Irina Monica Bazon

nu mă mai întrebați nimic ațipite peste coaja stearpă a hîrtiilor vă-ntindeți la soarele răsturnat sub nori oarbe la înclinarea spre voi a copacilor odată îmi scriați privirea pe hîrtii

Afară aerul mustește de un miros puternic miros de eucalipt, de mentol Pentru unii poate fi dăunător le poate arde pielea Un miros atît de tare, că simți cum pulsează în el vîne

Trupul meu se culcă peste maree Mîinile îmi adorm în mișcarea ei sonoră, de mătase cosmică, dirijată de aștri și-mi pare că mareea va descrește spre tine fruntea mea va odihni pe stîncile

pașii mei se gravau peste culorile asfințitului, mînjeau cu rouă machiajul oranj al ierbii. sub pașii mei plesneau măștile osificate peste lucruri și lacrimi începeau să curgă printre

oglinzi, ape împietrite în cleștare, sorbiți-mă în voi tîmpla mea să adoarmă pe mal, în iarbă, cadranele de ceas ale ochilor mei să se facă ovale, minutele și orele, simple linii și

În oglinzile în care s-a aruncat odată Narcis - tras în adînc de propria-i privire ca de o inspirare a stîncilor submarine - ne lăsăm o clipă reflectați, iar undele reci își pasează una

privirile noastre foșneau spre nicăieri atîrnate de irișii albi, sunau a frunze fărîmițate de vînt, cînd ochiul magnetic al apei le-ntoarse, însumîndu-le în nemișcarea lui de oglindă. dincolo

O clipă ochii mei au întîlnit ochiul oglinzii rece ca un glob de clepsidră. Linia timpului se rotunjise, prinsă în gheața unei pupile albastre. Raza privirii se-nșurubă într-o spirala de

aș vrea să reconstruiesc din cioburile ploii oglinzile deschise spre cer ploaia îmi răspunde prin cioburi niciodată nu m-am temut de căderea ei de sare peste toamna sîngelui, ca să mă

Uneori cerul uneori cerul își deschide peste noi, de sub falduri opaline ce-l învelesc în somn, priviri divine și în rotundul lor se topesc formele frînte născute din foșnirea de cenușă a

îmi amintesc iarna de poveste, închisă în globul de sticlă... căsuța, fulgii de o sclipire jucăușă ca niște steluțe alunecau în atmosfera lichidă priveam lumea aceea și renășteam în ea cu

Cântecul păsării Phoenix mă ascult în sunetele picăturilor de rouă ce tremură pe firele verzi împletite cu raze … e-un cântec ce curge din soare aur picurat din

De ce m-aș opri… Te-ai oprit vreodată să asculți tăcerea fântânilor? Al apei criptic grai- Îndepărtată Lorelei, Eolianul nai al mărilor, închis în ghioc, Htonianul