crash test funnies

Inca din primul vers am intalnit departarea, printre miile de randuri, de chipuri ridate, este o liniste aparenta dezvaluita pe parcursul poemului, linistea aceea cand mainile se descopera una pe alta.
Apoi, descoperim o obsesie, aceeasi obsesie cand sunt aceeasi in dimineata cea neagra, cand refrenul continua sa ne obsedeze -
nu am fost doi clovni dezmembrați
ținându-ne echilibrul pe marginea sărutului
noi nu eram atât de fragili
două siluete nesigure confundând timpul
schițând cadrele translucide ale imaginarului
nici măcar mâinile noastre nu se cunosc
balanța pe care îți cântărești distrat fantasmele
atingând prin aerul tău de închiriat un corp de lut
azi trișează

Versurile ne dezvaluie ecoul unei iubiri imaginare, finalul poemului ne da insa certitudinea ca totul s-a intamplat pe suportul unui refren, in asteptarea unui miracol sau in asteptarea dorintei suprimand departarea si dand viata corpurilor de lut.
Ai creat o imagine pura a iubirii de la distanta, a unui refren pe care-l fredonam la nesfarsit atunci cand simtim cum dragostea ne da aripi sa zburam peste departari, dincolo de orice inchipuire se nasc iubiri, cu chipul de lut... al unor siluete nesigure confundând timpul.

Madim