ioana matei

in textul tau ideea trecerii (de unde?...inspre ce?...)...a efemerului si infrangerilor ...si cine le cuprinde pe toate? in orice caz, nu lumina care aici pare sa fie vanduta sau cumparata ca o prostituata...intr-un univers inchis de deznadejde...un poem reusit, al carui strigat parca raneste sunetul intr-o frunte bolnava de moarte...\"nu am mărunt omule\"!

buna dimineața, Maria!...mă bucur mult să mă oglindesc în triunghiul din TINE...e aici un text foarte frumos și plin de Esență...cred că marea TA intalnire cu Realitatea e doar Fictiune atunci cand lipseste Credinta...\"normal că trebuia să vin cu o completare\"...

da, si eu ma gandeam ca textul are un mesaj foarte precis...ca o foarte cruda ironie...sau poate, mai degraba...autoiroinie?...hapciu din mijlocul manifestarii!...paradoxal, ranile *inconstientului*, mereu la suprafata...felicitari, George Pasa, pentru o scriitura desteapta!

mama ta e moarta??? eram curioasa...de ce? se pare ca aici \"dimineața l-a trezit pe țăran\"...sau nu?...

prin acel \"insatiable\", nu-i asa?...ca multa dreptate ai!...but, don\'t forget, please! toate GANDURILE RELE te (doar?) ucid...imi place rafinamentul tau...adulmecat ca pe o proprie rastignire...adica in alt fel...

text cam neortodox!...dar incurcate sunt caile lui, nu-i asa?...

si stiu ca nici cel al poetului (chiar daca in alt fel!)...dar...ploua cu lacrimi de luna (vai, ce cliseu ingrozitor!)...cu toate ca...nici de fantoma cu toamna nu mi-e rusine...(eeei, am facut si eu o mica inversiune, ce poate fi atat de grav in asta?)...am citit si text si comentarii...de fiecare data fac asta...nu pentru a evita afirmatii de genul interesant!...ci pentru a redescoperi maini pe portativ (fac aici o marturisire foarte sincera, daca mai era nevoie :simbolul mainii este pentru mine unul (aaa...) existential (nu existentialist!)...cu riscul de-a plictisi sau de-a nu fi citita (deja m-am obisnuit cu asta...) voi incepe un comentariu sincer si...probabil mai lung...sau nu...

generalitati:\"de mînă cu Waldo\"...Waldo, un alter ego bine strunit, nu-i asa...
prima strofa: hmmm...
\"Waldo continua să-mi apară
chiar și după ce închideam ochii
așa cum rămâne cîteva momente
fantoma albă a crainicului pe ecranul tv
după ce-l stingi\"
bineinteles, nedezmintindu-se, autorul *incepe* stiintific, parca puternic ancorat intr-un (bun?) obicei!...sau ca si cand ar fi foat deschis drumului?...poate...asa ca sa continuam...
\"veneau serile lungi ale toamnei
când timpul se dilata silențios discret și delicat
luna sclipea pe cer ca un rinichi bolnav\"

aici se creaza (oare?) spatiul poetului...cu nostalgii, cu seri lungi de toamna...când timpul se dilata silențios discret și delicat...cu seceta rinichiului bolnav... (apropos, am citit, printre altele, si comentariul Silviei Caloianu)...permiteti sa ripostez! cred ca aici nu este vorba despre Luna (indiferent de unele forme de perceptie ale ei)...ci despre felul in care poetul toamna percepe luna si...culmea!...chiar ii place...

\"aveam tot ce-mi trebuie însă ceva nedefinit
parcă tot ne lipsea\" remarc capcanele intinse intre mi si ne...oare tentativa de salt inspre Waldo?
\"ca și cum ai asculta „The best of ABBA” fără „Ciquitita”...sau nu?...tell me the truth!!!

\"e suficient să repeți cuvântul de mai multe ori
de foarte multe ori
și ceea ce lipsește va apărea în final” spunea el
„cum ar fi legătura dintre semnificat și semnificant
nici nu știi ce putere are cuvîntul”
eu repetam whisky pînă apărea sticla de Jack
prin urmare chestia asta funcționa\"
Jack sau John?...sau poate un corespondent feminin al de/numirii?

\"uneori îmi lipsea tata
dar mi-era frică să repet numele lui prea mult
tata mi-ar fi golit sticla de whisky
și apoi m-ar fi privit încontinuu cu reproș\"
paradoxal, in ciuda aparentelor aflu despre tatal tau c-ar fi bine sa semeni cu el (cu puterea lui de sacrificiu voiam sa spun...sacrificiul se naste mereu din iubire...) un salt dinspre Jach...

