Și mor...
Simt cum bătăile inimii se rarefiază.
Simt undeva, în trup, o piroteală
Care-mi răpește dorința
De a mai schița un zâmbet.
Aud chemarea unui glas dumnezeiesc
Cum îmi cheamă sufletul
Nu sunt o poetă, dar scriu poezii...
Prin ele simt libertatea noțiunii de a fi.
Nu sunt o poetă, dar scriu poezii...
Eu sunt o stea căzută din al cerului sălaș
O frunză rătăcită în acest oraș.
O
Privesc căderea soarelui
Și mă pierd printre cuvinte.
Totul trece pe lângă mine
Ca o blândă adiere.
Uit totul, ce-am în minte,
Chiar și ultimul cuvânt.
Citesc o carte, dar nu-nteleg nimic.
Mă
Lumina lunii se oglindește
În umbra timpilor ce vin,
Lângă mireasa-i se oprește,
Cu fața-i albă ca un crin.
Atinge umerii cei goi,
Sărută buzele cele reci,
Ar vrea s-o vadă, și strigoi,
Ca
Și tot eu sunt...
Un înger printre oameni
Ce ascultă chemarea Paradisului
Dar care nu se poate înălța.
Un înger obligat să renunțe la nemurire
În schimbul libertății.
Aripile-mi erau speranța
Acum îmi amintesc...
Am fost un înger, da!
Dar am sărutat păcatul
Și am căzut din Paradis.
Încerc să zbor pe aripile vântului,
Însă aripile-mi sunt zdrențuite,
Așa că nu mă pot ridica.
A murit
Prima oara când te-am văzut
Ai plantat în inima mea sămânța dragostei.
A doua oară te-am zărit mergând pe stradă.
Atunci sămânța a prins rădăcini.
Când piveai apusul de soare a fost a treia oară
De câte ori privesc cerul
Te văd pe tine iubitule.
Norii de-argint îți conturează forma
Dar sunt prea departe ca să te ating.
În sufletul meu suferind
Ai aruncat sămânța disperării,
Dorinței
și dacă...
ai renunța la nemurire
în schimbul unui sărut?
n-ai vrea să simți pasiunea
buzelor reci de plumb?
să-nduri privirea înghețată
a ochilor păgâni
ce te-au iubit
cu toată patima
Plutesc fără sens
pe aripile de argint ale vieții.
privesc pământul cu aceiași ochi,
cu aceeași privire tulbure
și rătăcesc pe cărări interzise
de ideile absurde ale
IE