ioana negoescu

iar eu mă bucur ca măcar un cititor să iasă satisfăcut din experimentul ăsta...:)

Florin, după cum vezi, textul este mai mult un experiment. nu mă simt prea confortabil în el. simt și eu că suportă mușcături și tăieturi. nu știu... mă mai gândesc. dacă-mi oferi o variantă îți promit că o înghit :)
mulțumesc!

Emil, a îmbătrâni lângă cineva nu e o nenorocire. unii susțin că așa arată fericirea. o fi :) îți mulțumesc că ai trecut pe aici.

D-le. Caragea, vă dau perfectă dreptate în ceea ce spuneți până la ultimul paragraf al intervenției dumneavoastră, unde nu mai pot fi de acord cu afirmația peiorativă la adresa cititorilor acestui text, oricât de facil ar fi el, cititori printre care văd că vă numărați totuși. voi da curs sfaturilor și voi înlătura în vreun fel repetarea supărătoare menționată. vă mulțumesc.

Pablito, eu cred că orice simți tu că e poezie este cu adevărat poezie. în rest totul e foarte relativ și interpretabil. îți las aici un scurt poem:
plouă. plouă. plouă.
atât.

vă mulțumesc mult pentru că ați avut răbdarea să citiți și să lăsați semn. după comentariile voastre mi-am dat seama că am reușit să dau poemului un sens multiplu, așa cum am dorit.

Ioan, am încercat, pentru o clipă, dar ceea ce am înțeles prea bine m-a sfâșiat.

Ludmila, ai intuit bine plurisimbolismul acestui text, pe care l-am vrut foarte simplu, dar axat pe mai multe sensuri. nu știu cât am reușit. mulțumesc mult pentru aprecieri.

Ela, ca de obicei mă „citești”. a vedea înseamnă a înțelege. aici, sensul este cel al revelării unui adevăr prea înalt, de nesuportat pentru muritori. îți mulțumesc...

Andu, mă bucură mult prezența ta. este static, poate pentru că nu evoluează în nici un sens. ideile nu-s prea multe și se cam rezumă la două:
1.există oameni și muieri
2.nu-i cu putință omului să-L vadă pe Dumnezeu după ființă; dacă L-ar vedea poate că ar înnebuni.
în rest e vorba despre iubire, ceea ce nu se poate auto-justifica, desigur.
mulțumesc și te mai aștept cu drag.

A.C. am căutat poemul în pagina ta. aștept să-l repostezi. ne citim.

Aurora, îți mulțumesc din suflet pentru minunatul poem de dragoste pe care l-ai lăsat aici...

Nicoleta, așa sunt eu, nu pot să uit că suntem cât suntem...:)

Lucia, există în noi veșnicia, în aceeași măsură în care suntem efemeri, ai dreptate. finalul nu este trist, ci este tocmai punctul în care iubirea devine revelație. cel puțin așa îmi doream să se înțeleagă.

chiar m-am cam alintat aici...te mai astept.

Dan, uneori simt că sunt un lucru tare mărunt în această lume plină de lucruri și fiare. totuși îmi asum o utilitate, accept ideea unui sens ...mulțumesc de trecere și comentariu.

Ela, pe viitor voi încerca să evit structurile supărătoare. despre banalitatea de a fi vorbim noi aici pe atâtea voci, cred :)
te mai aștept cu drag,
ioana.

Florin, îți mulțumesc pentru certificatul de înger... te mai aștept.
ioana.

p.s. care zero barat???

îmi place mult de tot poemul. adică, d.p.d.v. al exprimării m-ai lasat mută. ai surprins foarte bine momentul :)

am recitat cam jumătate din poem...acum trebuie să iau un AINS. neapărat. m-am cam inflamat :)

Florin, eu încerc să scot poemul din contextul curentelor mai noi sau mai vechi, pentru a vedea mai bine ce rezistă și ce nu. e un text bun. nu cel mai bun al tău, cred că ai simțit și tu. poate că e prea descriptiv și foarte puțin incisiv, foarte puțin dinamic din această cauză. transmite mai mult imagini decât senzații. imaginile sunt reușite, chiar foarte reușite, cum ar fi, de exemplu, ultimul vers care vine chiar foarte bine acolo împlinind imaginea . e un tablou senzorial, dacă se poate spune așa, în care expui puțin cam mult receptorii.
deci, mi-a plăcut, dar nu mai mult decât celelalte poeme ale tale.
ioana.

