halucinații

Stau în picioare la marginea visului tău. Nu. Stau cu tălpile încinse pe circumvoluțiunile tale cerebrale . Tu nu visezi așa cum credeam . E realitatea. Din ea pătrund într-o lume de carton presat unde concretul îmi rupe carnea cu ușurință ca pe o pânză putrezită. Îmi torn pe esofagul sticlos o licoare despre care nu știu nimic. Mă angoasează. S-ar putea să fie totuși otrava din ultimul tău coșmar. Acum o sorbim pe nerăsuflate și e straniu cum ea nu are nici un gust. Mă străduiesc să simt ceva. Deodată ca un orgasm se rupe în noi o aromă sfâșietoare. De parcă moartea ni s-ar fi dizolvat chiar în papile . E un sfârșit definit ca o tăietură cu lama. Din buzele tale se deschid ochii celorlalte femei pe care le-ai înghițit dintr-un fel de milă. Dacă nu ar fi jalnică această nostalgie a mea s-ar compara cu o veritabilă melancolie. Eu așteptând. Tu ingurgitând nopțile. De fiecare dată halucinațiile se schimbă. Realitatea se schimbă. Doar eu rămân încremenită pe această scară cumplită ce mă înghite în suișuri și coborâșuri.