Ioana Petcu

toate diacriticele sunt obligatorii in texte si trebuie sa-ti completezi numele. intreg si real (nume si prenume).

cu plusurile si minusurile sale, textul a reusit sa-mi transmita starea constringerii pe care cred ca miza. in general, ce-am mai citit la alia se desprinde dintr-o sfera a instrainarii (alienarii), ceea ce mai trebuie lucrat e finisarea imaginilor: \'Bach se juca între coaste\' sau \'mia de ape\'. eu totusi am incredere pe drumul asta pe care si-l (ni-l) deschide alia.

mie proza ta, pe care in continuare o voi numi poetica, imi da o stare de relaxare placuta. e tacuta, pastelata, aceasta scriere si parca astept sa se inchege bine si intr-o actiune minima, dincolo de descriptiv.
lumina la constanta,

felix, acusi n-o sa ma mai incap de fumuri, daca ma lauzi, si nu de alta, dar m-am lasat de fumat de un an si ceva :)

daniel ti-au reusit citeva imagini tare bine aici: \"lumina soarelui îmi îngroapă ochii ca pe niște oameni/ trecuți prin viață\" sau \"la autopsie se stabilește cauza morții/ neștire acută/ și repetate căderi în absurd\"

prima strofa mi se pare cam \'prea cautata\' - cerul zimbeste, e luat parca dintr-o poezie pt. copii, si nu se lipeste cu restul poemului care-i chiar ok. \'nu mai vreau sa zbor\' - iar e o stare prea cunoscuta si prea formulata standard, poate era bine sa o mai cauti acolo.

oricum, per ansamblu imi pare o idee buna, care se contureaza bine in imagini si asta-i important, pentru ca adesea se poate dilua (nu-i cazul aici).

cred ca oricum, chiar daca e intr-un context, scrierea de fata sta foarte bine si solitara - capata sens. departindu-se mult de concret, textul incearca o stare, poate chiar o arta poetica. e vorba, asa cum vad eu, de transformare:
\"Privesc obiectele și culorile estompându-se (...) Lumina părăsește culorile noapte de noapte. (...) Aprind lumina, culorile nu se aprind\" - e o trecere sensibila, o devenire a luminii si a fosremei, cele doua concepte care fac vizibila lumea ce ne inconjoara.
imaginea din final mi-a parut foarte sugestiva si in plus accentuata de \"Nu am spus nimic\" - e ca o negare continua.

asa cum se simte din textul acesta, toata cartea trebuie sa fie incintatoare

merge ideea de \'inchidere\': moartea, colrul de dupa usa, nimicul, \'a fi destul\'. ceremonia asta funebra e mult mai la suprafata schitata, dar mult mai puternic simtita la nivel de lector.
ce nu-mi place: cada cu spuma, nu-mi pare ca se lipsete in context, sau daca se lipeste (efemeritatea etc) e putin din alta sfera de semnificatie, sau de utilizare, cum vrei sa-i spui.

ti-am mai citit si alte texte, cred ca esti pe o poetica buna, experimenteaza(-te).

fain text: venind din ideea centrala (calatoria fara popasuri, ca o viata alunecind neincetat spre moarte) si din prozodie, scrierea respira si curge lin. o simt spusa intr-o tonalitate lenta, descendenta, si e minunat daca ai reusit ca ideea sa armonizeze cu exprimarea textului.

in plus, te joci frumos cu notiunea \'timp\' (filmele b/w, anii \'60 sunt elementele care trimit la un trecut ce-ti apartine, iar finalul \"Buharin va dormi/ să nu-l trezim\" deschide axa duratei foarte mult).

nu stiu de ce, dar de fiecare daca cind citesc un text despre spitalul de nebuni, imi amintesc de \'zbor deasupra unui cuib de cuci\'. pur si simplu, banuiesc ca-i o problema inconstienta, in ceea ce ma priveste. dar textul asta, fiind asa frumos construit (m-a facut sa vin de doua ori asupra lui) vorbeste despre o libertate interioara, tainuta, dar care se simte. sau cel putin o simte lectorul, din infleziunile \"eului\" graitor aici. cind spun asta, imi pare ca ideea enuntata e relevata de sintagme cum ar fi: \"mă întreba cum vreau să înnebunesc\" (detasarea de realitate), \"ne strecuram în sala de mese unde știam că bucătăreasa asculta mereu același vals\" (\'stiam\' la timpul trecut, presupune o constientizare a prezentului), \"dansam peste vechile noastre cămăși de forță\" (libertatea exprimata, dar starea de incarcerare e inca prezenta).

