alb...

evolutia ta e constanta, observ ca reusesti de fiecare data, printr-un minim de cuvinte sa oferi o imagine foarte poetica/inedita

felicitari

foarte amical,

asta este un text mai chinuit decat un soarece prins de-o pisica intr-un colt

Cred ca putea fi ceva mai mult daca avea poate un acrostih care sa lege ideile, cuvintele, care sa fie punte semantica de alb intre toate cele cinci. Ideea nu e rea, totusi \"ninge\" \"lumina\" (chiar si \"ochiul\") oricum trimit la ideea de alb. E ceva aici, o promisiune poate de ceva mai mult.

afara vine iarna si cred ca incet, incet si inauntru vine...imbatrinim si ne albim impreuna cu ochii nostrii care nu vor sa vada decat frumusetea lumii...

Alberto, o sa-ti raspund cu o gluma care, te asigur, nu e rautacioasa deloc ci doar se joaca: nu eu am progresat ci tu in a ma cunoaste...sper ca te-am facut sa zambesti...trecand de la gluma la lucruri serioase, nu prea cred c-am progresat (constant)...poare doar cu trepte infintezimale...dar cat timp simt nevoia sa incerc sa \"amintesc\" cate ceva despre noi oamenii, voi continua...
multumesc...
Claudiu, parerea ta este una foarte pertinenta...vezi cat de chinuita este lumina transformata de \"neputinta\" proiectiei ochiului in exterior, in albul colii de hartie?...un zambet si pentru tine: atentie la pisica!...
Nicoleta, ma bucur ca te-ai oprit aici si mai bucura intotdeauna asteptarea activa de \"mai mult\" ...multumesc...
Ioana Adina, iarna si imbatranirea sunt doar alte forme ale luminii...multumesc...

Ochiul aici e ca o inimă.El e centrul care trimite lumina.

Cu prețuire
Victor

ochiul dinauntru da, ca o inima a luminii...proiectia lui in exterior limiteaza lumina la alb (uneori)...multumesc pentru emotii albe...
cu pretuire,