uimire că sunt

Foarte multe comparații ca figuri de stil (\"ca un traznet de lumi... \", \"ca o revarsare de nunti...\", \"ca un lotus...\", \" ca un dans...\". Acum, chiar nu știu dacă asta ajută textul sau nu, personal cred că puteai renunța la vreo două dintre ele. Nu mi-a plăcut \"căci\" din versul 2. Cîteva metafore interesante și atent dozate din care amintesc doar ultimul vers. Cred că e o poezie despre care se poate vorbi, sînt curios să văd și alte opinii.

într-adevăr, prea multe figuri de stil sufocă textul;totuși, poemul respiră,și nu are nevoie de resuscitare;mi-a plăcut mult versul 4 \"din care visez atingerea ta/ca un trăznet de lumi împreunându-se\", e puternic ca un pumnal,la fel \"dans de făclii în furtună\";finalul, ok;\"trebuie să lovim iute și tare pe întreaga suprafață a cititorului\";versul \"mă las în genunchi să sorb din gustul țărânei ce-o calci\" cred că merită o atenție specială,aici văd cheia poemului,mă trimite
la romanul lui fromentin ,\"dominique\"(ce coincidență de nume),la imaginea omului \"concentrându-și nebunește atenția
pentru a reține în el ultima imagine a unei fericiri pe cale de a dispare\"\"stând în picioare la pupa vaporului care-l plimbă încet pe o mare aproape moartă el contemplă dâra de spumă fugind\";\"uimire că sunt\" sau \"trecutul acesta pe jumătate mumificat ce e în el asemeni unui limbaj\"jean pierre richard

Metaforă, metaforă, ce ți-aș suci eu puțin sensul numai de aș putea vedea și eu cum țărâna asta aproape levitând peste lotuși poate să nu se ducă pe fundul lacului:
,,ma las in genunchi sa sorb
din gustul taranei ce-o calci
cu pasi innodati
magistral printre lotusi”
Cu gândul de ducă observ măcar sclipirea ultimului vers.

am refacut textul.observatiile tale sunt minunate si am tinut cont de ele.multumesc.

Dragul de Nichita, dacă ar știi el câtă lume a rămas marcată de versurile lui... toată lumea se miră că este...

Frumoasă oricum poezia, lotușii ăia apar cam des, doar dacă nu sunt vreun simbol care are o semnificație pentru tine, nu prea mi-am dat seama dacă așa e sau nu. Poezia are farmecul ei, pe care categoric nu îl contest, dar ceva scârțâie la ritm. Da, știu, nu are formă clasică. Dar și versul alb trebuie să curgă într-un anumit fel, să aibă un ritm care nu vine din formă, ci tocmai din felul cum se leagă ideile. Aici versurile parcă își cam pun piedică unul altuia.
În rest, numai de bine :)

ma simt coplesit de taina ce se ascunde in voi.in noi toti.multumirea mea este cand reusim sa facem cuvantul diapazon sufletelor ce ard de zbor.