Ora

\"nu știu cum de tu mai poți să-ți faci siesta în după amiezile acestea când știi sigur că vine moartea în fiecare clipă. cum poți să treci strada, să iei tramvaiul doi. cum poți să spui salut. cum poți să faci copii femeilor fără chip.\"

Acum înțelegi de ce iubesc eu clepsidrele și uneori poate nici pe ele. Recunosc stilul tău mereu și ce mă încântă este că nu se diluează, nu are fluctuații mari. este mereu echilibru.

Frumos.

Dora

ma intristez cand vad la tine \"supradoze\" de culori macabre, iar daca anume acesta este timbrul vocii tale interioare atunci raman cu speranta ca lucrurile vor sa fie mai promitatoare pe viitor.
desi personala asta sau pre_textul acesta l-ai numit jurnal
textul dat cu inversunare trezeste emotie, denota o experienta aparte, si nu in ultimul rand poate fi privit, inevitabil ca o creatie poetica. ce prostii zic, evident este o poezie :D

\"cum poți să treci strada, să iei tramvaiul doi.cum poți să spui salut\"- ce vers recreativ frumos, ce moment genial :)

comentariul stralucit il las pe alta data, caci am venit sa las acest mic semn, uneori foarte.
all the beautiful things, to you.

Dora (Ela), mă bucur că vorbești despre un stil pe care îl recunoști la mine. îmi caut încă o cale. cât despre echilibru...poate despre un balans. mulțumesc.

Pablo, ai reușit să-mi faci o surpriză cu acest comentariu :) nu te întrista...nu e overdose.