Îmi place, nu-mi place, aici am rămas!
Îţi place,-ţi displace, eu vreau să-ţi mai spun:
cu ochiul de-a pururi pe-un altfel de ceas
întocmai vei trece-n sfârşitul nebun.
Ating neştiutul şi-n ace
Talentul este crucea pe care poetul
o poartă tot timpul în spate ca un sclav
sau piatra de moară pe care trebuie s-o poarte
– tot timpul, vreau să zic – aproape de inimă,
și-n cele mai adânci
Trăiri fără greșeală, greșeli fără trăire...
de ce nu pot odată să le-mpletesc la greu?
C-un indigo macabru, trăiri îmi scriu pe fire
și mai greșesc că,-n fine, n-am aură de zeu.
Dar bate
Apoftegma unui geometru: cam multă obtuzitate pe cap pătrat de locuitor!
Apoftegma unui culturist: degeaba eşti inteligent dacă n-ai spate...
Apoftegma unui om de afaceri: cine nu are
Era o noapte adâncă,
prin venele noastre curgea lumina
la fel ca stropii de ploaie
ce sapă în stâncă.
Și caldă era,
mai caldă decât noi,
și pentru o clipă
ne-am alăturat celor fără de
Mă gândesc că dacă aș muri astăzi
nu aș pierde mare lucru,
oricum viața începe întotdeauna de mâine
și se termină cu un vis:
urât, frumos sau pur și simplu de un zero absolut.
Nu mă mai mir
Poemul minții mele-i mintea pură
și nimeni n-are dreptul să susțină
că-i doar o carte îngropată-n tină,
fără de glas și fără anvergură!
Emoțiile-abundă în lumină:
pe pagini se întind ca o
Când viața lor de viața ta se leagă
și când privești spre ei te vezi pe tine:
mai mult de-atât nu ești… și nu-ți convine
că ochii văd în sinea-ți lumea-ntreagă.
Privești în jos, în sus, și ți-e
Nu ați crezut că moartea zace-n noi,
că-și are cuibul veșted în uitare,
că se trezește-atunci când omul moare
și îi aruncă trupul la gunoi.
Că se re-ntoarce, nu-i o întâmplare:
e adevărul grav
Nu regăsesc odihna-n lipsa ei,
și toate-mi par ca spinii de sub floare;
pe-oriunde-mi las mișcarea următoare,
îmi intră-n suflet țepii cei mai grei.
Minutele se-arată-obositoare,
și orele –
Iubirile nu se uită niciodată,
rămân ca niște găuri în limba de lemn
în spatele căreia ne ascundem nefericirile zilnice.
Și dincolo de acele găuri,
deschise așa cum se deschid rănile în carnea
Mă războiesc cu demonii ce-n spate
mi s-au urcat și nu mai vor să plece.
Le-am repetat, în van, că timpul trece;
și viața, dar și moartea! Totul, toate...
Nici simțuri n-au - nu știu ce-i cald
Te caut iar prin neumblate stepe
cu frica-n sânge. Să te pierd subit
mi-e teamă-acum, dar încă n-a murit
speranța c-amândoi vom reîncepe
un vals târziu. În vals te-am învârtit
prin colțuri
Chiar de mă știi cuminte, nu am teamă
să cad pe coapse-n ploi seducătoare
și mâna în adâncuri, cu ardoare,
s-o mai aplec, trăgând de-a vieții poamă.
Aștept c-un tremur să redai ușoare
ecouri
Deși te plimbi pe trotuarul
care duce spre magazinul de vechituri
și tu o știi foarte bine,
știi că iubirea nu se dă pe gratis
așa cum se împarte moartea la fiecare colț de stradă,
scuipi și
Acest război ne va purta-n izbândă?
Eu lupt cu foc, cu aer și cu apă,
când toate-acestea, dragoste, îți scapă,
și într-un colț te-așezi de-a dreptul blândă.
Sunt ca și mort, căci ochiul tău mă
Dospesc în umbre gânduri amorțite
și-n colțul unui zâmbet stau de pază.
Spre trecătorii ce se afișează
semnale de lumină să-i invite
la bal mascat le-aruncă. Vai, ce groază!...
În pântecele
Stau pe scaun și mănânc pizza,
cine a spus că nu există măcar un pic de înțelepciune și în relaxare?
Chiar așa,
ce atâtea revoluții și spasme eliberatoare?!
Noi stăm pe scaun și mâncăm
Partea proastă e că murim încet,
nu dintr-odată, fără tribulații,
fără spasmele descoperirii unui alt sine.
Prin fața noastră
trec mașini și tancuri, și avioane, și morți;
caii bat din copite,
Nici nu știu pe unde să mai caut
acest tribunal divin despre care vorbesc nebunii
în timpul crizelor de personalitate,
ca să-mi vărs amarul și să lansez scrisori deschise
către toate colțurile
Pe cât de încet se aud silabele
atunci când gândim pe vârfuri pentru a nu ne trezi gândurile
pe atât de tare ceva strigă în noi într-o limbă necunoscută,
posibil moartă,
sau într-o limbă care
- Bonul fiscal: amintirea că, la un moment dat, ai avut mai mulți bani!
- În România, discuțiile despre autostrăzi sunt mai lungi decât autostrăzile!
- Atunci când mor, neuronii trec în
Trăim ca organisme saprofite
în amintiri, tăcutele chermeze...
Cerșim un soare veșnic să ne-așeze
imagini răsfirate prin orbite!
Ce va urma?... Nu știm ce-o să urmeze!
Din gânduri ce răsar pe
IP