Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnaljournal

timpul nostru comun

jurnal de lighioană

1 min lectură·
Mediu
în după amiaza aceasta aș fi vrut mult să-mi amintesc niște versuri de borges. să stau încolăcită în tine ca o șerpoaică. să mă las în tăcerea ta care mă închide definitiv. ca marmura. aș fi vrut să rămân la mare. tu să fii arămiu. ca atunci. și să înoți dincolo de geamanduri. eu să mă îngrijorez puțin la început. apoi să-mi dau seama că ești nemuritor și să trăiesc cu această certitudine toată ziua. aș fi avut grijă ca ziua să nu se termine niciodată. noaptea vin lupii suri și se hrănesc cu timpul nostru.
044.560
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
96
Citire
1 min
Actualizat

Cum sa citezi

ioana negoescu. “timpul nostru comun.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioana-negoescu/jurnal/1799075/timpul-nostru-comun

Comentarii (4)

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.

@marius-surleacMSMarius Surleac✓
Mi-a plăcut relatarea de jurnal, fluența și manifestarea înțepenită pe toată forma textului.

\"noaptea vin lupii suri și se hrănesc cu timpul nostru\" - excelent pasaj

cu prietenie,
Marius
0
@zaharia-ramonaZRZaharia Ramona✓
Mult soare în pagina asta din jurnal, aproape că s-ar putea adăuga și \"liniște\" dacă \"aș fi vrut\" nu devenea proeminent prin dublare.
0
@ioana-negoescuINioana negoescu✓
Marius, textul este cu adevarat un jurnal pe care il tin de foarte mult timp. iti multumesc.

Ramona, este mult soare...multumesc.
0
@anni-lorei-mainkaAMAnni- Lorei Mainka✓
el are curaj iar tu memorie
frumos
ma intorc cu drag la rindurile printre carema regasesc
0