adîncul plin/ muguri
stau între ziduri cu palmele încleștate peste uși stau arcuită peste adîncul plin mi-e trupul acoperit de lucruri într-o natură statică muguri și voci izbesc sub căușul pieptului pulsul se
IBIrina Monica Bazoncu o cădere de fulg
cuvinte împrăștiate ca o sare peste guri nici o sete nu ne înscrie tânjirea peste palimpsestul chipului nici un contur al vocii zvâcnit în crusta buzelor rămân zidită în mine mă adaug
IBIrina Monica Bazonîn mine adânc/ îmi porți în palme pulsul
amiaza cade abrupt peste noi ne desenăm anevoie conturul prin lumină nu mai am ce să-ți spun drumurile se strâng în mine ploaia se retrage în nori e ceva în mine atât de adânc încât totul
IBIrina Monica Bazonsub cruste/ pulsul literelor
am alunecat peste scări sfărmate cuarțuri de raze îmi săpau umerii mi-am început drumul pe întinderi de sare pe cer mânai amintiri ca niște turme înghețate urmele mele cuiburi cu firimituri
IBIrina Monica Bazonalt anotimp
mi-ai închis soarele în umeri zbați în mine un șir neastîmpărat de aripi inimi izbucnind toate deodată oriunde liane de rădăcini mi s-au încleștat pe un braț celălalt braț frămîntă zăpada
IBIrina Monica Bazonîn jurul tăcerii
copacii urcă și cresc azvîrlind brațe spinoase peste cărările ce fug degetele înfășurate în soare mă trag înainte de călcîi mi s-a prins umbra unei pleoape mușcînd din lumină cu ghimpii
IBIrina Monica Bazonpoem
mîinile mele adună ninsoarea scursă din aripi îmi hrănesc păsările flămînde dimineața aceasta cu lumini lichide îmi îngreunează pașii las urme tot mai adînci în zăpadă pe cînd crești sub
IBIrina Monica Bazonprin mine. spre tine
zgomotele deșertului bătăile mele îți sunt călăuză drumurilor ce le reverși transparente prin mine mă aștepți la un capăt al pietrei ascultînd respirația inimilor ce crește înăuntru anotimpul
IBIrina Monica BazonÎncheiere peste roșu II
alerg peste drumuri o umbră roșie mi se varsă bătăile prin uși întredeschise aruncîndu-și șuvoiul după zvîcnetele ce le trasează în urmă soarele dar a sosit timpul cînd strigătul se sparge în
IBIrina Monica Bazonprin fante
pînă în miezul pîinii ce zid mi-e înapoia inimii vocea ta cu sunet de seceră tăind prin ieri prin altădată pînă cînd bătăile mi se răstoarnă prin fante ca o risipire de dinți scrîșnind în
IBIrina Monica Bazonundeva pe o cale ferată
în mine roiesc anotimpurile tale pietrele țipă sub apăsarea tălpilor florile îmi înghimpă umbletul prin primăvară dacă ai ști că m-aștepți undeva pe o cale ferată răstignit în afara ta pe
IBIrina Monica Bazontango
îmi sporește prin așteptare un dans ferigi de carne suind mă cutreieri cu respirația pașii tăi dislocînd aerul apasă ca un arcuș sforile prinse de mîinile și de picioarele lor vii
IBIrina Monica Bazonpiruete absurde
senzația unui pod încovoiat înapoi împunge sub crustele bătăilor de ceas de cealaltă parte a inimii timpul crește spinos înapoi gravîndu-se tot mai crud peste alb plînsul înstrăinat al unui
IBIrina Monica BazonÎncheiere peste roșu
soarele mă întinde ca pe o umbră roșie curgînd peste ușile întredeschise cufundarea lui trasează în urmă liniile unui zvîcnet pe care noaptea mi-l coase în inimă strigăt spărgîndu-se în
IBIrina Monica Bazonsfera de hîrtie
copacii nu-și mai deschid punți ochilor mei un tablou cu arabescuri de hărți mă fixează soarele se cufundă degetele se întind pe canava curgînd în sinusoide nu mai ajung să apuc e efortul de
IBIrina Monica Bazonorizontul de litere
mi-a adormit mîna pe scrisul agățat de lucruri încerc să-l sprijin cu mîna stîngă ca pe brațul unui catarg flămînd de cuprindere altădată mă țintuiam peste lucruri ca să pot ține scrisul și
IBIrina Monica Bazonfelii de existență
să îngheți o felie de existență cînd gata era să se sfărîme să o bați peste piatră cu ciocane de os apoi s-o admiri ca pe o frunză presată cu nervuri irizate răstignite pe gheață să fii
IBIrina Monica BazonPraguri (II)
despicai în păduri tenebrele curbate ca un oval alb peste anotimp cerul se scurgea prin site de gheață pe cînd de sub dălți cădeau praguri cu bufnet le purtai pe umeri ca să poată lumina să
IBIrina Monica BazonPraguri
te așezai la rădăcina copacilor tăiai bucăți din brațele ce-nlănțuiau tenebrele catedralelor îngropate și le-mplîntai ca pe niște menhiri pe străzile ce năvăleau, de nisip, oriunde decupate-n
IBIrina Monica BazonOrbite
ovaluri, ferestre fără ochi se cască în orice loc nu-mi înalț privirea s-ar izbi în adîncul de tunel orb aud doar cerul zăngănindu-și șuvoiul de oase și înfigîndu-se în orbitele goale ale
IBIrina Monica BazonPoveștile cu inerte porți
luăm prea repede în înălțime ca să mai apucăm gustul și culorile ierbii ruguri nu ne mai ard în sînge putem vedea prin artere ca printr-un tunel de la distanța sinelui sîngele opac se dă la o
IBIrina Monica BazonElegie mîinilor
nu mă mai întrebați nimic ațipite peste coaja stearpă a hîrtiilor vă-ntindeți la soarele răsturnat sub nori oarbe la înclinarea spre voi a copacilor odată îmi scriați privirea pe hîrtii
IBIrina Monica BazonAfară aerul mustește de un miros...
