Poezie
Morții vorbesc atât de încet
1 min lectură·
Mediu
dorm printre lucruri umede
și pe sub mine încep să forfotească
vietățile umezelii
deasupra/ umbra mea
mă trage neputincioasă
mă smulge încet
fără milă
să mă reclădească
printre degete îmi cresc fire de iarbă
iar din ochi- o floare carnivoră
nu mă plâng
nu-mi închipui să mișc pe cineva
morții vorbesc atât de încet
asta este povestea mea de acum
jocul în care-am intrat
fără să mă fi gândit mai întâi la vreo ieșire
086.513
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ioana Geacăr
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 74
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