\"e toamnă
și ploaia bate în geam cu degete lichide
ca o pedeapsă\"
de ce nu iubesti ploile, poete? distilare pana la esenta?

se pare ca ne intelegem foarte bine in oglinda din oglinda din oglinda...doar acolo eul e identic cu sinele...iar comentariul meu avea o erata (nu inteleg de ce ce plasata offtopic!)...in loc de femeia iubita - femeia iubire...multumesc pentru raspuns!

cu aceeasi pretuire a intelectului rafinat,
ioana matei

parc\'as fi citit aici despre un eros desprins de iubire...acel eros care ucide...
\"gol e cuvântul perfect\"...

si despre o devoratoare (subconstienta) nevoie/sete/foame de viata, de frumusete, de intalnire, de inalt...
\"ca un deget pe sticlă simt. cum din sticla asta iese un pas de femeie
ca o cortină de ploaie.\"
\"undeva în întuneric trebuie să se afle curajul. ca o nebunie. o sălbăticiune.\"

\"astăzi mama o să-i cumpere tort
douăzeci de garoafe
și pantofii roșii pe care i-au văzut în vitrină
îi va cânta la mulți ani va deschide o sticlă cu vin
la noapte va strânge paharele
și se va preface-n lupoaică
să strivească iar cerul în colți\"???????

dincolo de aparența cuvintelor văd colții suficienței...când autorul doar scrie cititorul doar citeste...și, cu siguranță, undeva, cândva, cineva e bolnav...

\"să nu uite că ziua\" (lui/ei) \"cuprinde o noapte o dimineață amiaza
și tabletele din cutia de plastic\"

nu mi-e teamă ci mi-e frig
că DOAR numele ți-l strig...

așa continuă cuvintele poetei in mine (iertată-mi fie indrăzneala!)...
frumos poem, Adriana! dar, cred eu, nu e un poem de dragoste, ci mai degrabă un poem al absentei, al lutului ce(si) strigă... statornicia?...ca o săgeată (oare albastră?) la fel de singură precum inchipuirea țintei sale...

distantele dintr-un poem...si ma gandesc acum ca drumul de la femeia vampa spre femeia iubita si cel de la tine spre sine sunt unul...

lumină filtrată de gand...sau cioburi de lumină...si absenta unui vertical iluzoriu...frumos!

poem ca o fuga...călcâie vinovate alearga pe pamantul bolnav... imagini tulburatoare apasa peste priviri plastilina...felicitari!

paradoxal, uneori cuvintele (legate la ochi) incap intr-o lacrima...sau intr-un zambet...povestind doar lumea *stiuta* dinspre ziduri ...atunci cand naste poezia???

multa tandrete aici, in poemul tau...si parca tandretea poarta masca...mi-a placut...oare iedul visului e o toamna? hmm...intrebam si eu asa, in joaca...

ca o supraviețuire înaltă a frumuseții...dincolo de și totodată în...parcă se află aici (prins în cuvinte) ceva ce nu poate fi... prins in cuvinte...
\"cu brate de sub camăși zumzăind\"...

poem cu șapte versuri ce se joacă în cerc și închid în ele o lume...afară ea, chemarea...oare vrei să spui că iubirea există cât timp se hrănește din propria ei neîmplinire?...dacă da, nu te cred!...despre Fardad am aflat că este un nume persan masculin...care este povestea lui?...aceeași cu a ta?

cu respect,


(de dincolo de închipuri)
ioana matei

cel putin 3D (din punctul meu de vedere) pare sa spuna aproape la fel ca mine, doar ca modul in care o face este foarte rafinat...exagerand usor mesajul poeziei, el face apel la o intelegere reciproca, dincolo de aparenta cuvintelor...de gresesc, imi cer iertare...iar despre camasa...cred ca nicio camasa din lume nu poate sa ascunda cu adevarat goliciunea din suflet...dar exista camasi ce nu pot fi strapunse de cutit...atunci cand ele cred in iubire...si eu multumesc pentru raspuns!

un poem in care nu exista nici urma de iubire...nici macar de erotism (in ideea in care erotismul ar putea fi desprins de iubire)...aici cuvintele sunt o masca a *posesiunii*...daruirea lipseste cu desavarsire...oare cine pe cine locuieste?*amagitorul* clip foarte bine ales...un poem ca o lama de cutit infipta in inima intregului/intalnire dintre el si ea... final cheie...

\"dimineața purtam cămașa ta\"

cata singuratate aici, Carmen!