Poezie
un rău alungat e înlocuit de un bine instabil
(nu sunt eu!)
2 min lectură·
Mediu
pe un peron așteptând nuștiuce
nu sunt eu într-o haină roșie între liniile paralele strălucitoare
umbra-mi cade pe cartea unei călătoare se răsfață pe semne mici negre de sus
par furnici puse pe ciupit
umblu într-un săculeț de carne
mă strecor greu printre alte săculețe
ne ciocnim abia ajung în intersecție aș vrea să scot zgomote cristaline
strada asta pare nouă când o față-mi zîmbește
din gelatină
ființa ei e alcătuită din celule fericite îmi spune că am ajuns
dar
se deschide
un labirint subteran cu săgeți cifre pe pereti la fiecare lungime o mutare
daca gresesti merg înapoi înapoi e mai prietenos decât înainte
poate am să-ntâlnesc un inorog sau pe spiridușul care cunoaște
întotdeauna o scurtătură
și totuși înaintez două pătrate de umbră am dreptul să merg mai departe
unde se termină întunericul ăsta de unde a-nceput? de la-nceput
iar două lungimi două pătrate de umbră mă odihnesc
pe perete negru puncte albe se ating intr-un alt punct
și totul se mișcă
călători cu fețe gelatinoase și genți mari în care ar intra și un mort
acoperă ochii de ocru întins și linii negricioase/ o acuarelă
șase puncte albe
pe un cadran negru
pot să încep tot
prima din nou
076686
0
poeta se misca într-un dedal al cautarii unei nirvana (\"unde se termina întunericul asta de unde a-nceput?\")
cotidianul e bine distilat si joaca un rol sugestiv si plin de semnificatii complexe,filozofice:
\"si totul se misca/calatori cu fete gelatinoase si genti mari în care ar intra si un mort/acopera ochi de ocru întins si linii negriscioase/o acuarela \"
poem tensionat bine construit ,echilibrat care merge pe o traiectorie singulara,ioana geacar având o voce numai a \"EI\" care are curajul de a inova si a se îndeparta de clisee ori drumuri batute