Afară aerul mustește de un miros puternic miros de eucalipt, de mentol Pentru unii poate fi dăunător le poate arde pielea Un miros atît de tare, că simți cum pulsează în el vîne
IBIrina Monica BazonMareea
Trupul meu se culcă peste maree Mîinile îmi adorm în mișcarea ei sonoră, de mătase cosmică, dirijată de aștri și-mi pare că mareea va descrește spre tine fruntea mea va odihni pe stîncile
IBIrina Monica BazonVersuri scrijelite pe o măduvă de os
pașii mei se gravau peste culorile asfințitului, mînjeau cu rouă machiajul oranj al ierbii. sub pașii mei plesneau măștile osificate peste lucruri și lacrimi începeau să curgă printre
IBIrina Monica Bazonoglinzi, ape împietrite...
oglinzi, ape împietrite în cleștare, sorbiți-mă în voi tîmpla mea să adoarmă pe mal, în iarbă, cadranele de ceas ale ochilor mei să se facă ovale, minutele și orele, simple linii și
IBIrina Monica BazonPeste oglinzi
În oglinzile în care s-a aruncat odată Narcis - tras în adînc de propria-i privire ca de o inspirare a stîncilor submarine - ne lăsăm o clipă reflectați, iar undele reci își pasează una
IBIrina Monica BazonNarcis veghind
privirile noastre foșneau spre nicăieri atîrnate de irișii albi, sunau a frunze fărîmițate de vînt, cînd ochiul magnetic al apei le-ntoarse, însumîndu-le în nemișcarea lui de oglindă. dincolo
IBIrina Monica BazonÎmbrățișare
O clipă ochii mei au întîlnit ochiul oglinzii rece ca un glob de clepsidră. Linia timpului se rotunjise, prinsă în gheața unei pupile albastre. Raza privirii se-nșurubă într-o spirala de
IBIrina Monica BazonCioburi
aș vrea să reconstruiesc din cioburile ploii oglinzile deschise spre cer ploaia îmi răspunde prin cioburi niciodată nu m-am temut de căderea ei de sare peste toamna sîngelui, ca să mă
IBIrina Monica BazonUneori cerul
Uneori cerul uneori cerul își deschide peste noi, de sub falduri opaline ce-l învelesc în somn, priviri divine și în rotundul lor se topesc formele frînte născute din foșnirea de cenușă a
IBIrina Monica BazonGlobul de sticlă
îmi amintesc iarna de poveste, închisă în globul de sticlă... căsuța, fulgii de o sclipire jucăușă ca niște steluțe alunecau în atmosfera lichidă priveam lumea aceea și renășteam în ea cu
IBIrina Monica BazonAmânare
Amânare Copacii despletiți se aștern peste zări și-n față-mi cărarea se-afundă-n hățiș al soarelui ochi apune-n silvestrele mări sub crini ce-n abis s-au deschis. Seve șoptesc în
IBIrina Monica BazonCântecul păsării Phoenix
Cântecul păsării Phoenix mă ascult în sunetele picăturilor de rouă ce tremură pe firele verzi împletite cu raze … e-un cântec ce curge din soare aur picurat din
IBIrina Monica BazonDe ce m-aș opri…
De ce m-aș opri… Te-ai oprit vreodată să asculți tăcerea fântânilor? Al apei criptic grai- Îndepărtată Lorelei, Eolianul nai al mărilor, închis în ghioc, Htonianul
IBIrina Monica Bazon