nimic mai simplu

era doar o lecție despre tensiunea superficială,/
crapă și lacrimile la un moment dat intr-o piatra, pe care o vom numi filosofala, impaturind clipele fizica cuantica, se cere mai mult decat invatata. Eu nu sunt eu cine sunt eu, deci exist.


nimic mai simplu.
poate că așa îmi pot explica și restul zilelor.

M-a făcut să înghit în sec poezia ta.M-a dus cu gîndul la \"plisarea\" timpului în dungi egale și monotone,poate,-dungi oricum foarte departe de ființa interioară și dictate mai mult de cîteva teorii servite-la posibilitatea de a exista doar prin ceilalți.Tensionat, concis, fără terapii-șoc, nimic mai simplu.

Carmen, nu pot să nu mă mir. nu pot să nu mă minunez. lumea întreagă mă uimește cu legile ei sub care ghicesc un mecanism perfect...

Mihaela, mă bucur că ai surprins ritmul așteptării, monotonia, dar era undeva și o plasare în timp. doar pentru mine de înțeles și de adus aminte. de aceea e jurnal :)

vă mai aștept,
ioana.

Aceste cuvinte îmi par scrise cu literă stacojie:
\"era doar o lecție...
am înțeles...
nimic...
impresia că exist...
poate ...
restul zilelor\".
Subtitlul: Odă zădărniciei și zâmbești...și zâmbesc.În zâmbetul ăsta îți stă puterea.
Toate cele bune.

\'Teoria bing-bang-ului sau durerea unui suflet în singurătate… Zilele ce au urmat, ca un spor de suferința…\'
parca ne semanam un pic la scris...
cu drag, petru