacofonie - ci ați putea găsi o idee mai abstractă și poate mai complexă. Cu prietenie, tamara.

Cea mai tare imagine totuși e \"mucegaiul de pe coapse\" și finalul - \"nici un rid, nici un neg, nici o plagă\" (!)

Îmi place calmul, paradoxurile, malițiozitatea. Titlul e foarte bun, dar nu-l regăsesc în poezie, poate că ar merita să-l puneți după versul cu bustul codanei. Mai citim.

Văd aici puterea unui discurs limpede, frust, direct, o promisiune de tornadă a cuvintelor și rebeliune juvenilă. Îmi plac invectivele: \"ești o putoare\", \"cumperi lucruri de care nu ai nevoie\", \"te îndrăgostești de curvari\", apoi întrebarea inocentă \"de ce mă privești ca o vită?\". Desigur, cea mai interesantă e răsturnarea de perspectivă din final, când înțelegem că Eleonora e un personaj inventat pentru a ne impresiona și pentru a o ajuta pe autoare să-și exorcizeze dezgustul, spaimele, sfâșierile. O voce sonoră, curajoasă, pe care aș vrea s-o mai ascult. Mai citim.

Mulțumesc frumos, Adela!
Am emoții tari acum, după ce m-am trezit cu imaginile trimise de tine. Voi păstra pisicile tale, mai ales îmi place floarea albastră de la gătul celei albe. Mersi!

Concis, ironic, transparent. Deturnare a semnificațiilor Pietei, explorare a somnului de veci pe care îl poate aduce plictiseala. Bun exercițiu de gândire.