Mediu
a mai crescut un zid. de data asta mă gândesc să-l las acolo. doctorii nu pot să-l vadă. eu nu le spun. nu le spun și mă bucur că ei nici nu bănuiesc că acolo este un zid în care bărbatul meu plânge.
la vizită nu a venit nimeni. mi-am pus rochia albă. am așteptat toată ziua ca o mireasă cu un buchet roșu în loc inimă. oamenii se împiedicau de mine și de singurătatea mea. oamenilor le părea rău. dar în mine se desfășura o întreagă ceremonie de nuntă.
bărbatului meu i s-a smuls sufletul. nu spun nimănui. nu spun. bărbatul meu e orb și mut. nu spun. îi cânt încet pe dinăuntru. doctorii cred că sunt oarbă. cred că am trupul de piatră. trec foarte repede pe lângă mine. ei au acasă soții și copii. ei au cine să le plângă și să le râdă au cine să le smulgă un surâs în loc de suflet.
053.945
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- ioana negoescu
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 158
- Citire
- 1 min
- Actualizat
Cum sa citezi
ioana negoescu. “după amiază în rochie de mireasă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioana-negoescu/jurnal/1737421/dupa-amiaza-in-rochie-de-mireasaComentarii (5)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Cred sincer ca pasajul de mijloc sau strofa a doua sau cum vrei sa-i spui e cel mai bun poem. Mi l-am imaginat scris separat de restul si e o nunta ca in povesti. Triste sau sau vesele.
0
\"a mai crescut un zid (...)doctorii nu pot să-l vadă\"
\"oamenii se împiedicau de mine și de singurătatea mea\"
\"ei au acasă soții și copii. ei au cine să le plângă și să le râdă\"
Dincolo de zid începe lumea cu forfota ei haotică. Între zidurile inimii o așteptare în roche albă, de mireasă.
Nimeni nu trece dincolo de pragul tăcerilor ... nu bănuiesc, nu au timp, nu au interes.
Suntem singuri atât în micile dureri cât și în marile dureri.
\"oamenii se împiedicau de mine și de singurătatea mea\"
\"ei au acasă soții și copii. ei au cine să le plângă și să le râdă\"
Dincolo de zid începe lumea cu forfota ei haotică. Între zidurile inimii o așteptare în roche albă, de mireasă.
Nimeni nu trece dincolo de pragul tăcerilor ... nu bănuiesc, nu au timp, nu au interes.
Suntem singuri atât în micile dureri cât și în marile dureri.
0
Emil, tot ce spui tu e sfânt pentru mine...:) mulțumesc.
Ramona, vorbim despre singurătate, vorbim fără să ne mai auzim. zidul crește în noi. noi creștem ziduri unii în alții...cam așa. mulțumesc de trecere.
Ramona, vorbim despre singurătate, vorbim fără să ne mai auzim. zidul crește în noi. noi creștem ziduri unii în alții...cam așa. mulțumesc de trecere.
0
Ioana, cateodata am impresia ca traim intr-o lume de autisti in care fiecare ar dori sa isi smulga durerea si sa o spuna lumii insa trupul este intr-un mod involuntar... static si neputincios. Asa ca te citesc pe tine si inteleg o lume-ntreaga. Te imbratisez incercand sa nu patez rochia alba
Cristina
Cristina
0
Cristina, bine ai venit în ospiciul meu interior...:)
0