Mă bucur mult că se împlinește ceea ce era de împlinit și-mi doresc din tot sufletul să fiu acolo. sper să reușesc să mă țin de promisiunea de a veni la întâlnirea în alb :)
felicitări, Ela!
cu drag,
ioana.

Nicoleta, este într-adevăr o pace, o împăcare...mulțumesc.

Silvia, e o surpriză foarte plăcută aprecierea ta. mulțumesc mult.

Olga, trebuie să recunosc că am stat cu sufletul la gură așteptând reacția ta. încerc să schimb ceva...atât cât se poate. știi tu despre ce vorbesc, cred. te mai aștept.

Ionuț, ca de obicei trecerea ta mă bucură. mult. mulțumesc și te mai aștept cu drag.

Ela, te recunosc și eu în acest comentariu care descifrează chiar și indescifrabilul lăsând însă misterul pe loc...:) îți mulțumesc mult.
ioana.

p.s. Mirela e o fată frumoasă care acum merge, vorbește și râde poate chiar prea mult uneori. nu toată lumea înțelege ce spune, nu toată lumea înțelege ce simte. nici eu nu o înțeleg, dar sper că va iubi din nou și că mersul ei puțin mai nesigur va fi îndrăgit de cineva foarte special pentru ea. Mi-re-la îmi pare acum un cântec al supraviețuirii.

Andu, ca și majoritatea bărbaților cu ochii negri, ai dreptate, dar acesta e chiar elementul care încadrează textul la personale.

Ionuț, am ochi albaștri și nu mai am cuvinte ca să-ți mulțumesc...
tot cu drag,
ioana.

p.s. uneori chiar îmi doresc o orbire.

Emil, ai bănuit bine e liniștea dinaintea orbirii. e o încordare aici...

Vlad, ai lipsit cam mult, chiar așa. deși,nici eu nu sunt foarte prezentă :) legat de cuvinte, ți-am spus cum e treaba, uneori sunt prea multe în plus. mă bucur mult că ai trecut pe la mine. te mai aștept să jucăm fazan :)nț...:)

Silvia, eu zic invers pentru că am vrut să fiu mai cu moț și pentru că m-am gândit ce aștept...versurile lungi se pot tăia. cumva. mulțumesc.

Adrian, îmi pare nespus de bine că ai sesizat ce amploare a luat literatura canibalistică, așa cum spui tu. eu îi spuneam viscerală. textul de față s-a vrut inițial o ironie, ca reacție imediată după ce am citit un poem al unei tinere poete, pe care de altfel o admir foarte mult, dar în toate poemele ei se petrec eviscerări mai mult sau mai puțin metaforice, majoritatea destul de reușite, dar prea abundente. deci, sunt de acord cu tine.

sunt frumoase percepțiile tale. finalul e chiar superb, pentru sugerează contopirea aceea miraculoasă...

uneori lumea mă invadează, totul devine prea mult și se instalează inhibiția. eu încerc să-mi salvez existența păstrându-i un sens...mulțumesc pentru citire și comentariu.

Cosmin, nu știu cine mai stă să ne asculte, dar e bine că deocamdată ne ascultăm unul pe celălalt în acest spațiu. mulțumesc.

Ionuț, nu cred că a fost în intenția mea să șochez cititorul. nu fac decât să mă raportez la realitatea imediată. mă bucur că ți-a plăcut ideea cu rozătoarele. xanaxului nu îi fac reclamă, îmi e doar foarte la îndemână. mulțumesc de citire și semn.