Durerea, ca o catifea

cea mai mare prostie pe care poți să o faci e să încerci să raționalizezi durerea durerea nu poate fi transmutabilă în altceva pentru că devine otravă devine furie, vină, ură, devine inamicul tău durerea trebuie lăsată așa cum e o o femeie neagră, care stă chircită în tine va sta acolo mult și bine va mormăi din când în când, dacă încerci să o atingi ea dă semne că nu te va mai părăsi niciodată dar las-o acolo, mângâie-i obrajii și ochii închiși pune-o să numere oi sau să recunoască eventual că e bătrână sau urâtă nu o pedepsi pentru că ea în timp îți va deveni prietenă, durerea poate fi o catifea cu care să te învelești în absența iubitului poate fi mâna tatălui într-o zi când erai copil dar e a ta, a ta, a ta până la sfârșitul zilelor poate singura care te cunoaște cel mai bine poți aprinde o lumină lângă ea dar e riscant dacă te sperie chipul ei dacă seamănă prea mult cu tine dacă vei vedea ce nu e de văzut nu te strădui să înțelegi, întinde mâna către cea care te va însoți șoptește, până adormiți amândouă.