Irina Iacovescu

El venea îmbrăcat în negru Iar eu în iubesc. Existam în două universuri, Prin note și vers. Era doar o imagine, pe ecranul singurătății mele. Dar nu numai atât. Era iubire.

eram indeciși între noapte și zi și o doamnă în alb ne picura din ceara uitării pe pleoape iar noi ne supuneam fericiți dezastrului crezând în altceva între timp frumoasa dansa mâinile ei

în jocul privirilor mai respirau doar câteva amintiri imaginare era destul pentru întârzierea aceea în care ne confundam mâinile și ni se risipea sângele transparent în tăceri ne umpleam ochii cu

Încă mai arunc vise pe spirala orelor în joia fără număr si cu nume nesigur către ziua de ieri pierdută în mine zâmbind ascendent dependent de cuvinte Încă mă uit la cer și-apoi la

de undeva începe să miroasă neverosimil a toamnă eu încă aștept semnele ei mă cufund în apa vie a uitării sunt femeia umbră călcând nesigur pe urmele tale femeia fără contur pe care o pierzi între

câte nuanțe improbabile poartă zilele acestea le număr în tăcere păstrând secretul ascuns între palmele netede ale visului este devreme astăzi pentru tine cel de demult bărbatul meu pierdut între

… Să încerci să cuprinzi cu gândul paradisul acesta care ți se deschide în fața ochilor. … Să întinzi mâinile și să simți că nu am plecat nicăieri și sunt, totuși, mai departe de tine decât mi-aș

Bine ai venit în universul rimelor Împrumutate din memoria virtuală A unei poezii care nu s-a născut. Sunt fardate strident cu impresii Ca personajul din Gara Centrală Sau decorul dintr-un film

În seara asta, cel care doare sunt eu. Nu mă căuta în fraze sau comentarii, Nu vei găsi nimic interesant. În seara asta, sensurile se consumă De la coadă la cap, spre deliciul sonor și oval Al

eram ultimii supraviețuitori lumina își croia drum printre zidurile înalte păstra tăcerea nuanțată de gheață și galben eram tineri priveam umbrele între care ne născusem ele abia se simțeau de sub

în vremea aceea plecările nu purtau rezolvări explicabile timpul își pierdea conturul în mijlocul țipetelor dresate de abandon ne gândeam că ascunzându-ne sub tâmpla lui ne va fi mai ușor

ceasurile învață conturul universurilor alternative prezentul se transformă într-un cimitir antum cu oglinzi false din când în când împrumutăm corpurile necunoscuților de ocazie și ne ascundem

Din ochiul său lucios clipește Măria-Sa Impresia și ne îndeamnă să ne culcăm sincer pe o ureche. În căutarea timpului pierdut, ne întoarcem mereu la cuvinte, vagi amintiri ale paradisului trecând

trăiam o permanență în irealitate deformam după dorință cuvintele uneori le dresam să tacă erau micile noastre nomade arămii se transformau în vipere galbene încolăcite pe marginea irizată a

întunericul prin care călătoresc umbrele noastre reflectarea nefirească a unor sori uitați sub un alt vânt toți cocorii cei albi plecați spre soarerăsare sarea ploilor calme care se întoarce în

pe atunci călătoream alături de umbre confuze încă rătăceau fără țintă pe șoseaua anonimă noi eram așteptați îndelung veneam însoțiți întotdeauna de singurătate la fiecare pas o jumătate de zâmbet ne

Să dăm o voce lui \"nu\" și să-l tăcem pe \"da\", să murmurăm poetic și profetic mereu aceleași cuvinte Să ne jucăm de-a poeții unui trecut fără memorie, unei note rătăcite în ea, în

în dimineața mea neagră mi-am zdrobit oasele pentru ultima oară am trecut pe sens interzis peste carnea vineție și flască a impresiilor literare picături crude de sânge desenau hărți fantastice pe

Coborâm pe abruptul amintirii spre colbul verzui al ierbii, strivită pe prea mulți pași, la Vama Veche. Janis Joplin. Respirăm în spațiul pietrificat, ea ne cântă întru reamintirea tinereții rămase

în ceața presărată cu amănunte încremenite spre capătul curcubeului tăcerilor nocturne ca într-o liniște prevestitoare de liniște mâinile încă se descoperă una pe alta oare vom mai traversa dimineața

voi scrie un poem în care să te cunosc cu ochii deocamdată nu îmi mai povestești nimic despre tine de când în jocurile noastre copilărești am ucis amorțirea și ne-am trezit într-o dimineață

într-o pseudonoapte cu cețuri zemoase multicolore pe străzi rotunde încercuite de ziduri m-am deghizat în colecționar de realități imaginare până când din mine s-a născut umbra am cartografiat cu