El venea îmbrăcat în negru
Iar eu în iubesc.
Existam în două universuri,
Prin note și vers.
Era doar o imagine,
pe ecranul singurătății mele.
Dar nu numai atât.
Era iubire.
eram indeciși între noapte și zi
și o doamnă în alb ne picura din ceara uitării pe pleoape
iar noi ne supuneam fericiți dezastrului crezând în altceva
între timp frumoasa dansa
mâinile ei
astăzi mi-e mai ușor să scriu despre tine
căci am învățat să deslușesc zâmbetele
după nuanța schimbătoare a sufletului
regi pentru o zi în țări de împrumut
ne rezervăm dezamăgirea pentru mai
în jocul privirilor mai respirau doar câteva amintiri imaginare
era destul pentru întârzierea aceea în care ne confundam mâinile
și ni se risipea sângele transparent în tăceri
ne umpleam ochii cu
Încă mai arunc vise
pe spirala orelor
în joia fără număr
si cu nume nesigur
către ziua de ieri
pierdută în mine
zâmbind ascendent
dependent de cuvinte
Încă mă uit la cer
și-apoi la
de undeva începe să miroasă neverosimil a toamnă
eu încă aștept semnele ei mă cufund în apa vie a uitării
sunt femeia umbră călcând nesigur pe urmele tale
femeia fără contur pe care o pierzi între
câte nuanțe improbabile poartă zilele acestea
le număr în tăcere păstrând secretul ascuns
între palmele netede ale visului
este devreme astăzi pentru tine cel de demult
bărbatul meu pierdut între
… Să încerci să cuprinzi cu gândul paradisul acesta care ți se deschide în fața ochilor.
… Să întinzi mâinile și să simți că nu am plecat nicăieri și sunt, totuși, mai departe de tine
decât mi-aș
Bine ai venit în universul rimelor
Împrumutate din memoria virtuală
A unei poezii care nu s-a născut.
Sunt fardate strident cu impresii
Ca personajul din Gara Centrală
Sau decorul dintr-un film
În seara asta, cel care doare sunt eu.
Nu mă căuta în fraze sau comentarii,
Nu vei găsi nimic interesant.
În seara asta, sensurile se consumă
De la coadă la cap, spre deliciul sonor și oval
Al
eram ultimii supraviețuitori
lumina își croia drum printre zidurile înalte
păstra tăcerea nuanțată de gheață
și galben
eram tineri
priveam umbrele între care ne născusem
ele abia se simțeau de sub
purtam o haină din ce în ce mai străină
râdeam alb-negru spre orașul suspendat între două nuanțe de galben
se dorea a fi cel mai frumos oraș din irealitatea imediată
dar rămăsese orfan de
în vremea aceea
plecările nu purtau rezolvări explicabile
timpul își pierdea conturul
în mijlocul țipetelor dresate de abandon
ne gândeam că ascunzându-ne sub tâmpla lui
ne va fi mai ușor
ceasurile învață conturul universurilor alternative
prezentul se transformă într-un cimitir antum cu oglinzi false
din când în când împrumutăm corpurile necunoscuților de ocazie
și ne ascundem
Din ochiul său lucios clipește Măria-Sa Impresia și ne îndeamnă să ne culcăm sincer pe o ureche. În căutarea timpului pierdut, ne întoarcem mereu la cuvinte, vagi amintiri ale paradisului trecând
trăiam o permanență în irealitate
deformam după dorință cuvintele uneori le dresam să tacă
erau micile noastre nomade arămii se transformau
în vipere galbene încolăcite pe marginea irizată a
întunericul prin care călătoresc umbrele noastre
reflectarea nefirească a unor sori uitați sub un alt vânt
toți cocorii cei albi plecați spre soarerăsare
sarea ploilor calme care se întoarce în
pe atunci
călătoream alături de umbre confuze
încă rătăceau fără țintă pe șoseaua anonimă
noi eram așteptați îndelung
veneam însoțiți întotdeauna de singurătate
la fiecare pas o jumătate de zâmbet ne
Să dăm o voce lui \"nu\"
și să-l tăcem pe \"da\",
să murmurăm poetic
și profetic mereu
aceleași cuvinte
Să ne jucăm de-a poeții
unui trecut fără memorie,
unei note rătăcite în ea,
în
în dimineața mea neagră mi-am zdrobit oasele
pentru ultima oară am trecut pe sens interzis
peste carnea vineție și flască a impresiilor literare
picături crude de sânge desenau hărți fantastice
pe
Coborâm pe abruptul amintirii spre colbul verzui al ierbii, strivită pe prea mulți pași, la Vama Veche. Janis Joplin. Respirăm în spațiul pietrificat, ea ne cântă întru reamintirea tinereții rămase
în ceața presărată cu amănunte încremenite
spre capătul curcubeului tăcerilor nocturne
ca într-o liniște prevestitoare de liniște
mâinile încă se descoperă una pe alta
oare vom mai traversa dimineața
voi scrie un poem în care să te cunosc cu ochii
deocamdată nu îmi mai povestești nimic despre tine
de când în jocurile noastre copilărești am ucis amorțirea
și ne-am trezit într-o dimineață
într-o pseudonoapte cu cețuri zemoase multicolore
pe străzi rotunde încercuite de ziduri
m-am deghizat în colecționar de realități imaginare
până când din mine s-a născut umbra
am cartografiat cu