Mediu
am copt castane. ți-am spus că învăț să dansez pentru orice eventualitate. poate că înainte de moarte dumnezeu se așteaptă să-i dansăm puțin. poate că dumnezeu ne-a făcut pe toți balerini. altfel nu s-ar explica atâta grație
în cădere
există ceva ce ne împiedică să mutilăm sfârșitul. uite
tu îmi cânți dintr-o altă lume. îmi spui pe nume. singurul pe care-l mai am. ridici puțin cerul cât să văd
depărtarea. îmi spui că toți suntem vinovați. mă ții de mână de inimă de suflet de ceva nu mă lași
ca și cum toamna asta ar fi sala de nașteri a morții. doare puțin.
începutul și sfârșitul doare. cine spune că nu.
mă las cu receptorii zdrobiți. nu mai e nimic de făcut. îmi las trupul așa
neimaginat.
spate în spate cu tine. îți simt vertebra fierbinte. rămân. ascult cântecul pe care mi-l șoptești direct în suflet.
trec pe lângă oameni. dansez. insesizabil. un pas foarte puțin săltat. foarte puțin apăsat. tu ești acolo amânând gerul. miroase a castane coapte. fugim până la capătul străzii. ne ascundem în spatele autobusului cu navetiști. nimeni nu ne bagă în seamă. oricine ar vedea dintr-o singură privire că nu mai avem mult.
063.619
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- ioana negoescu
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 198
- Citire
- 1 min
- Actualizat
Cum sa citezi
ioana negoescu. “pentru orice eventualitate.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioana-negoescu/jurnal/1749590/pentru-orice-eventualitateComentarii (6)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Adriana, ai observat și tu că există atâta grație în cădere...mulțumesc.
0
ioana, nu e bine pentru noi să ne zgîndărim, să ne grăbim finalul, sfîrșitul...
căderea e o îndeletnicire de bază a ființei noastre trecătoare.
căderea e o îndeletnicire de bază a ființei noastre trecătoare.
0
ai dreptate, căderea e îndeletnicirea de bază. să nu-l zgândărim zici? o să-l las în pace...:) mai treci pe la mine.
0
merituoasă idee, ar trebui dezvoltată
0
Silviu, citind comentariul tău mă gândeam că așa suntem făcuți. să vrem mai mult. dar e cât e. suntem cât suntem. mulțumesc de apreciere.
0

intre du-te si vino o scena
ca sa-i putem explica atata gratie