visceral

cred ca ai deja un alt simt care nu are nevoie de organe:) exagerarea de rigoare.Dincolo de atmosfera viscerala se intrezareste ceva real trait cu intensitate si durere dar si cu speranta lui a fi altfel sub cerul liber, dorinta imensa de eliberarea din carnal.Uterul in sens psihanalitic e atat lacasul mortii cat si al vietii-intre a fi si a nu fi

uneori lumea mă invadează, totul devine prea mult și se instalează inhibiția. eu încerc să-mi salvez existența păstrându-i un sens...mulțumesc pentru citire și comentariu.

incitant spus: \"nu-mi mai ajung organele [...] pentru a consuma lumea aceasta\".

totusi, pledez pentru consacrata expresie \"a fi si a nu fi\" (tu zici invers).

ma deranjeaza randurile cu mult mai lungi decat majoritatea lor.

Observ de mult cum poezia agoniei (ca alta nu citesc) tinde spre anatomie imaginistica. Daca nu scoti viscerele pe masa cititorului-macelar nu merge. Am vazut cum copiii pun instinctiv mina la ochi la vederea unor scene care contin singe sau schingiuire. Eu zic ca e destul cu literatura canibalistica. M-am saturat de utere scormonite, de ficati mov-depresivi si rotule sfarimate. Ma duc sa caut flori simple pe maidanul din spatele casei.

Silvia, eu zic invers pentru că am vrut să fiu mai cu moț și pentru că m-am gândit ce aștept...versurile lungi se pot tăia. cumva. mulțumesc.

Adrian, îmi pare nespus de bine că ai sesizat ce amploare a luat literatura canibalistică, așa cum spui tu. eu îi spuneam viscerală. textul de față s-a vrut inițial o ironie, ca reacție imediată după ce am citit un poem al unei tinere poete, pe care de altfel o admir foarte mult, dar în toate poemele ei se petrec eviscerări mai mult sau mai puțin metaforice, majoritatea destul de reușite, dar prea abundente. deci, sunt de acord cu tine.