Caleandro
Calea Lactee se ciocnește cu Andromeda și nouă ne este frică de atingerile umbrelor noastre. E ca gluma aia... de ce să-mi mai plătesc datoriile dacă soarele va exploda peste câteva miliarde de
De la zero la infinit
Infinitul, acest optsedat care ne aruncă ocheade și își face din lupta noastră un titlu de glorie, escaladează munții care ni s-au ridicat din inimi ca niște prăpăstii în relief. Înfige în
Sonetul necunoscutei
Imaginea-ți se-așterne pe retină Sub semnul nemiloasei întrebări: Au mai rămas în lume încercări Să nu te mai cuprindă sau conțină? În spațiul dintre noi, fără urmări, Împachetezi trecutul în
Sonetul descompunerii în memorie
În carnea mea s-au iscălit cu sânge Dorințele ce au trecut prin mine Agile - răzvrătite, cabotine... Și s-au retras, într-un târziu, nătânge În cimitirul viselor și,-n fine, Rostogolesc din
Retro
Turist, turiști - pierduți în spațiul lui „tu riști”, pe drumul către ieri, am trimis vederi lumii din locul unde au crescut gropile ca florile nimicniciei și a încolțit nefericirea printre
Pietre de moare
Ne-am încordat fiecare centimetru din trup și ne-am întins peste prăpăstiile din ochii celuilalt. Niciun punct nu a rămas descoperit, nu a rămas al nimănui în noaptea pe care o respiram
Inimi contigue
Vreau să ne ascult inimile cum bat în timp ce ne iubim și să ne iubim pe ritmul inimilor noastre. Așa se face dragoste în lumea celor vii! Acolo unde cuvintele tac și milioanele de particule
Am văzut iubirea cu ochii
Am văzut iubirea cu ochii; era atât de mare încât nu-i puteai scăpa. Se mișca haotic și mergea pe șapte cărări, dar tot se apropia de tine cu viteza luminii. Era frumoasă și grațioasă ca o
M-ai ars, Poetica
Te-ai jucat cu mintea mea, ai pasat-o de la un vis la altul, Poetica! Superbă ești ca o epocă de aur a omenirii sau ca un asfințit ce-mi mângâie somnul cu privirile lui de foc. În treacăt
Noaptea nu-ți bate niciodată în inimă
Noaptea nu bate niciodată la ușă. Ea intră la tine în casă și se tolănește pe covor, se așază pe masa din bucătărie și pe biroul unde îți ții laptopul și câte-o foaie de hârtie pe care ai mâzgălit
Piața de nevertebrate
1. Umbrele au ieșit la cumpărături. Era o noapte frumoasă care se întindea peste capetele noastre și ne mângâia pe creștet de atât amar de timp. Pe vechile tarabe ale negustorilor dintre lumi,
Din cușcă
Răbdarea e leul din cușcă, acel leu care nu trădează nicio mișcare de nemulțumire, acel leu care își calculează fiecare mișcare de nemulțumire și... și apoi o traduce într-un răcnet interior în
Antipoemul porcului fericit
Orice bun început este un nou sfârșit: vânătorii moderni au învățat să vâneze eficient acum că protezele de fericire se împart la fiecare colț de stradă. La fel și ei, căutându-și prada,
Societatea este cea mai mare afacere cu dispensabili
În curând poeții vor fi aruncați la nebuni, așa cum în filme capii mafiei îi aruncă pe trădători la rechini sau la porci. Pentru cei mai mulți dintre cei buni nu este loc decât la coadă, iar
Pe marginea sfârșitului lumii
Vă dați seama că dacă o să ne prindă o eventuală extincție planetară certându-ne pe pământuri, pe cine a ocupat primul un anumit spațiu geografic, pe cine ar trebui să beneficieze de servicii de
Eutopia
În țara nimănui nimănui nu-i pasă dacă ești deștept sau prost atâta vreme cât ai două mâini cu care să manipulezi banii și un set de reflexe (ne)condiționate pentru a nu-i scăpa printre
Curajul
Nu avusesem niciodată curaj. Sau cel puțin așa credeam până nu demult. Adică eu încă sper că asta a fost totul - curajul aproape absent ca un organ în dezvoltare. Dar a început să-mi crească
A trăi o dată pe lună
Nimeni nu a aflat ce-i aia fericirea adevărată dacă nu a apucat să trăiască măcar o dată pe lună. E un sentiment înălțător, lunatic chiar, selenar (de ce nu?) să cazi în gol de la înălțimea
Treasure chest
Pieptul tău este un cer înnorat peste care moartea îşi înalţă corbii ca pe zmeie. Firele nu se văd. Firele sunt ascunse şi roşii. Se împletesc după avântul tău nebunesc: din nimic... avem
Cu târnăcoapele de pliscuri
Am fost şi eu copil şi visam în deplina insolenţă de atunci să vând zboruri păsărilor, când ele doar încercau, în acelaşi timp, să planteze căderi în sufletul meu cu târnăcoapele de
c.m.r.
Noi suntem în proporție de șaizeci la sută apă; și apa curge, și noi ne scurgem printre degete. Apa ia calea minimei rezistențe, și noi suntem în proporție de șaizeci la sută apă și
E-o liniște ca-n cer
E-o liniște ca-n cer în fiecare: din lacrimi nevărsate se-ntrupează o moarte adormită, dar și trează - ea-i pretutindeni; noi... care pe care! Din rădăcini tot răul ni-l retează - e-o stare
Marionetele ne vorbesc din înaltul vitrinei
Marionetele ne vorbesc din înaltul vitrinei, ele nu se încurcă niciodată în cuvinte și nici cu mărunțișuri. „Totul este ca atunci când ești tânăr să nu ajungi deja la capătul lumii”, ne spun ele
Înțelepciunea nimicului
Trec anii și mulți dintre noi nu apucă să vadă filmul de groază pe care starea de lucruri îl toarnă în fiecare zi. Ochiul minții, dacă mai există, este inundat de atât de multe culori și
