Ioana Veronica Epure

Trebuia să trec și să las un semn... mi-a plăcut incredibil de mult textul ăsta pentru e atât de sincer, atât de lipsit de orice element artificial. Ai conturat aici un om, în plinătatea lui. Îmi pare rău că nu am mai mult timp acum, merita un comentariu luuuuung și serios. Sau poate ar trebui să îl iau așa cum e și să nu încerc să îl disec. Așa să fie?

Frumoasă poezie... are parcă un dram de resemnare în ea și ceva din personalizarea obiectelor la Cărtărescu. Mi-au plăcut simplitatea exprimării, lipsa floricelelor de orice fel și mai ales ironia subtilă pe care am simțit-o aici. Mai ales- bestial finalul :)

Dragul de Nichita, dacă ar știi el câtă lume a rămas marcată de versurile lui... toată lumea se miră că este...

Frumoasă oricum poezia, lotușii ăia apar cam des, doar dacă nu sunt vreun simbol care are o semnificație pentru tine, nu prea mi-am dat seama dacă așa e sau nu. Poezia are farmecul ei, pe care categoric nu îl contest, dar ceva scârțâie la ritm. Da, știu, nu are formă clasică. Dar și versul alb trebuie să curgă într-un anumit fel, să aibă un ritm care nu vine din formă, ci tocmai din felul cum se leagă ideile. Aici versurile parcă își cam pun piedică unul altuia.
În rest, numai de bine :)

De acord cu cele spuse deja, dacă nu ar mai fi așa înșirată poezia asta cred că ar rămâne cam de cinci rânduri, ceea ce nu e o problemă, există poezii bune de cinci rânduri, dar nu atât de încărcate. Ai supralicitat figurile de stil și a ieșit o minunată tocăniță de metafore și simboluri. Finalul este destul de intens, dar tocmai dramatismul face poezia ta desuetă. Cel puțin așa văd eu lucrurile...

Dacă tot am ajuns la tine în pagină, voi fi sinceră. Poezia mi se pare destul de patetică, poate și din cauza atâtor puncte de suspensie aruncate peste tot. Ideea cu \"n-o să știm niciodată\" este destul de fumată, dar, trebuie să recunosc, are farmecul ei. Ultima strofă mi-a plăcut totuși, poate și pentru că s-a salvat cu acel \"nici tu... nici eu...\".

Întrebare: cum miroase soarele??

Bună, Violeta.
În primul rând vreau să-ți urez bun venit pe site :)
Mi-a plăcut textul tău, nu e nici proză, nici poezie, de aceea încadrarea la personale i se potrivește, mai ales că se simte că vine de undeva dinăuntru. Nici nu mă voi aventura să îl comentez, tocmai din acest motiv. Ca o sugestie, totuși, încearcă să scrii cu diacritice, textul s-ar citi mult mai ușor.
Deocamdată atât. Numai bine!

Cum îți promisesem un comentariu, iată-mă :D

Cred că ideea e bună la textul tău... sigur, mai trebuie lucrate niște chestii legate de formă... dar cred că are potențial. Totuși, cred că laudele îți sunt inutile, mai important este ce aș avea de criticat la el, mă gândesc că poate asta o să îți folosească.
În primul rând este puțin sufocat de nume proprii urmate de cifre. Sunt prea multe, asta dă impresia de artificial.
Apoi, se simt în continuare influețele lui Frank Herbert, mă refer aici la subiect... dar de asta suferim toți, până la urmă, nu? :P
Împărțirea textului pe fragmentele acelea mici este cam derutantă, nu știu exact dacă s-a schimbat locul acțiunii, sau nu, în general după un spațiu mai mare asta urmează. Mi-ar plăcea dacă m-ai lămuri puțin în legătură cu asta.
Mi-au plăcut oricum imaginile extrem de vii și mai ales cursivitatea povestirii. Totul vine destul de firesc, personaje frumos conturate, deși cu tente romantice.

Cam atât deocamdată... dar promit să revin cu mai multe detalii :). Scuze dacă am aberat... ora e de vină.

Nu ma supăr mah, cum să mă supăr? :))

De fapt, textul ăsta nici nu eram sigură dacă să-l încadrez la poezie sau la proză... până la urmaă cel mai bine cred ca i-ar fi stat la personale :P

Despre vocabular: ideea textului e simplitatea... aici am surpins o trăire, o experiență de-o clipă ca să fiu mai exactă. Am vrut cu orice preț să evit lirismele, în general nu abuzez de ele, aici mai ales chiar nu-și au locul, cel puțin eu așa văd lucrurile.

De fapt, fantasticul chiar lipsește... textul este cât se poate de pragmatic...

Oricum, dacă nu m-am făcut bine înțeleasă, atunci e clar că mai am de lucru, nu? :) Mai ziceam eu cuiva chestie cu șutul în fund care e un pas înainte...

