Mediu
Între noi depărtarea devine tot mai ironică.
Orizontul face tumbe spre amiază când soarele mă mușcă de obraz
Mi se retează chiar și clipele astea. Nu mai am nimic. Nu mai am nici măcar singurătate
Inventez un zeu, o pasăre și un copac.
Toate acestea se adună sub numele tău redefinind depărtarea
Nu mă rog. Nu fug. Nu respir.
Cânt cu vocea scăzută ca o fântână secată
Cânt și-ți dau să bei mâlul cuvintelor mele.
Dimineața suntem verzi, dar ne frângem ușor.
Tu ai vocea mai groasă atunci. Până pleacă nălucile hai să îți fac o cafea.
Nu ghicim niciodată viitorul în ceașca ta.
034184
0
Deosebita imaginea orizontului care face tumbe cind soarele te musca de obraz.
O mica sugestie; in loc de \"sub numele tau\" as fi spus \"in numele tau\".
\"Nu ma rog. Nu fug. Nu respir\"- un vers simplu, o negare ce iti opreste tot aerul.
\"Dimineata sintem verzi, dar ne fringem usor. Tu ai vocea mai groasa atunci.\"- o trezire la o viata care se poate sfirsi intr-o fringere. Pina atunci, inca o dimineata si inca o cafea si inca o trezire.
Dar nu prea sint sigur ca tu chiar ai vrea sa ghicesti viitorul in ceasca lui. Poate vei afla ceea ce stii deja, si anume ca numele lui redefineste departarea.
Un poem al absentei, un cint de fintina secata de atita reinventare a singuratatii.
Drag,
Emil