Ioana Veronica Epure

Cred ca poezia este ametitoare, dar intr-un sens placut. Singura parte care nu se potriveste cu ceea ce am admirat de obicei este referirea la Dumnezeu. Spui despre el ca este `mai viu ca oricand`, il legi de frumos. Am remarcarcat un fel de scara ce il are pe ultima treapta. Si totusi... este el mai viu ca oricand?...

Nu stiu de ce, mie mi-a placut poezia ta pentru ca pare personala, nu pentru calitatile literare. Este genul de text care iti lasa un gust dulce-amarui, pe care dupa ce il citesti zambesti blazat. Interesanta forma de `bilet` pe care `omul tau drag` ti-l lasa inainte de a pleca, sau cel putin eu asa am perceput-o. Si finalul e super de tot.
Ar fi o singura chestie negativa pe care vreau sa o subliniez: titlul. Ti-am remarcat poezia de cand ai postat-o, dar am evitat-o din cauza titlului, din simplul motiv ca e in franceza. Ii da un aer prea pretentios, de fapt excesiv de romantic. Sa nu crezi ca e din cauza cliseelor care inconjoara Franta... :) pur si simplu poezia se leaga de o stare in care ne regasim toti si pe care o traim in romana... Dar e doar o parere, poate are vreo semnificatie aparte pentru tine.
Oricum, mi-a placut, ca de obicei, ce am citit la tine.
Ne mai auzim,
Ioana

Poate sunt eu nebuna, dar nu inteleg de ce te incapatanezi sa pastrezi forma asta clasica. Cred ca poti mult mai mult, desi, sunt de acord, se observa o evolutie. Am remarcat ca oscilezi in poeziile tale, nici tu nu stii exact despre ce vrei sa scrii, nici pe ce ton, dar sa stii ca despre mirese moarte au scris multi... cauta sa vii cu ceva de-al tau, un fel de amprenta proprie care deocamdata mi se pare aproape inobservabila. Te lasi foarte mult purtata de ceea ce simti, si asta e bine, pana la un punct cand trebuie sa intrerupi reveria si sa si gandesti putin ceea ce scrii.
Iarta-ma daca am fost prea transanta, oricum voi reveni, sunt convinsa ca o sa evoluezi in continuare.
Ioana

Fiindca am fost plecata doua saptamani, nu am apucat sa citesc comentariile pana azi. Asa ca imi cer scuze pentru raspunsul intarziat.

Dana

Vecina, mersi de trecere si pentru ca ai incercat o parere, mie imi plac comentariile ca lumea, fie ele bune sau rele. Imi pare bine ca mai treci din cand in cand pe aici si ca citesti `minunatiile` mele. :)) Te mai astept, o sa trec si eu pe la tine curand.

Florin

Ultima poezie pe care am scris-o inaintea acesteia a fost acum doi ani. Cred ca ai vazut, eu scriu mai mult proza. Numai ca uneori simt nevoia sa arunc si ceva mai direct, mai personal, pe hartie... de-asta este si incadrata la personale. Nu stiu cand o sa mai scriu poezie, nu prea curand... dar poate iese mai bine data viitoare.
Mersi mult de trecere.

Costin

Ai dreptate in ceea ce proveste retinerea, vine din faptul ca poezia e taram virgin la mine... si din firea mea introvertita. Iti multumesc si tie de comentariu.

Ne mai auzim,
Ioana

Textul tau are parfum dadaist. Este foarte plin, foarte concentrat si oarecum greu de citit, dar ai facut niste asocieri de idei foarte reusite. Am remarcat ca la inceput pareai mai stapana pe tine, pe parcurs insa te-ai abandonat cumva freneziei si te-ai cam imprastiat.
Ai incercat sa scrii poezie? Sunt convinsa ca te-ai pricepe. :)
Ioana

Titlu sugestiv, atmosfera pe care o creezi e calda, deloc incarcata. Cand citeam poezia ta imi era teama sa soptesc vreun cuvant ca sa nu stric linistea aceea perfecta pe care mi-ai sugerat-o. Bestiala poezie!
Ioana

Asta era si ideea :), de fapt in ultimele doua randuri sta esenta. Imi pare bine ca mi-am atins scopul, pentru asta scriu. Multumesc de citire si de comentariu si pentru ca ai avut rabdare.