Ca de obicei, îți mulțumesc de trecere și de comentariul sincer și te mai aștept.

Ioana

Nu știu dacă am dreptate sau nu, dar pe undeva s-a schimbat ceva în maniera în care scrii... Întotdeauna te-am văzut ca pe un observator care își impune o obiectivitate aproape dureroasă, ca și cum ai încerca să nu clipești în ciuda faptului că la un moment dat ochii încep să te usture și deja începi să vezi în ceață. Acum îmi pari abandonat complet ideii pe care ai ascuns-o în spatele poeziei acesteia, deși este gândită, ca toate textele tale, nu aruncată pur și simplu dintr-o răsuflare.

Prima strofă îmi pare ciudată ca formă, lipsește un predicat pe undeva... intenție sau neatenție, n-aș putea spune că m-a încântat.

Mi-au plăcut mult a doua și a treia strofă, sunt destul de intense, senzația pe care mi-au dat-o este de sufocare, partea cu unghiile de la picioare parcă strică ritmul (spui \"îmi tai mai întâi genele și îmi secționez atent
pleoapele\"-imaginea este destul de dureroasă, ochii sunt o parte foarte sensibilă a corpului, iar apropierea tăișului de ei dă fiori-dar apoi vii cu \"apoi unghiile de la picioare\"-toată lumea își taie unghiile, dispare tensiunea aia provocată de versul de dinainte).

Ultima strofă sună ca o profeție, interesantă ideea repetițiilor, mi-a amintit de nebunul cu ochi închiși cântat acum ceva timp de Phoenix.

Cam atât, și scuze dacă am cam bătut câmpii, asta îmi e dispoziția momentan :)).

Subscriu la ceea ce s-a zis deja, sunt de acord că povestirea este bine scrisă, dar și că trebuie puțin deparazitată. Cred că putea fi continuată, spectacolul putea fi descris... sau asta se va face în 5? :) Ideea azilului mi se pare în primul rând foarte bună, de aici pot fi scoase o mulțime de povestiri, pot fi conturate o mulțime de personje superbe. M-a dus puțin cu gândul la \"Zbor deasupra unui cuib de cuci\", fără vreo legătură, știu. Mai trec.
Ioana

Hm... ar fi mai multe de zis pe marginea textului tău.
Să o iau de la început.
Titlul este destul de anost, nu prea atrage... aș spune chiar că e puțin patetic, în general dragostea de liceu e un subiect depășit.
Apoi, ai destul de multe greșeli, chiar numele unuia dintre personajele tale principale este scris greșit - \"Daminan\" cred că era Damian.
Atenție și la exprimări de genul: \"se auzea un sunet surd ce nu știam ce este\". Repetițiile de genul ăsta sunt supărătoare.
Cred că ai talent, numai că îl irosești pe povești banale de genul acesteia. De ce nu încerci să îți pui imaginația la încercare? Să ieși din sfera poveștilor adolescentine, sau, dacă nu vrei să faci asta, măcar să schimbi maniera în care le expui. Împachetează-le frumos, cum ar zice cineva de aici de pe site. În plus, încearcă să te ferești de clișee, cum este acea ciocnire dintre personajele tale care a dus la nașterea unei mari iubiri(e o imagine foarte des întâlnită, să recunoaștem) și de descrieri îmbibate de figuri de stil cum este cea de la început. Dau impresia de compunere școlară.
Ai claritate în exprimare, acțiunea este bine structurată, dar mai ai mult de lucru. Sper că nu te-a supărat critica mea, nu vreau să fiu rea, sunt doar sinceră, eu știu sigur că vei evolua.
Ioana

Poezia asta este frumoasă prin simplitatea ei. Îi lipsesc cu desăvârșire floricelele de orice fel, imaginile alambicate menite să lase un eventual cititor cu gura căscată. Parcă a fost scrisă dintr-o răsuflare, și tot așa se și citește, iar ușorul iz melancolic nu strică deloc, ci dimpotrivă, îi sporește farmecul. Mi-a plăcut mult.
Ioana

Mi-a plăcut mult cum a curs poezia ta. Versurile lungi se potrivesc cu discursul și, spre final, crește intensitatea trăirii pe care o transmiți. Ca o sugestie, nu sună tocmai bine \"bularga viselor\". Nu știu de ce, mie nu mi-a plăcut, dar sigur, e doar o părere. Interesantă ideea muzicii dăunătoare oamenilor, ca și cum te-ai transpune într-o realitate în care tu depășești statutul de om.
Cam atât. La recitire,
Ioana

M-a atras mult titlul, recunosc. Kurt... Kurt Cobain? Poate da, poate nu. A fost primul la care m-am gândit, oricum.
Mi-a plăcut poezia ta, mai ales imaginea melcului și decapitarea aceea periodică de care cred că suferim toți. Totuși, a doua strofă cam face toată poezia. În final ai ajuns în același punct în care începusei, textul s-a diluat puțin, iar începutul mi-a părut oarecum banal.
Oricum, succes în continuare, sunt convinsă că în curând vei scrie mult mai bine :)
Ioana

Hm... poate ideea este bună.
Poezia are totuși vreo două versuri care nu mi-au sunat bine: \"sa inghit\" și \"intr-o lume de sens\". Primul este forțat, nu mi se pare că se potrivește în context, nici nu ajută la prozodie, prin urmare e cam în plus. Cel de-al doilea sună ciudat: o lume de sens? Ce înseamnă?

