Jurnal de pe Pluto (iii)

A te folosi de oameni și a-i arunca apoi cât colo, fără remușcări, despre asta e vorba desigur, cei mai mulți merită, habar n-au pe ce lume trăiesc, receptacole ale unor rumori reguli, biete ființe pe ale căror trupuri traumele și-au pus amprenta inutil se înghesuie ca duși de tornade de colo colo, după cum zvonesc agitatorii, în aceste condiții, normal, ce ai putea să faci? Nu, desigur, "viața nu-i aici", cu tot ce are ea mai bun, chiar dacă desfătările îți spun altceva, este doar chemarea la viață a materialului care se cere celebrat și atât, așadar varsă o cupă cu vin în sănătatea morților, dar și a viilor, care vin și se duc de aici în altă parte, căci moartea asta e, o descompunere a unor elemente din care trupul e alcătuit și în care temporar sufletul tău își are adăpostul așa cum poate în alte dimensiuni îi sunt hărăzite alte vehicule, forme și înfățișări. Așadar vezi-ți de drum, de la firul ierbii către poarta stelară, drumul e atât de scurt, pe cât de infinit pare el simultan. Bucură-te de ceea ești, neștiută întrupare a idealului, bucurie a firii, sclipire a neantului, suferința ta nu e decât o schimbare a culorilor, într-un ansamblu de care nu ești conștient, căci de ai fi, asta te-ar distruge pe loc. Și cu toate astea, într-un fel ciudat, oglindești tot, de la început până la sfârșit, ce bine și ce rău, că nu-ți știi decât o microsecundă și nici atâta parte, importanța ta incomensurabilă.