Innuendo

De când te-am sesizat, de la \"Naufragiu\" și până aici, ai dovedit o extraordinară putere de a transform într-o durere discretă, acea teribilă sfâșiere care se simte undeva, departe, în spatele munților părăsiți. E o precizie uluitoare în răbdarea cuminte cu care îți numerei celulele albe ale lacrimilor! Am recitit \"Naufragiu\" și am rămas, din nou, cu o impresie zguduitoare. Și aici remarc târâitul dureros al acelui film de infinit metraj, în care stăruie, prin carne, o abia reținută renunțare la sine. De evidențiat penultima strofă, în special, dar întregul e fără reproș...E o poezie care nu vrea evidențieri fragmentare, ci iluminarea întregii zbateri a structurii ei serafice și triste. Neînchipuit de triste...

Ti-am citit in seara asta toate textele, sa stii ca faci poezie, in afara de doua- trei impiedicari, mi-au placut, insa poezia vine chiar din tristetea asta a ta, oare se va mai intampla si dupa ce va trece... ?
Cu drag,
Daniel

Ce-aș putea să răspund? Pentru că în seara asta chiar sunt bântuită de o stare aproape insuportabilă de rău fără nume.
S-ar putea ca poezia să izvorască tocmai din asta. Nu știu ce se va întâmpla după. Da, chiar mă scriu cu fiecare text adus aici, în încercarea de a mă defini, de a-mi găsi un loc undeva. Ioan a spus foarte bine că e \"tărăitul dureros al unui film de infinit metraj\".
Daniel, tristețea mea e cronică, la fel ca orice boală. Va reuși oare cineva s-o smulgă definitiv din mine?

Vei reusi chiar si tu incet6incet sa o transformi, azi in poezie, maine in fotografie, poimaine in suris, si tot asa, intr-o aproape uitare, oricum într-o intensitate trăibilă, îndurabilă. Vei scrie pozie, cu certitudine, și în clipele tale de râs, de joc, de curiozitate, de căutare, de așezare, de liniște...de...
Fiindcă, iată:
\"Îmi beau ciocolata caldă
Purtând în ea urme vagi de ruj\"
și mai ales fiindcă este \"Și multă frenezie topită\"...

Pe curând, cu lotca mai departe,
Ela