Și ar mai fi o întrebare: de ce poezia ta se numește \"Nirvana\"? Nu m-am prins.

Da, asta e poezia aia... într-un final am găsit-o :))
Hm... ai dreptate în legătură cu \"cațăr\"... deși probabil nu o să-l schimb, pe undeva are un rost, să știi, chiar dacă în poezie pică precum nuca-n perete. Toată chestia asta e prea personală ca să schimb ceva la ea...
SF-ul? Da... a fost și SF-ul marea mea iubire, dar poate e timpul să mai scriu și altceva. Nu poezie, clar... dar hei... one never knows...
Multzam de trecere și de comm, ești mereu binevenită aici, știi :)).

Textul ăsta are ceva istorie... este, să zicem modul meu de a romanța o poveste lipsită complet de romantism și pe care am tras-o după mine ca pe o gumă de mestecat lipită de talpa pantofului și de care nu mai poți să scapi... este scrisă în același mod cu \"Cafeneaua albastră\", cuprinde crâmpeie din poveștile alea pe care ni le imaginăm și care nu devin niciodată realitate... și da, poate are ceva din filmele americane... nu de alta, dar ăia au numai finaluri fericite...
Bineînțeles că mai stau, mie îmi place aici, în ciuda păruielilor cotidiene. Am găsit aici oameni cu care pot vorbi, și asta nu e puțin. Oricum, îmi pasă prea puțin de cine se ceartă cu cine pe aici, important e ce se scrie. Și cred că se scrie și bine, trebuie doar să știi unde să te uiți.
Multzam de trecere, te aștept cu drag oricând :).
Ioana

Nu știu în ce măsură sunt de acord cu tine... nu prea cred în virtute, în general nu iau în seamă decât propriile mele legi, care cred că sunt suficiente pentru a mă ghida. Până la urmă, lumea este așa cum o facem, nu? Așa că nu cred nici în virtute, nici în Dumnezeu, prin urmare nici în păcat. Iar de moarte ne temem pentru că nu știm cu ce se mănâncă. Curajul nu există cu adevărat, el constă într-o indiferență față de consecințele acțiunilor noastre. În eseul meu, el se materializează doar atunci când Leul nu mai are nici o speranță într-un miracol, când nu îi mai pasă de nimic, atunci el realizează, ca și Sisif, absurditatea existenței în absența unui zeu (Sisif este prototipul omului areligios). Știi, presupun, că Meursault este personajul principal din Străinul lui Camus-ei bine, îi împărtășesc convingerile, Camus este unul din scriitorii și filosofii mei preferați. Este doar o perspectivă, probabil nu o împărtășești, dar mulțumesc de trecere, m-a bucurat mult :)).

Hm... nu mă consider o autoritate in domeniu, dar cred că mai ai foarte mult de lucru. Poezia ta este sufocată de clișee (le-aș înșira aici, dar cred că ar trebui să copiez tot textul până la urmă ca să le cuprind pe toate) și cam patetică, poate ar fi trebuit să o încadrezi la \"personale\". În plus, versurile astea stau atârnate cam aiurea: \"Sa vii sa-mi arati... drumul cel mai scurt pana la cer Pentru ca numai tu ma porti pe aripi... printre stele Vreau sa ma mai nasc o data, dar nu om\", cred că trebuia un Enter pe undeva, și poate că ar trebui să folosești diacritice, textul se citește greu fără ele. Prea multe puncte de suspensie, mai taie din ele, înlocuiește-le cu alte semne de punctuație sau nu mai pune nimic (acolo unde e cazul).

Cam atât. Sper că data viitoare o să iasă mai bine. Eu oricum îți urez succes și, te rog, nu lua critica mea în nume de rău.

Promițător începutul... Chiar dacă nu e foarte relevant, cred că diacriticele ar ajuta mult, textul ar părea mai îngrijit. A, și cred că primele litere din cuvintele din titlu trebuie să fie majuscule, în engleză așa se scrie. M-ai făcut foarte curioasă. Tabloul are credibilitate, am vazut decorul și personajele cu multă ușurință. Să vedem ce urmează :)).