si mai e un joc frumos aici - cel temporal: textul incepe ca si cum ceva era inainte, apoi o elipsa se produce: \"până în zori eram foarte bătrâni. paturile erau făcute. pacienții noi strigau încă.\" - indeterminarea duratei e evidenta.

pentru simplitatea si limpezimea textului, pentru cele doua coordonate pe care le-am dibuit usor redate, dar foarte profunde textual, acord o steluta. si parafrazind autoarea \"acesta este poemul meu pe vreo doua saptamini, cred\"
din camasa mea de forta obisnuita,

andreea, daca am stirnit curiozitatea, insemna ca mi-am indeplinit una din functiile \"criticaresti\" - poti sa te uiti pe site-ul polirom, vei gasi acolo destule titluri (cred ca vreo 10)... si sa stii ca se citesc usor cartile lui A. N., in plus \"te prind\".

annie, apropo de afirmatia cu apocalipsa, sincer o gasesc cam deplasata, in fond orice distopie poate vorbi despre asta, dar si exagerarea e o arma retorica in arsenalul unui critic.

ioana, m-am obisnuit asa mult cu prezenta si cuvintele tale in pagina mea. orice carte de A. N. e recomandabila, pe mine asta m-a cucerit pentru ca e putin \"teatrala\" :) (pune in evidenta relatia spectacol-public).

multumesc de treceri.

textele nu se scriu cu majuscule. nici titlurile. corecteaza te rog.
completeaza numele (nume si prenume) intreg si real.

multumesc!

am inteles cum sta treaba cu eseul si-l voi citi in continuare, dar te rog nu mai raspunde separat in comentarii. raspunde intr-unul singur la toti cei care iti discuta textele. :)

titlul nu se scrie cu majuscule. corecteaza te rog.

deosebite prezente la Tirgul International de Carte de la Ierusalim. Frumoase evenimente se intimpla acolo...

andrei, textul e bunut cu citeva conditii:
\"speranța moare ultima\" - care e un vers prea explicit si o expresie prea uzata sa mai ramina in poezie / in poezia aceasta :)
\" n-am crezut în tine\" - mi se pare fortat si nu-mi spune prea mult despre sentimentul \'n-am crezut in tine\'

dar (si nu stiu de ce am inceput cu negativul, cind textul asta are si niste plusuri tare bune):
\"amintirele se strecoară/în interiorul meu/și caut o eliberare/din plasa/care-mi oprește răsuflarea\" - o apropiere a eului de esenta sa (interiorul patruns de ginduri, de trecut), desfacindu-se in acelasi timp intr-un fond care opreste respiratia.
cred ca te poti juca mai mult cu imaginile pe o astfel de tema.

cred ca e o tema pretentioasa, razvan. o tema pe care daca vrei sa o tratezi serios ar trebui sa vii si cu exemple (din carti, filme, statistici, studii sociale etc). e bine ca ai abordat si iubirea mistica aici, vad, (\"Iubirea este transfigurată în credința integrală în celălalt și în Dumnezeu, ca două respirații fierbinți și neprihănite din îngemănarea cărora se naște chipul lui Dumnezeu.În acest caz, iubirea este văzută și ca o întregire prin celălalt, ca o nouă viață, mai intensă, purificată de nemernicii, trăită în spațiul fără ură și interese meschine, alături de Dumnezeu.\") dar fragmentelul asta merita dezvoltat mult mai bine.

o mica observatie tehnica: paragrafele nu contin niciodata doar o fraza (vezi ca in primele rinduri asa s-a intimplat la tine).

eu as recomanda spre citire Histoire de la sexualité - a lui Michel Foucault (Gallimard, dar e tradusa in vreo 2 editii si in romana).

succes si mai trec sa vad cum evolueaza eseul tau.

titlul nu se scrie cu majuscule. te rog sa corectezi. multumesc!

fara punct final, doar cuvintul \"punct\", cum ai facut tu, si chiar si la \":\" din \"va suna cam așa:\"


si ce ma frapeaza e ca incerci abordarea unei substante vaste/profunde, printr-o forma foarte simpla. despuiat de orice figura de stil, textul respira usor si e aproape axiomatic.

multumesc Ioan-Mircea, ma bucur sa aflu un cititor al paginii mele in tine.

olga, nici ca se putea surpriza mai frumoasa de dimineata...
(in sfirsit, o coperta reusita!)

coincidenta: chiar ieri am citit o pastila-recenzie pozitiva la \'prozarium\' intr-o revista de cultura.

bucurii,