Multumesc de comentariu, ma bucur mult ca ti-a placut textul. Ne mai auzim,
Ioana

Aproape ai nimerit-o... :). Intr-adevar, la acel ciclu se refera, numai ca eu de fapt am surprins doar momentul mortii lui Vox, care aproape coincide cu cel al nasterii noii vieti. Graba este constiinta mortii inevitabile, de fapt nerabdarea evadarii de pe drumul cenusiu, care, ai dreptate, este viata. Vox este constiinta, in latina `vox` inseamna `voce`, si da, masina este carcasa fiintei umane.
Fragmentul pe care nu l-ai inteles se leaga mult de motto. Exista o teorie conform careia ar exista un fel de memorie a particulelor elementare, care se transimte din generatie in generatie, fiindca toti suntem facuti din aceeasi materie prima. Practic purtam in noi fragmente minuscule din acel nor stelar care a dat nastere si Soarelui si restului Sistemului Solar.
Textul are multe chestii ciudate, care se leaga si de astronomie, o pasiune de-a mea.
Cred ca mai mult te-am zapacit. Daca asa e, iarta-mi aberatiile, multumesc de citire si de comentariu.
Ioana

Frumos text, dar ar fi cateva aspecte care ar mai trebui lucrate. Ai spus ca ea se imbraca in alb. Apoi apare imbracata in rosu. Sigur, e un maruntis, dar se remarca si strica putin atmosfera. Pe urma imaginea aceea perfecta, pura, de fapt ireala a femeii este prea mult accentuata. Intr-adevar, in ochii barbatului care o iubeste ea asa apare. Doar ca cititorul nu o iubeste, trebuie invatat sa o iubeasca, si naratorul e de persoana a treia, ar trebui sa fie mai obiectiv. Insisti prea mult pe alb, ridici personajul feminin pe un piedestal, dispare astfel senzatia de firesc pe care de altfel ai creat-o cu usurinta.

Oricum, mi-a placut sincer ce am citit si ma bucur ca s-a remarcat in sfarsit si proza valororasa, e mai aproape de mine, asta scriu, asta imi place sa comentez, dar nu prea am ocazia. Sper sa revii cu ceva la fel de bun, eu sigur am sa te citesc in continuare.
Ioana

*ca si cand ti-ai varsa oful

Frumoasa colectia ta de cugetari, desi poate cam concentrata. Mi-a dat impresia de enumerare, ca si ti-ai varsa oful cuiva, unei divinitati ori unui prieten, si in elanul tau nu mai ai timp sa respiri. Cuvintele parca te alearga de la inceput pana la sfarsit , cand termini de citit esti deja obosit :). Ai cateva versuri geniale, cele enumerate mai sus si altele, in special ultimele doua. Oricum, imaginea generala a fost de album ori de instantanee adunate si inghesuite intr-o cutie cu ganduri si impresii. Dar mi-a placut.
Ne mai auzim, Ioana

Diana, multumesc de comentariu, eu scap rar la poezie, si vad ca pe jumate scap bine, pe jumate scap rau... Uneori imi vine sa mai astern si cate un vers pe hartie, sa ma joc cu niste nonsensuri, chestie pe care nu o pot face in proza.
Oricum, buna ideea ta. Ne mai auzim.
Ioana

Poezia mi-a lasat un gust dulce-amarui... Am realizat ca, de-a lungul timpului toti am pierdut ceva, o bucata din calitatea noastra de oameni. Mi-a placut stilul concis, lipsit de inflorituri, dar foarte expresiv.
Ne mai auzim,
Ioana

E o lume nebuna, in care totul se face cu viteza si in care oamenii sunt prea ocupati ca sa se mai uite si la altceva in afara de aspectul fizic. Este simplu sa judeci pe cineva dupa cum arata, si foarte comod. O femeie devine urata sau frumoasa, i se pune eticheta, si gata, putem trece mai departe. Asa ca nu ma mira chestia cu \"femeia snur\". Daca numai asa simte ca se poate face placuta... pana la urma e chiar instinct de autoconservare, e vorba de teama de \"moarte sociala\".
Intr-adevar, e multa nefericire inauntru...

M-am gandit sa iti fac o vizita, nu de alta dar de mult ma gandeam la asta. Imi place cum scrii, desi pari mereu trista. (chiar daca nu esti ;)) Ce mi se pare cel mai tare la ce stilul tau este ca reusesti sa alaturi imagini care aparent nu au nici o legatura si in final iti iese ceva chiar frumos.
Si vezi ca a plouat mult in ultima vreme, ce zici, ne aduci si niste soare?
Ioana

Pentru ca nu sunt nici pe departe o credincioasa, dar imi place poezia, nu pot sa spun decat ca intentia e laudabila... ai vrut sa te rogi frumos, cu figuri de stil. Numai ca finalul e cam in plus, nu vad rostul acelei insiruiri de nume, care oricum, celor asa, ca mine, ce nu pot pretinde ca sunt cunoscatori, nu le spun nimic. Cred ca poezia trebuie sa fie pentru toti, indiferent de care e, iar in rugaciunea ta ar trebui sa se poata regasi oricare cititor.
Ioana

E ciudat cum ai reusit sa laturi atatea imagini care par a nu avea nici o legatura intre ele. A iesit totusi o chestie interesanta, cu o concluzie frumoasa. Ma intreb daca ai gasit cu adevart divinitatea... mie asta mi-a sugerat.
Ioana

Intr-adevar, trista, dar nu stiu cate povesti mai au azi final fericit... Oricum, dragostea este un joc cu miza foarte mare, in care de cele mai multe ori pierdem tot. Dar daca n-ar fi asa nu cred ca am mai cauta-o atat.
Multumesc tuturor de comentariu, si la cat mai multe! :)