Irina Lazar

Aveam o rochie ca o vară zdrențuită Îmi lipisem ochii tăi de ea și la întâlniri puteai să fii și orb oricum simțurile tactile scăpaseră din lesă se ascuțiseră ca niște buldogi înfometați

Aș putea spune că ești minunat Mai ceva decât un militant al Green Peace Mai mult decât un paznic de templu budist Mai mult, mai înalt Linia infinitului sfărâmată în sufletul meu Cu

Poate eram păpușa bolnavă din visele tale Cu falsul pretext de-a zbura îmi diagnosticam stările nevrotice Nu, povestea noastră la un moment dat se oprise la o răscruce Dincolo drumul nu se

Mă îndrăgostisem iremediabil Îmi împrumutase și mie Ceva din straniul depărtărilor Spunea că viața e un drog poți iubi și în liniște, nu trebuie să faci pe grozavul te poți furișa în

August cu stele căzătoare În așteptarea ta mă înfășor în singurătate ca într-o rochie lungă Trenă de meteoriți sfâșiată de pietrele nopții. Iubitule, ne-am mai spus de atâtea ori poveștile

Seara, alcătuită din cuburi albastre și castelul absurd Nimeni nu răspundea în atmosfera subliminală porii infectați ai pereților continuau fie aceiași pisica se transformase în sfinx

Ocearovanie fructe de cais cântec frânt în două, sărutul ucis pe buzele tale toate cuvintele nespuse litanii. * Perejivanie fără nici o urmă de regret desenele albe pe gâtul

Locuia în orașul secret de la capătul lumii Construit în sinele nocturn Cu pereții de oase, cu ferestre de cranii Cititorul de vise vechi Și de vieți amărui Bându-și ceaiul de

Ei se iubeau Un câmp cu maci Ardea în depărtări Doar se iubeau, fără să ceară-n schimb nimic din tot noianul inutil de vise.

Până să-ți strig adevărul în față Stau la coadă pentru un bilet la războiul stelelor Nu înțeleg de ce obiectul acela trebuie să aibă culoarea turqoise Nu știu de ce joia și nu marțea Nu mai

Peste bluza din aripi de viespi îți plimbai degetele agale Nici măcar nu mai stăteam picior peste picior Doar te priveam fix în ochi Cu dușmănie Ascultând până și bătăile inimii

Cumpără-mi o rochie pictată cu muguri Răsfață-mă, colorează-mi părul Să plutim în dimineața verde ca un acvariu. De când tot vreau să-mi găsesc ascunzișul Sper să nu pleci

O poezie care să-ți placă Am să scriu într-o zi fără soare, azi de exemplu Căutând tocmai acele cuvinte care ard pielea ca acidul Sau torturează hârtia cu reflexe de obscenitate

De mâine vreau să nu-mi mai tremure mâna Voi ucide fără milă orice musafir nepoftit Orice străin care se încumetă să ridice vălul Tăcerilor de diamant dintre mine și tine. Voi fi ca o

Þi-am strivit degetele până n-a mai rămas nimic din ele Te-am lăsat să strigi în amintirea zilei încă nearse Cu dinții am rupt Alunecând, căutând stampele japoneze promise Cu tușe

În orașul nevăzut, iubirile seamănă cu un cântec de lebădă. Trecătorii merg pe vârfuri de teamă să nu stârnească tristețea care vine în adevărate furtuni. Se abate pe neaștepate, lăsând în urmă

Am să-ți spun ceva Vreau să scrii cu litere mari pe caiet de dictando Sexul animalic e despre noi Fiecare litera va curge așa cum Mâinile umede te vor îmbrățișa Cu senzații magenta.

Am venit și eu, dar de ce? Prin oraș mărșăluiesc oameni galbeni, care strigă din toți rărunchii sloganuri aiuritoare. Mă lipesc de ziduri, doar doar scap de atingerea zeloșilor. Anticipând orice

Mi-am aruncat blugii la gunoi În timp ce la geam vrăbiile cântau trăsnit Iar rana se făcea că mă doare. Mi-am aruncat plămânii In cercuri de lumina Am uitat de tine Afară vreme de

Bătrânul domn locuia undeva în Vatra Luminoasă, la parterul unei vile crem-gri, cu doi câini-lup, fioroși la prima vedere, alergând prin curte. În apropiere nu știu ce centru de orbi. Dar interiorul

Cineva a săpat în inima mea Semn cu semn Până când tăieturile au prins rădăcini Înflorind sălbatic, amețind În roșu. Cineva a plecat lasând lumina aprinsă în camera obscură, fără să