Jurnal de pe Pluto

Când te iubesc nici nu greșesc, nici nu mi-e milă de tine iubirea e dincolo de timp și de spațiu, dincolo de condiționările umane (frica e cea care le naște) suntem amândoi într-o lumină pe care nu o înțelegem dar ale cărei frecvențe le simțim și le facem să răsune prin ceea ce facem prin ceea ce suntem fericirea e dincolo de teamă, bucuria nu o cunoaște nu-mi pasă deci de judecata nimănui, câteodată putem vedea alte lumi în depărtare le putem admira străinele sclipiri doar în vis, Când te iubesc nici nu greșesc, nici nu mi-e milă de tine. Vom trece și noi prin dualitatea tuturor stărilor noastre, ne vom înfrunta sau nu partea întunecată, ne vom cunoaște sau nu în miliarde și miliarde de astre sunt tot atâtea suferințe cât avem noi, tot universul e plin de monștri să lăsăm deci această nepăsare să ne umple de voluptatea bucuriei fără motiv, să conspirăm împotriva umanității să ne prăbușim în hăul explicațiilor fără răspuns, al săgeților fără țintă, al paralelelor care nu se intersectează, al razelor ucigașe al existențelor noastre în care azi, acum, m-ai făcut să tremur.